Marii consumatori de energie din Europa refuză să cumpere țiței rusesc, iar cotația acestuia este la un discount record față de cel din Marea Nordului. Reacția a contribuit la scumpirea petrolului european la peste 110 dolari pe baril, se arată într-o ana
10.624 de cetățeni ucraineni au intrat în România în ultima zi, dintre care 3.660 au plecat mai departe, cei mai mulți în Ungaria și Bulgaria, iar 11 au cerut azil, a anunțat, vineri, ministrul Afacerilor Interne.
Un singur oraș din România a ajuns în topul European Best Destinations 2022. Peste jumătate de milion de călători din 182 de țări au votat pentru „Cele mai bune destinații europene 2022”, iar orașul Oradea s-a clasat pe onorabilul loc 6.
Un europarlamentar naționalist din Bulgaria a făcut salutul nazist în plenul Parlamentului European de la Strasbourg miercuri, 16 februarie. Acesta a stârnit indignare după ce a luat cuvântul în timpul unei dezbateri despre statul de drept în Polonia și U
Organizația Mondială a Sănătății atenționează că Europa de Est va fi lovită de un nou val al variantei Omicron a COVID-19. OMS solicită autorităților să intensifice vaccinare și alte măsuri, deoarece aceștia susțin că în acest context toți trebuie să fie
Un olandez a fost arestat în Florești, după ce a șantajat o femeie cunoscută pe Tinder. Curtea de Apel Cluj a dispus arestarea preventivă și extrădarea acestuia în Bulgaria. Olandezul este acuzat de înșelăciune de o femeie din Bulgaria, pe care a cuno
Internaționalul bulgar Kristian Dimitrov a fost transferat de CFR Cluj.
România, alături de Ungaria şi Bulgaria, rămâne în rândul celor trei cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană, potrivit Indicelui de Percepţie a Corupţiei (IPC) 2021, publicat marţi, 24 ianuarie, de Transparency International Romania.
Rusia cere, între garanţiile de securitate pe care caută să le obţină de la Occident, și plecarea forţelor NATO din România şi Bulgaria, a anunţat vineri Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, informează Reuters.
Profețiile lui Nostradamus și Baba Vanga nu sunt favorabile pentru anul viitor.
Judecătorul Cristi Danileț a dat în judecată statul român la CEDO după ce a fost sancționat pentru postări pe Facebook. Precedentul Baka contra Ungariei: CEDO apără libertatea de exprimare a magistraților.
Se apropie sărbătorile de iarnă, iar mulţi români îşi doresc să călătorească peste hotare. Însă pandemia de coronavirus a adus noi restricții pentru turişti.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 6 decembrie 2021, Hotărârea numărul 111 pentru stabilirea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România valabile în perioada 10.12.2021 or
Cunoscutul avocat clujean Ciprian Păun a făcut o analiză pertinentă despre starea în care se află cultura românescă și impactul devastator pe care l-a avut cartea lui Codin Maticiuc, despre intelopul Nuțu Cămătaru.
UEFA a anunţat că a sancţionat gruparea din Gruia. Campioana en titre a primit o amendă de 200.000 de euro pentru nerespectarea cerinţei de a nu avea „datorii restante”.
Românii care merg în Italia ar putea intra în carantină, la propunerea consilierului pentru sănătate al regiunii Lazio, Alessio D'Amato.
Bulgaria a decis să aplice reguli mai aspre pentru românii care vor să meargă în ţara lor, având în vedere că România a intrat în zona roşie.
Grecia verifică vaccinările cetățenilor săi făcute în Bulgaria și România, existând suspiciunea că acestea sunt fictive, iar certificatele de vaccinare sunt false.
Românii, bulgarii şi ucrainenii sunt numiţi „idioţii Europei” de un ziar din Germania. Nemţii semnalează că în special în aceste ţări din estul Europei foarte mulţi oameni refuză să se vaccineze, deşi situaţia pandemică este delicată.
Autoritățile americane analizează scoaterea vizelor pentru alte patru state: România, Israel, Cipru și Bulgaria.
Bilanțul COVID raportat marți de România este șocant nu numai prin dimensiunea cifrelor comunicate, mai mari decât la orice altă raportare anterioară, ci și dacă le comparăm cu alte țări. În România au murit în cea mai neagră zi a pandemiei la fel de mulț
Prețul energiei de doboară zilnic recordurile, în contextul în care România este dependentă de importurile de electricitate.
Tudor Chirilă a dezbătut tema dezastrului de la Constanța, enumerând nenumăratele cauze ale incendiului care datează de 30 de ani, despre eșecul campaniei de vaccinare, despre războiul dintre vaccinați și nevaccinați și noua criză din România: lipsa unui
Șase oraşe din România, în clasamentul celor mai scumpe locuinţe din Europa. Campiona prețului la imobiliare nu este Bucureștiul, ci Clujul.
Pragul de infectare la care se închid automat școlile, aplicat în România, este o excepție, nu regulă în Europa. Soluțiile a 6 state europene pentru a ține școala deschisă. Discrepanțe între liderii și codașii PISA.
Cătălin Botezatu are probleme grave de sănătate. Celebrul designer a ajuns din nou pe mâinile medicilor, însă acest lucru nu-l oprește din mersul la evenimente mondene sau festivaluri, precum Untold.
Patronul unei mici fabrici din Apahida a relatat problemele colosale cu care se confruntă în acest an, care ar putea să ducă la închiderea afacerii.
O familie din Florești a suferit o pierdere imensă în urma unui accident produs în Bulgaria, în 27 august, la revenirea spre casă.
O familie din Florești a fost implicată într-un accident de circulație în Bulgaria, în 27 august, la revenire acasă din concediu, iar rezultatul este unul catastrofal. Mama și unul dintre băieții familiei Goia au murit, iar tatăl și al doilea copil sunt î
Azi a intrat în vigoare lista nouă a ţărilor cu risc epidemiologic ridicat. Bulgaria a ajuns în zona galbenă, iar Elveţia şi Maldive au intrat în zona roşie.