Compania de Apă „Someș”, alături de autoritățile locale au reușit să finalizeze un nou proiect din fonduri europene destinat extinderii producției de energie verde din resurse regenerabile.
Executivul s-a lăudat cu creșterea salariului minim și a făcut-o joi, în ultima ședință de Guvern de dinaintea alegerilor de duminică.
Clujenii vor un lucru de bun simț: să trăiască într-o comunitate bazată pe respect față de valorile care o definesc, onestitate față de oamenii care o alcătuiesc,
Primăria Florești a obținut finanțare din fonduri nerambursabile pentru a crește capacitatea școlilor din comună cu 3000 de elevi.
Mesajul lui Bogdan Pivariu: ”Duminică ne prezentam la urnele de vot pentru a decide viitorul comunității noastre. Campania electorală ajunge la final, iar echipa PNL Florești s-a concentrat exclusiv pe proiecte și soluții de care Floreștiul are nevoie.
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Cluj-Napoca anunță un număr mai mare de locuri disponibile pentru admiterea din sesiunea iulie 2024, oferind astfel noi oportunități pentru viitorii studenți în domeniul medical.
În doar câteva ore va începe ultima ședință de Guvern de dinaintea alegerilor locale și europarlamentare, în cadrul căreia se va adopta majorarea salariului minim de la 3.300 la 3.700 de lei.
Viorel Băltărețu, deputat de Cluj și candidat al Alianței Dreapta Unită la funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca critică influența PSD și PNL în administrația locală, acuzându-i de complicitate și de subjugarea orașului.
Locuitorii unui bloc din Mănăștur nu vor ca stația de metrou propusă în marele proiect de mobilitate al Clujului să fie construită lângă clădirea lor.
Jocurile de noroc au fost întotdeauna fascinante pentru oameni din diverse motive: promisiunea unor câștiguri rapide, adrenalina momentului, și sentimentul că norocul îți poate schimba viața peste noapte.
Noul Terminal de plecări de la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a fost inaugurat miercuri, iar de vineri dimineață acesta va fi complet funcțional.
Odată cu intrarea USR în Consiliul Local, scena politică locală s-a reconfigurat. Ședințele de Consiliu Local au început să fie un spațiu unde se discută problemele clujenilor și nu doar un formalism unde se ridică mâna fără obiecții.
În inima orașului Cluj-Napoca, ascunsă printre clădirile moderne și agitația cotidiană, se află una dintre cele mai frumoase și emblematice clădiri destinate educației studenților: Pavilionul Anatomia, ce aparține Universității de Medicină și Farmacie (UM
Viorel Băltărețu, contracandidatul lui Boc la alegerile din 9 iunie 2024, este unul dintre politicienii altfel. Intrat în Parlament în 2020, după mai bine de 20 de ani de antreprenoriat, candidează la Primăria Cluj-Napoca din partea Alianței Dreapta Unită
Echipa de robotică a Liceului Avram Iancu din Cluj-Napoca s-a calificat la competiția de Robotică din Statele Unite ale Americii , Chicago Robotics Invitational (CRI). Au nevoie de ajutorul vostru financiar pentru a putea merge la concurs.
Se numește Coradia Stream, și va fi testat timp de cinci luni înainte de a se da comanda finală pentru cele 37 de unități contractate de statul român cu producătorul Alstom.
O femeie semnalează un posibil abuz în organizarea secțiilor de votare la Cluj, după ce s-a trezit că a fost desemnată președinte al unei secții de votare fără să-și dea acordul și fără să fie anunțată în prealabil.
99% dintre români spun că au în plan o călătorie anul acesta.
În luna iunie, acest oraș medieval este scăldat în lumina caldă a verii. Verdeața luxuriantă din împrejurimi contrastează perfect cu clădirile vechi și colorate, creând peisaje de poveste medievală.
Magazinele Lidl sunt prezente în toată țara, iar mulți români cumpără lactatele comercializate de retailerul german fără să știe că acestea nu sunt fabricate în afara României.
O companie din Cluj a realizat o premieră tehnologică prin dezvoltarea unei drone care nu poate fi bruiată. Aceasta reprezintă un pas major în domeniul tehnologiei și securității, evidențiind capacitatea României de a produce echipamente de avangardă.
Mai multe percheziții au avut loc marți dimineața în județele Cluj și Bihor, într-un dosar de obținere ilegală de fonduri și complicitate la obținere ilegală de fonduri.
Clujenii sunt nemulțumiți de serviciile oferite la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca.
Tinerii și personalul calificat de muncă din domenii publice indispensabile precum educația sau sistemul medical se luptă zilnic să-și permită o locuință în Cluj.
Deficitul bugetar a urcat la 3,24% din Produsul Intern Brut (PIB) după primele patru luni din acest an, potrivit datelor prezentate de Ministerul Finanţelor.
La fel ca toți concetățenii mei, la început cu stupoare, apoi cu indignare, am asistat în ultimii 4-5 ani la neputința administrației publice locale în ceea ce privește proiectul de importanță strategică pentru Cluj-Napoca, respectiv ”Centura Metropolitan
Organizarea unei nunți a ajuns să fie, în anul 2024, o adevărată provocare, mai ales dacă nu ai un buget foarte mare.
O poveste ireală au trăit locuitorii locuitorii din Agde, un mic oraș de pe coasta Mediteranei care au fost martorii unei situații incredibile. Primarul orașului ar fi fost implicat într-o relație amoroasă cu o femeie care pretindea că are puteri supranat
U Cluj a pierdut dramatic, scor 4-5 după executarea loviturilor de departajare, barajul pentru Conference League în fața Universității Craiova.
Pluxee România principalul partener global pentru beneficii extrasalariale şi soluții pentru creșterea implicării angajaților la locul de muncă.