Metroul din Cluj va fi finanțat prin intermediul surselor verzi după ce Comisia Europeană a anunțat retragerea celor 300 de milioane de euro din PNRR.
Un bărbat care a anunțat pe rețelele de socializare că își dorește să cumpere un apartament cu două camere în Cluj-Napoca, având un buget de 80.000 de euro, a fost ironizat de internauți.
Înscrierile în programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 au început vineri de la ora 10:00, cu regiunea nord-vest. La nici 5 minute de la deschidere, fondurile alocate pentru această regiune au fost epuizate.
Un român stabilit în Anglia a vrut să le arate internauților ce poate achiziționa dintr-un magazin alimentar, cu banii primiți pentru două ore de muncă.
Începând cu luna octombrie, valoarea maximă a unui tichet de masă crește cu 4 bani. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial, astfel valoarea nominal a unui tichet de masă nu poate depăși suma de 40,04 lei.
Un clujean a povestit, pe o rețea de socializare, două întâmplări asemănătoare, în care două pisici, la care ținea foarte mult, au fost călcate și omorâte de mașini.
Un buget de 2 miliarde de lei, a fost alocat de Ministerul Mediului, pentru acest an. Suma maximă pe care fiecare proiect aprobat o poate primi a fost majorată la suma de 30.000 de lei. Această măsură are ca scop stimularea
Odată cu începerea toamnei, tot mai mulți români se întreabă când vom trece la ora de iarnă, având în vedere că unele țări au luat în considerare să renunțe la schimbarea orei.
Săptămâna trecută, în Monitorul Oficial a fost publicată o Ordonanță de Urgență care vizează și sportul.
Un buget de 2 miliarde de lei, a fost alocat de Ministerul Mediului, pentru acest an. Suma maximă pe care fiecare proiect aprobat o poate primi a fost majorată la suma de 30.000 de lei. Această măsură are ca scop stimularea utilizării energiei regenerabil
Primăria Cluj-Napoca a lansat o nouă licitație în valoare de peste 1,83 milioane de lei fără TVA, pentru lucrări suplimentare de consolidare pe strada Uliului.
Cât este ajutorul de deces după intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor
Emil Boc a efectuat plăți în valoare de 225 de milioane de euro pentru lucrările la metrou, chiar dacă proiectul a rămas fără finanțare.
Boc a convocat Consiliul Local Cluj-Napoca într-o ședință extraordinară pe data de 23 septembrie, pentru a aproba rectificarea bugetului local
Peste 60 de proiecte în cadrul apelurilor "Primul student din familie", finanţate prin Programul Educaţie şi Ocupare, au fost aprobate de Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Alin Tișe, Președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat că a inițiat un proiect de hotărâre cu privire la stabilirea unor reglementări pe perioada anului școlar 2024-2025. Mai exact
Guvernul a adoptat o hotărâre care stabilește că românii fugari, care sunt extrădați și aduși în România pentru a-și executa pedepsele, vor trebui să plătească cheltuielile pe care statul le-a făcut pentru aducerea lor înapoi în țară.
Strângerea de bani, de la părinți, pentru fondul clasei nu mai este legală începând din anul școlar 2024-2025. Această modalitate de a colecta bani pentru achiziționarea de materiale didactice
Universitatea Cluj este neînvinsă după 9 etape din Liga 1, la puțin peste două luni de la startul campionatului. "Șepcile Roșii" au rămas în fruntea clasamentului
Un pensionar a împrumutat România cu 68 de milioane de euro, adică 324 de milioane de lei.
Milionarul Călin Donca și-a găsit mașina de lux la categoria ,,auto furate” de pe site-ul Poliției Române.
În ultima perioadă, tot mai multe persoane se plâng de lipsa de acțiune a autorităților pentru modernizarea sau întreținerea străzilor din Cluj-Napoca.
Președintele Universității Cluj, Radu Constantea, a dezvăluit „secretul” prin care echipa antrenată de Ovidiu Sabău a ajuns să fie lider în Superliga.
Centrele din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj urmează să fie modernizate cu investiții de 3 milioane de lei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, că indemnizaţia de hrană nu trebuie inclusă în baza de calcul a indemnizaţiei de concediu de odihnă.
Universitatea Cluj își menține poziția de lider după victoria din Giulești, meci câștigat cu 2-0 de către studenți.
Concediul de maternitate este un drept legal al femeilor salariate, reglementat prin OUG 158/2005. Acesta oferă femeilor 126 de zile de concediu, împărțit în concediu prenatal și postnatal. Femeile au flexibilitate în folosirea zilelor
Bugetele alocate pentru servicii IT au ajuns în prezent cu aproximativ 20% sub nivelul înregistrat în urmă cu doi ani.
Un clujean care momentan locuiește în Florești și dorește să îți cumpere un apartament a întrebat comunitatea internauților unde ar trebui să îți cumpere locuința, având în vedere faptul că are și un bebeluș și s-a săturat să stea zilnic în trafic cu orel
Emil Boc conduce administrația orașului Cluj-Napoca de aproape două decenii, timp în care primarul Clujului nu a reușit să implementeze niciun proiect major de infrastructură.