Asociația pensionarilor Cluj cere majorarea pensiilor și aplicarea principiului contributivității
Opt universități, inclusiv UBB Cluj, vor organiza programele universitare de master didactic
Daniel Metz: Firmele își vor proteja veniturile. Toată lumea închide fermoarul
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a dezvăluit că ultima cifră oficială înaintată de autorități cu privire la valoarea amenzilor care au fost pentru nerespectarea măsurilor începând de la instituirea stării de urgență este de peste 600 de milioane.
Băile Cojocna, făcute ”cadou” unei firme care a oferit o sumă de ZECE ori mai mică decât concurența
De vorbă cu patronul unei terase din Cluj. Ca să te așezi la o masă, vei da cu subsemnatul ca la Poliție și Procuratură
NOUTATE! Au apărut amenzile pentru stare de alertă de după 15 mai
Giganții economiei românești, care alimentează 45% din buget, sunați să vadă dacă își plătesc dările de bună voie
Comisia Europeană NU a alocat Franței 300 de miliarde de euro în lupta cu COVID-19, iar României un miliard de euro
Italia suspendă plata ratelor la creditele imobiliare pentru cetățenii afectați de criza coronavirusului
Peditel amenință că dă ANAF în judecată pentru că pune bețe în roate donării a 3,5% din impozit pentru ONG -uri
Judecătoarea Dana Gîrbovan susține că discuțiile despre pensiile speciale sunt ”manipulare și demagogie”
Guvernul susține că nu poate dubla alocațiile copiilor
PNL a calculat cu cât scade preţul la carburanţi de la 1 ianuarie
Noul premier al României, Ludovic Orban, a declarat, marți seară, că în momentul de faţă există 43 de oraşe care nu mai dispun de bani de salarii şi nici de funcţionare.
Premierul Orban susține că nu sunt bani destui pentru săntate. Sanitas cere soluții. Pacienții: Nu sunt bani
Tarnița a devenit raiul șmecherilor. E plin de pontoane, petreceri și bărci. De acolo beau clujenii apă - VIDEO
Câți bani au primit în luna august partidele din bugetul de stat
PSD contraatacă și spune că nu a ”furat 10% din PIB”
Studiul de fezabilitate pentru Spitalul Regional de Urgenţă Cluj a fost aprobat
Ce spune Gabriela Firea despre Boc și Primăria Cluj-Napoca: Cineva îi face un deserviciu
La Florești s-a semnat contractul de modernizare a străzii Eroilor - FOTO
Românii plăteasc partidelor o subvenție anuală de 37 de milioane de euro. E cea mai mare din UE
Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a inspectat lucrările de deviere a Someșului - FOTO
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Parlamentului României pentru reexaminare Legea bugetului de stat pe anul 2019, precizând că este fundamentată pe o prognoză nerealistă și că nu asigură o reală funcţionare a unor instituţii publice cu rol e
Deputatul PNL Adrian Oros critică bugetul PSD – ALDE: Este o fantezie, bazată pe minciuni
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat, în cadrul unei conferințe, faptul că CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) va înfiinţa propriile firme care să se ocupe de lucrările de investiţii care nu vor fi finalizate
Polițiștii de la transporturi efectuează 1.050 de percheziții pe colete trimise prin corespondență, acestea vizând traficul cu tutun prelucrat și eludarea plății accizei la bugetul de stat.
Procurorii belgieni ANCHETEAZĂ cea mai mare firmă transport din Cluj-Napoca. Șoferii lucrau în Belgia la salarii românești
PSD: Zilnic se amână construcţia a 40 de noi creşe sau grădiniţe din cauza contestării bugetului