România are circa 5,5 milioane de consumatori casnici care nu au trecut pe piața liberă de energie electrică, vor primi de la 1 ianuarie 2022 notificări de majorare a tarifelor.
Cătălin Botezatu a vorbit despre relația pe care a avut-o cu Elena Ceaușescu, al cărui preferat era. ”Alături de Hagi, eram printre puținele persoane din țară care avea mașină străină”.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că nu exclude ca la secvențiere, cele trei cazuri de infectare venite din Africa de Sud să fie infectare cu noua tulpină Omicron.
Astăzi este prima zi în care testele de salivă pentru depistarea Sars CoV-2 se poate face în şcoli.
Parada de 1 decembrie de la Cluj a fost un dezastru anul acesta, după ce jandarmii s-au încurcat şi nu s-au putut sincroniza în timpul defilării.
Până astăzi, 1 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.780.808 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.348 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima i
Premierul Nicolae Ciucă, împreună cu noul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, au fost prezenți, marți, la deschiderea ultimului tronson al autostrăzii Sebeș-Turda, proiect de infrastructură finalizat cu o întârziere de cinci ani.
Gigi Becali a fost implicat într-un accident rutier, luni dimineața, în București.
Cel mai bogat român este Daniel Dines, om de afaceri care deține compania de software UiPath care dezvoltă platforme pentru automatizarea proceselor robotizate.
50 de elevi cu deficiențe de vedere din toată țara au participat la concursul online de TIC, organizat de Liceul Iris Timișoara.
Un profesor de la Liceul Jean Monnet din București a fost filmat la o petrecere privată în timp ce realiza scene demne pentru filmele pentru adulți cu o elevă de 16 ani, din același liceu
Banca Naţională a României va pune în circulaţie o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei, cu imaginea Ecaterinei Teodoroiu. Va fi prima bancnotă în circulație pe care este reprezentată o personalitate feminină.
Ștefan Ruha, unul dintre cei mai talentați violoniști din România, a trăit și a avut mari realizări în orașul de pe Someș. Insuficient promovat deși era la nivelul lui Ion Voicu, Ștefan Ruha are un loc de cinste între valorile a Clujului.
Conducerea Universității Tehnice din Cluj-Napoca anunță că ”prin dispariția zguduitoare, pierde un valoros cadru didactic, în persoana Prof.dr.ing. Radu-Nicolae Bălan”.
Lidia Buble a fost trimisă în judecată de procurorii DIICOT, după ce a fost prinsă că mituia doi agenți de la poliția rutieră.
Consilierul local USR, Alexandra Oană, i-a adresat primarului Emil Boc două întrebări care l-au dezechilibrat și ridică unele semne de întrebare.
Primarul Emil Boc a spus că ”la metrou toți se pricep, ca la fotbal”, dar că ”centura Clujului și metroul nu sunt în concurență”.
Hotelul ”sicriu”, cum a fost denumit de societatea civilă imobilul ridicat pe strada Avram Iancu, ia toată lumina clădirilor din spate, fiind construite extrem de aproape de vechile imobile.
Metroul clujean va transporta în perioada maximă 160.000 de pasageri pe zi, aproape la fel cât cea mai aglomerată linie din București.
Florin Piersic este unul dintre cei mai mari și cei mai iubiți actori români. După 65 de ani de carieră, perioadă în care a apărut în zeci de filme și spectacole de teatru, marele actor nu este răsplătit de stat așa cum ar trebui, neavând o pensia pe măsu
Corina Crețu, europarlamentar, fost comisar european, susține că România pierde zilnic bani prin neimplementarea PNRR.
Dorli Blaga, singura fiică a marelui poet, a murit și a fost înmormântată, joi, în discreţie, de familie, în cimitirul din Lancrăm.
Examenul național de rezidențiat din centrul universitar Cluj-Napoca va avea loc duminică, 21 noiembrie.
Primarul Emil Boc a spus că vor fi acordate subvenții de 10 milioane de euro la încălzire, pentru cei racordați la sistemul de Termoficare, dar și în cazul celor cu centrale de apartament.
Comitetul pentru Situații de Urgență propune ca, în noaptea de Anul Nou, să poată fi organizate revelioane în aer liber, până la ora 21.00, cu 1.000 de oameni și 4mp/persoană.
Un bărbat acuzat de furt calificat, după ce a sustras un telefon dintr-un magazin, în care a intrat cu mască sanitară cere reducerea pedepsei.
Primarul Emil Boc spus că nu petrecerile din vară au dus la explozia cazurilor COVID, ci lipsa vaccinării.
Alertă Meteo. ANM anunță schimbări bruște ale vremii, în toată țara. Ploile se întorc în România.
Declarații halucinante făcute în urmă cu scurt timp de Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie. Preoții ar trebui scutiți de certificatul verde, deoarece au în altar vaccinul magic, împărtășania, spune preasfinția sa.
Fostul ministru al Transporturilor, Dan Șova, a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru corupție, în dosarul CET Govora. Decizia nu este definitivă.