Un tânăr venit la Cluj pe perioada studiilor, dar care a decis să rămână în oraș a pus în balanță atractivitatea Clujului, comparativ cu prețurile din ”metropolă”.
Clujenii dau de pâmânt cu gunoierii de la Supercom. Nu trece o zi în care firma de salubritate să nu fie criticată de clujeni în sesizările pentru Primăria Cluj.
Echipa Universitatea Cluj a învins, luni seară, în deplasare, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a 19-a din Superligă. „Studenții” au urcat pe loc de play-off.
Extremistul Călin Mărincuș, membru PSD Cluj, a fost condamnat la un an și o lună de închisoare, pentru că a bătut un cetățean egiptean, care se ruga la Iulius Mall Cluj.
Cei care vor să se bucure de atmosfera sărbătorilor de iarnă în feeria târgurilor de Crăciun trebuie să pregătească portofelul.
Un clujean a comandat de la Taverna Racilor un produs care ”i-a făcut cu ochiul” și apoi a relatat că a primit capete de creveți, fără carne. Acesta a spus că nu a meritat experiența și că este dezamăgit, dar că s-a ales cu o tigaie, cu care se livrează p
În perioada 30 noiembrie – 10 decembrie 2023 , România a participat la Olimpiada Internaţională de Științe pentru Juniori, desfășurată în Bangkok, Thailanda.
CFR Călători informează că, de duminică, 10 decembrie, intră în vigoare noul Mers al trenurilor 2023-2024, care va fi valabil până la data de 14 decembrie 2024.
Campioana U-BT Cluj-Napoca a bifat a zecea victorie consecutivă în acest sezon al Ligii Naţionale de baschet masculin,
Disputa Cluj vs București este de când e lumea și nu se va stinge prea curând. Clujul s-a ridicat foarte mult în ultimii ani, de când cu politica expansionistă a primarului Emil Boc, lucru care a ajuns să îi irite pe unii.
Fostul rugbist George Baltă, imobilizat într-un scaun cu rotile, afirmă că nu i s-a permis îmbarcarea într-o aeronavă a TAROM pentru un zbor de la Bucureşti la Cluj-Napoca, ”pe motiv de siguranţă”
Salvamontiștii clujeni sunt în corzi, după ce Guvernul a decis că serviciile de salvamont din toată țara trebuie desființate, alături de toate entitățile juridice de stat cu mai puțin de 50 de angajați. Sezonul de iarnă este în plină desfășurare, iar salv
Universitatea Cluj şi CFR Cluj s-au calificat, miercuri seara, în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, după rezultatele înregistrate în Grupa B a competiţiei.
Descoperirile unei echipe de cercetători români cu privire la cel mai mare lac care a existat vreodată pe Terra au ajuns în Cartea Recordurilor.
Untold 2024 a anunțat că Sam Smith va urca pe scena festivalului din perioada -11 august 2024.
Comisarul European pentru Transport, Adina Vălean, a declarat, joi seară, în cadrul unei intervenții televizate, că unul dintre proiectele pe termen lung ale UE este ca toate capitalele europene să fie conectate prin trenuri de mare viteză.
Clujul se laudă peste tot cu cea mai bună calitate a vieții din România, dar Bucureștiul are cartiere unde se trăiește mai bine.
Un clujean acuză magazinul Jysk că nu i-a livrat la timp o comandă făcută în 22 noiembrie, pentru o măsuță de cafea pentru living. Acesta s-a deplasat la magazin și a cerut să îi fie returnați banii, pentru a putea cumpăra pe loc măsuța, care era expusă.
Copiii pot trimite, începând de vineri, 8 decembrie, scrisori Moşului prin Poșta Română, iar acesta le va răspunde tuturor în parte.
Un moldovean care a locuit mulți ani în Capitală, iar recent s-a mutat la Cluj spune că a fost surprins de comportamentul clujenilor. Bărbatul precizează că în București nimeni nu dă „doi bani” pe locul din care vii, în timp ce la Cluj-Napoca oamenii au o
Andrea Mandorlini a găsit vinovații pentru zvonurile demiterii sale de la CFR Cluj.
Cele două echipe din Cluj, Universitatea Cluj și CFR Cluj , s-au calificat, miercuri seara, în sferturile de finală ale Cupei României.
Joi, Banca Națională a României va lansa o monedă din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Muzeului Militar Național "Regele Ferdinand I".
Fostul vicepreședinte ANAF, Şerban Pop, a scăpat basma curată de o condamnare pentru luare de mită.
Prețul chiriilor au crescut foarte mult în ultima vreme, iar datele conferite de platformele aferente arată că un singur sector din Capitală are chiriile mai ridicate față de Cluj. Cluj-Napoca fiind cel mai scump oraș din România la capitolul chirii.
Mașinile sunt un lux în România, dar foarte mulți nu și le permit. ”Valoarea maşinii pe care ne-o permitem este maximum venitul pe şase luni”, a declarat antreprenorul Adrian Asoltanie.
Andra a cântat în fața a 10.000 de oameni la Sala Polivalentă din Cluj, în 1 Decembrie, la concertul de folclor Tradițional 2.
Numărul firmelor radiate la nivel național în primele 10 luni din 2023 a scăzut cu 8,21%, față de aceeași perioadă a anului trecut.
Tanti Lenuța din Chinteni a devenit virală pe internet după ce a apărut în videoclipurile vloggerului clujean Mircea Popa, cunoscut drept Mircea Bravo.
Bianca Drăgușanu este revoltată de festivismul de 1 Decembrie, mai ales că era sp rateze programare la salon.