Astăzi, Centrul Infotrafic a anunțat că atât pe A3, cât și pe A1 vor exista restricții de ciruclație în vederea executării unor lucrări.
Polițiștii au efectuat o serie de percheziții domiciliare într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații.
Este haos total la CFR Călători, după ce pasagerii din întreaga țară au fost nevoiți să aștepte zeci sau sute de minute în gări și chiar și pe câmpuri din cauza trenurilor stricate sau întârziate.
Alina Ceușan a dezvăluit când va decide numele fiicei sale și a explicat de ce nu a făcut asta până acum. Influencerița și soțul ei se pregătesc intens pentru sosirea celui de-al doilea copil.
USR a validat șase candidaturi pentru șefia partidului la alegerile care vor avea loc săptămâna viitoare, luni și marți. Inițial, zece membri și-au anunțat intenția de a candida pentru conducerea partidului, după demisia lui Cătălin Drulă.
AnimaWings, o companie 100% românească, va oferi zboruri regulate pe ruta Cluj-București, începând de anul viitor.
Revenită în România după șase ani, Irina Columbeanu va petrece o săptămână la Cluj împreună cu tatăl ei, Irinel Columbeanu. Încă de la sosirea ei pe aeroportul din București, au fost preluați de Matei Miko, un cunoscut om de afaceri și organizator de even
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări, cod portocaliu și cod galben, pentru întreaga țară, ziua de miercuri fiind una caniculară cu temperaturi de până la 37 de grade Celsius.
Cluj-Napoca rămâne și în acest an cel mai bun oraș studențesc din România, conform clasamentului QS al celor mai bune orașe academice pentru studenți
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României.
Clubul clujean va fi obligat să-i plătească acestuia sumele neachitate în urma despărțirii de comun acord.
La o zi după momentul tensionat de la primul concert Coldplay din București, care l-a avut în prim plan pe cântărețul Babasha, unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România, Smiley, a venit cu precizări importante despre incident.
Miercuri seară, la primul concert al trupei Coldplay, un manelist a urcat pe scenă și a interpretat o melodie pe ritmuri balcanice. Fanii s-au revoltat și au început să-l huiduie.
Săptămâna trecută, în Florești a avut loc o ceremonie grandioasă, care trebuia să marcheze începerea lucrărilor la magistrala Magistrala I de metrou Cluj.
Fuego, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România a vorbit întotdeauna deschis despre relația cu părinții săi, aducându-le întotdeauna laude și compliemente pentru modul în care l-au crescut.
Dan Petrescu a fost sufletul petrecerii la nunta fiicei sale, Rebecca.
Pe Strada Avram Iancu se execută, din nou, lucrări la carosabil
În luna mai 2024 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 43.601 de imobile, cu 18.117 mai puține față de luna aprilie
Olimpiada Asiatică de Fizică a avut loc în Malaezia, la Perak, în perioada 3 - 10 iunie, 2024, unde 8 elevi români au reușit performanțe extraordinare
Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale care au avut loc duminică, 9 iunie 2024.
Cu toate că județul Cluj se află în primele cinci locuri la numărul de firme noi deschise în primele patru luni din acest an, o comparație cu perioada similară de anul trecut, arată o ușoară scădere, mai exact 9%.
Baschetbalistul clujean Cătălin Baciu va juca la CSM Constanța din sezonul 2024-2025.
La o zi după alegerile locale și europarlamentare, președintele USR, Cătălin Drulă, și-a anunțat demisia de la conducerea partidului.
Elev clujean, medaliat la Olimpiada Asiatică de Fizică!
Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL , a anunțat în această noapte ca la Cluj PNl a câștigat și fotoliul de primar , prin Emil Boc, și pe cel de președinte al Consiliului Județean Cluj, prin Alin Tișe.
Știri de Cluj vă prezintă rezultatele sondajului Exit-poll realizat de Curs și Avangarde pentru alegerile europarlamentare și locale, rezultate valabile pentru ora 20.30.
În județul Cluj, la alegerile locale s-au prezentat la urne 311.661 dintre cei 614.807 de cetățeni cu drept de vot. La ora 22.00, în județul Cluj, prezența la alegerile locale a fost de 50,30%.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, candidat pentru un nou mandat, a votat în cursul zilei de duminică in Municipiul Cluj-Napoca, insoțit de Emil Boc și Daniel Buda
Secțiile de votare pentru alegerile locale și europarlamentare au fost deschise azi, 9 iunie 2024, la ora 7:00 și vor funcționa, în România, până la ora 22:00
Știri de Cluj a făcut o analiză a rezultatelor financiare din bilanțurile celor mai mari 10 companii din județ care activează în industria prelucrătoare. Vestea bună este că, per total, firmele din Cluj au reușit să crească vănzările cu 13%