Renunțarea la mașina personală este un trend tot mai popular în vestul Europei, care începe să fie tot mai îmbrățișat în rândul noilor generații din marile orașe românești.
Compania aeriană Wizz AIR va fi dată în judecată de toți pasagerii zborului 12 iulie, când 100 de turiști au fost abandonați pe Aeroportul din Bologna, Italia.
Un milionar din Arad s-a oferit să cumpere palatul lui Gigi Becali, din București, de pe Aleea Alexandru.
Peste 169.000 de persoane au beneficiat de indemnizații pentru creșterea copilului. Clujul, unul dintre județele cu cei mai mulți beneficiari
Biserica de la Calvaria este cea mai veche clădire din România. Aceasta este o fostă mânăstire benedictină fondată de Ladislau I, rege maghair acum circa 1.000 de ani. În acelaşi timp, cu o vechime de circa 250 de ani, Casa Melik din Bucureşti e cea mai v
Întârzieri între jumătate de oră și peste 6 ore pe calea ferată au înregistrat unele trenuri în noaptea de miercuri spre joi. Lista garniturilor CFR afectate.
Află povestea a trei cazinouri, clădiri de patrimoniu din România, care au fost renovate, iar acum servesc comunității, găzduind evenimente culturale.
Turiștii au ajuns să își compare orașul, mai ales că se călătorește foarte mult și ieftin. După ce a fost comparată Piața Unirii din Cluj-Napoca și cea din Timișoara, acum a venit rândul celei din București.
Senatorul Forța Dreptei, Adrian Oros, îl arată cu degetul pe premierul Marcel Ciolacu, care tace de trei zile după ce premierul Ungariei, Viktor Orban, a umilit România.
Luca Purdea, un tânăr de 20 de ani din Dej, este primul român care a câștigat o cursă la clasa CUP 600 din cadrul Campionatului European de Motociclism Viteză.
Câștig de cauză pentru un clujean nevăzător care a dat în judecată compania de ride sharing Uber!
Trupa britanică Coldplay va cânta, în premieră, în România pe 12 iunie 2024, pe Arena Națională din București.
Elevii români au obținut rezultate excelente la Olimpiada Internațională de Chimie, care are loc în perioada 16 - 25 iulie 2023, în Elveția.
Traficul feroviar pe 13 intervale de cale ferată de pe raza Regionalelor CF Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Braşov se desfășoară cu limitarea vitezei de circulaţie a trenurilor, din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul şinei, informea
Examenul maturității scoate tot timpul la iveala povești de viață incredibile. Într-o societate în care tinerii pun astăzi accent pe valori fără fundament, mai întâlnim și tineri care ne uimesc și care pot fi exemple de viață nu doar pentru alți tineri, c
O firmă din Cluj a livrat prin Fan Courier un plic cu acte importante, autentificate de notari din două țări, hotărâri legalizate de către instanțe, dar acestea au ajuns distruse la București.
”Dorel” de la WIZZ AIR este de serviciu zilnic, pentru că altfel nu se explică modul în care această companie se poartă cu clienții.
Clujul are trei licee în top 20 pe țară, după rezultatele repartizării computerizate de la admiterea în liceu din anul 2023.
Cel mai mare și iubit lanț de mâncare asiatică din București a adus bucuria și savoarea bucătăriei chinezești în inima Clujului, odată cu deschiderea unui nou restaurant CHOPSTIX pe Strada Alexandru Vaida Voevod 53B, în incinta Iulius Mall.
Cele mai instagramabile destinații și România adună sute de mii de like uri pe una dintre cele mai populare rețele socială.
Contractul de concesiune a parcării de la Aeroportul Cluj, care presupunea, în 2011, construirea unui hotel și a unei parcări supraterane, s-a transformat într-un război al dezinformărilor.
127 de candidați la concursul de Titularizare 2023 au luat nota 10 la proba scrisă, potrivit datelor Ministerului Educației după publicarea rezultatelor inițiale. Cadrele didactice din județul Cluj se află în fruntea listei, cu 13 candidați care au luat n
UEFA a stabilit orele meciurilor pe care CFR Cluj, FCSB și Sepsi Sfântu Gheorghe le vor disputa în turul II din Conference League, precum și arbitrii care vor oficia partidele care aprind speranțele europene ale echipelor românești.
CFR Cluj nu mai are pe tricouri sigla eToro, platforma de tranzacționare online care plătea o sumă mare, ci sigla firmei RMB InterAuto, codeținută de o companie controlată de Ion Țiriac și, în proporție de 30%, de Ioan Rus, politician influent apropiat de
Bătrânii dintr-un azil din Florești au fost mutați cu mult tupeu într-un azil din Apahida aparținând aceleași firme, chiar în timp ce autoritățile verificau activitatea.
Maryssa și Shaun Gray, doi britanici foarte pasionați de călătorii, au ajuns în România și spun că au rămas foarte impresionați de peisaje și de mâncarea tradițională.
Decizia Guvernului de a impozita bacșișul pare un eșec, primele încasări la bugetul de stat sunt mult sub așteptările guvernanților.
Unul dintre liderii PSD din județul Cluj, Avram Gal, nu încetează să-i uimească pe clujeni și mai face o aroganță culinară la restaurantul său de lux din Cluj.
Un cuplu de germani, Marion Sievers (49 de ani) și soțul său, Mike Stapelfeld (de 54 de ani), s-au stabilit în România, unde au investit tot ce aveau într-o casă din satul Alma Vii.
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a fost nevoită, până la urmă, să își dea demisia în urma scandalului azilelor groazei din Ilfov. Aceasta a lansat public un mesaj patetic, în care spune că este o victimă.