Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, împreună cu vicepreşedintele CJ Cluj, Vakar Istvan, au primit astăzi, 25 septembrie, vizita noului consul general al Ungariei la Cluj, Magdo Janos.
Preşedintele României doreşte, potrivit ediţiei online a Vocea Rusiei, să reanexeze Moldova României. Acest lucru presupune acordarea de româneşti cetăţenilor moldoveni.
Compania Orient Express a confirmat că trenul a fost atacat cu pietre la Sighișoara și trei geamuri au fost sparte duminică seara, în jurul orei 21.00.
Locuitorii Bucureștiului sunt pe penultimul loc la capitolul politețe, se arată într-un studiu internațional realizat de prestigioasa revistă Reader's Digest.
Clujul este unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dacă nu chiar cel mai frumos, fiind la mare concurență cu Sibiul, Iașiul, Timișoara și capitala, București.
Guvernul Ungariei se așteaptă ca premierul Victor Ponta să finanțeze activitatea universității private Sapienția cu sediul la Cluj.
Secretarul de stat în Ministerul de Externe al Ungariei, Nemeth Zsolt, a declarat că guvernul de la Budapesta susține eforturile prin care se încearcă obținerea autonomiei Ținutului Secuiesc.
Grupul parlamentar al FIDESZ nu susține declarația făcută de unul dintre parlamentarii acestei formațiuni, că Ungaria își va revizui graniţa cu România.
Expoziţia de sculptură, ceramică şi plastică mică „Centenar Benczédi Sándor (1912-1998)” va avea loc miercuri, 1 august 2012, la ora 18:00, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca.
Clujeanul Balogh Zalan, în vârstă de 26 de ani, a dispărut în 28 iunie, în timp ce călătorea între Italia și Ungaria.
Men's Fashion Week Cluj, prezentarea de modă din circuitul internațional al prezentarilor de moda MILANO, Londra, Paris, din categoria ”fashion week”, va fi găzduită de clădirea Casino din Parcul Central.
Celebrul regizor Terry Gilliam va turna urmatorul film, "The man who killed Don Quixote", în România.
Cel mai cautat criminal de razboi nazist a fost gasit, cu ajutorul unei publicatii britanice, care l-a descoperit ascunzandu-se intr-un apartament din Budapesta, Ungaria, scrie The Sun.
Balogh Zalan, în vârstă de 26 de ani, a dispărut în 28 iunie, în timpul unei călătorii, între Italia și Ungaria.
Patru trenuri stationeaza la Piatra Craiului, Ciucea si Bratca, neputand inainta din cauza TIR -ului rasturnat peste linia de cale ferata, vineri dimineata, in jurul orei 9.45.
Trenul care urma sa aduca la Odorheiul Secuiesc cenusa poetului Jozsef Nyiro nu este lasat sa intre in Romania, pe motiv ca acesta a avut o atitudine "extremista, antisemita si a colaborat cu regimul fascist".
Iulius Mall a pregatit pentru transilvaneni cateva surprize pe care spune ei, nu trebuie sa le ratati.
Problema facultatii de medicina din Targu Mures a starnit ingrijorare la Budapesta, a declarat un oficial ungar pentru MTI.
Festivalul international de foarte scurt metraj Tres Courts se va desfasura, in perioada 3-6 mai 2012, la Cluj-Napoca.
Un fotograf a reusit sa realizeze cea mai mare poza din lume, care are nu mai putin de 272 gigapixeli, adica 272 miliarde pixeli.
Sute de etnici maghiari au marsaluit joi dimineata pe strazile Clujului cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, sarbatorita in fiecare an in 15 martie.
Guvernul ungar a anuntat ca nu va renunta sa sustina partidelor minoritatilor maghiare din statele invecinate. Declaratia a fost facuta, marti, in Parlamentul de la Budapesta, vicepremierul Zsolt Semjen.
Tarom anunta ca va introduce un zbor zilnic suplimentar pe ruta Bucuresti - Cluj.
Conducerea Aeroportului International Cluj anuntat ca Tarom va inchide din 28 martie zborul Cluj - Frankfurt.
Compania WizzAir a anulat zborul Cluj - Budapesta, care ar fi trebuit sa fie deschis din luna aprilie, pentru ca nu este rentabil.
Zeci de porumbei au fost eliberati la Casa Matei din Cluj-Napoca, in cadrul unei manifestari prin care a fost aniversat fostul rege al Ungariei, Matei Corvin.
Consiliul de administratie a hotarat ca, pentru a minimaliza daunele pentru compania aeriana nationala maghiara, Malev sa isi inceteze activitatea.
Compania aeriana maghiara Malev a dat faliment si si-a anulat toate zborurile, inclusiv cele din Cluj-Napoca si Romania.
Fostul boxer Joe Frazier, primul care l-a batut pe Muhammad Ali, sau fostul fotbalist brazilian Socrates au fost printre cele mai mari nume pe care sportul mondial i-a pierdut in acest an.
Autoritarile din Harghita si Covasna au anuntat ca Anul Nou va fi sarbatorit si dupa ora Bucurestiului, dar si dupa cea a Budapestei.