Intervenție la Buscat! Salvamontiștii clujeni, în misiune pentru evacuarea telescaunului blocat FOTO
Iarna și-a intrat în drepturi în zona montană a Clujului, spre bucuria iubitorilor sporturilor de iarnă.
Schiorii și snowboarderii sunt așteptați la Buscat! Reprezentanții stațiunii au anunțat deja momentul în care pârtiile vor fi deschise.
Iubitorii sporturilor de iarnă au avut parte de o surpriză în acest weekend! Pârtia de săniuțe din Buscat, stațiunea Muntele Băișorii, a fost deschisă, în intervalul 10:00 - 17:00.
Prima ninsoare a adus multă bucurie printre clujeni! Miercuri seara a nins cu fulgi uriași în Cluj-Napoca, iar în unele din zonele mai înalte ale Clujului s-a depus deja și primul strat de zăpadă, spre încântarea pasionaților de sporturi de iarnă.
Un video de la Buscat arată imagini spectaculoase de iarnă, după prima ninsoare din acest sezon. Stratul proaspăt de zăpadă nu a acoperit încă pârtiile, dar oferă priveliști deosebite care prevestesc apropierea sezonului de schi.
ANM a emis noi alerte de vreme rea.
Salvamontiștii au intervenit la un număr semnificativ de cazuri în vacanța de schi recent încheiată.
Munții Apuseni ascund adevărate comori naturale și culturale, însă, din nefericire, acestea nu sunt adesea puse în valoare. În Țara de Piatră se găsesc stațiuni cu cel mai curat aer din Europa și priveliști ce rivalizează cu cele din Alpi, însă autorități
Salvamontiștii clujeni au avut un început de an extrem de încărcat.
Salvamontiștii au intervenit la un număr semnificativ de cazuri în ultimele 24 de ore. La nivel național la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 83 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel:
Flota de autospeciale de intervenție în zona montană a Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, a fost mărită cu încă o utilitară.
Salvamontiștii clujeni au avut un weekend încărcat, fiind și primul sfârșit de săptămână din an în care au funcționat toate cele trei domenii schiabile cu zăpadă artificială din județ: Buscat, Mărișel și Feleacu.
Un copil de cinci ani a fost rănit, sâmbătă după amiază, după ce unul dintre picioare i s-a agăţat în banda transportoare care deserveşte pârtia Buscat din judeţul Cluj. Copilul a fost preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital, în cond
Un turist a reușit să surprindă imagini superbe cu Munții Făgăraș în timpul unei ascensiuni pe Muntele Mare, din județul Cluj.
Cu ocazia vacanței de sărbători, salvamontiștii clujeni au intervenit pe cele două domenii schiabile din județ, având un număr de 16 misiuni.
Bunicii din satele de munte ale Clujului și ale județului Alba au primit vizita colindătorilor, care le-au dus cadouri, merinde și prăjituri.
Părinții au mari dileme când vine weekendul în alegerea unei destinații pentru a-și duce copiii. De multe ori tableta sau telefonul sunt multe mai ademenitoare, dar ieșirile în natură sunt extrem de importante pentru creșterea armonioasă și sănătoasă a ce
Administratorul pârtiei Buscat, Iancu Șerbănescu, a făcut public un nou jaf care se comite chiar acum în pădurile din Apuseni.
Zăpada este abundentă pe pârtia de la Buscat, de pe Muntele Băișorii. Schiorii nu mai sperau să vadă așa ceva în acest an, dar pare că sezonul s-a reluat.
După o pauză de 25 de ani, județul Cluj găzduiește o etapă națională de schi sub 12 ani. În 4-5 martie, cei mai buni tineri schiori cu vârsta sub 12 ani ai României se vor întrece pe Pârtia Buscat
Zona Băișoara este izolată din cauza iernii, care a doborât arbori și stâlpi de electricitate.
Ninsoarea și temperaturile cu minus din ultima perioadă au făcut ca cele patru pârtii din județul Cluj: Buscat, Băișoara, Feleacu și Mărișel, să fie numai bune de vizitat.
Chiar și mașina de deszăpezire a rămas blocată în zăpadă pe drumul spre Buscat. Șoferii reclamă că sunt probleme pe drumurile din tot județul și cei care fac deszăpezirea au dat-o în bară.
Pârtia de la Buscat este luată cu asalt în aceste zile libere. Poliția nu permite accesul în parcare, dacă nu sunt locuri libere. Cu toate acestea, unii încearcă să profite de haosul cu parcările.
Clujenii care au dat iama duminică la Buscat pentru o partidă de schi s-au lovit de cozi interminabile la accesul pe telescaun.
Sâmbătă, 21 ianuarie, la Buscat Băișoara s-a atins capacitatea maximă, astfel că, locurile de parcare s-au epuizat rapid, iar drumul din și dinspre stațiune este blocat.
Sâmbătă, 21 ianuarie, după ce a nins consistent pe pârtiile din Cluj, clujenii s-au înghesuit dis de dimineață la Buscat, Băișoara pentru a schia pe pârtiile din stațiune.
La Buscat, pe Muntele Băișorii, a fost activitate intensă în weekendul care a trecut.
Pârtiile de la Băișoara au fost acoperite cu un strat de zăpadă, iar administratorii avertizează shiorii să fie pregătiți.