Fostul premier Victor Ciorbea a fost numit, marți, drept noul Avocat al Poporului, în cadrul ședințeide plen reunit a celor două Camere ale Parlamentului.
Camera Deputaților a respins cererea procurorului general privind începerea urmăririi penale a fostului ministru Daniel Chiţoiu, acuzat de abuz în serviciu.
Deși scandalul pentru guvernarea României este din ce în ce mai aprig, partidele fondatoare ale coaliției USL par să meargă în aceeași direcție când vine vorba de salariile primarilor.
35 de organizații din întreaga lume cer autorităților române să nu reincrimineze insulta și calomnia, printr-o scrisoare deschisă adresată premierului Victor Ponta, lui Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților și lui Crin Antonescu, pr
Premierul Victor Ponta a lansat un nou împotriva Statelor Unite ale Americii, transmițându-i însărcinatului a.i. că "nu trebuie să atragă atenţia niciodată la nimic"
Ambasada Olandei în România, Ambasada SUA, ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris, şi purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, urmăresc amendamentele la Codul Penal prin care Camera Deputaţilor a scos preşedintele şi parlamentarii
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că ”este absurd să trimiţi în penal pe cineva pentru că la cabinetul parlamentar şi-a angajat nevasta”.
Organizațiile de apărare a drepturilor omului și de jurnalism protestează față de practicile antidemocratice adoptate de actuala majoritate parlamentară prin care au fost reintroduse în Codul Penal infracțiunile de insultă și calomnie.
Legea minelor nu a fost votată nici la Camera Deputaţilor din lipsă de cvorum, după ce a fost respinsă din acelaşi motiv la Senat.
Activiștii Roșia Montană au ocupat, marți dimineața, sediile partidelor din Cluj în semn de protest împotriva proiectului de modificare a Legii Minelor, care se voteaza azi in Camera Deputatilor.
Senatul a respins, marţi, proiectul de lege privind Roşia Montană.
În urmă cu o lună a fost aprobată tacit la Camera Deputaților o propunere legislativa de modificare a Legii 303/2004, initiata de doi deputati UDMR, care propune ca a doua limbă oficială a justiției să devină cea maghiară.
Deputații au votat astăzi propunerea legislativă privind introducerea tichetelor de masă în format electronic. Potrivit proiectului de lege, cardurile „de masă” vor fi folosite doar pentru a cumpăra produse alimentare, nefiind posibilă retrag
Românii ar putea beneficia de încă o zi nelucrătoare. Deputatul PSD Bogdan Diaconu a făcut o propunere prin care declară că Ziua Înălțării Domnului să fie declarată ca fiind zi liberă.
Deputatul UDMR Cluj, Mate Andras-Levente, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului general, pentru conflict de interese.
Proiectul de lege pentru eutanasierea maidanezilor a fost atacată la Curtea Constituțională de către senatori. CCR va judeca la data de 25 septembrie contestația.
Un ONG pentru protecția animalelor, NUCA, a organizat un protest împotriva proiectului de lege votat astăzi de Camera Deputaților, care cere eutanasierea câinilor din adăposturi, dacă nu sunt adoptați sau revendicați în termen de 14 zile.
Deputații au aprobat amendamentul la Legea privind câinii fără stăpân care stabileşte un termen de 14 zile în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, iar apoi sunt eutanasiați dacă nu sunt adoptați sau revendicați de stăpânii care i-au p
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, întrebat ce are de gând să facă dacă USL respinge proiectul de la Roșia Montană, că nu are majoritatea în Parlament.
Popa Irimie și-a motivat absențele din Consiliul Local Cluj-Napoca prin faptul că a fost ocupat la facultate.
Consilierul local PSD Cluj, Irimie Popa, și-a pierdut postul din deliberativul local după ce a lipsit de trei ori consecutiv şi nemotivat de la şedinţele de Consiliu Local.
Noul director al Spitalului Turda este liberalul Vasile Grumaz, care o înlocuiește pe Antonica Bica, soția fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, Radu Bica, condamnat pentru luare de mită.
Fostul jurnalist clujean, Ion Novăcescu, bănuit că a avut o relație cu fosta Securitate, a solicitat CNSAS clarificarea situației calității de colaborator cu temutul serviciu comunist.
Un Mercedes cu însemnele Camerei Deputaților a fost fotografiat parcat pe trecerea de pietoni de la Iulius Mall Cluj. Acesta îi aparține lui Aurel Pascu, prim vicepreședinte la Partida Romilor Pro Europa Filiala Cluj.
Parlamentarii vor mai multe zile libere în luna mai, după 1 mai, Ziua Muncii, ar putea urma alte două sărbători legale, pe 9 mai, Ziua Parlamentului, pe 9 mai, şi pe 10 mai, Ziua Tradiţiei Monarhice.
În timp ce salariatii de la Oltchim si de la alte intreprinderi protesteaza pentru ca nu le-au fost achitate salariile de luni de zile, alesii Statului voteaza in Comisii proiecte prin care arunca pe fereastra zeci de milioane de euro anual.
PDL Cluj cere demisia deputatului PNL Cluj, Steluța Cătăniciu, acuzată de ANI de conflict de interese după ce a fost consilier local în Cluj-Napoca și a apărat în instanță o firmă care primea fonduri publice.
Deputatul UDMR Cluj, Mate Andras Levente, este urmărit penal sub acuzația de conflict de interese, după ce și-a angajat soţia la cabinetul parlamentar.
UDMR a făcut propuneri pentru modificarea Constituției care amenință să ”arunce în aer” clasa politică din România.
Din totalul de 12 sărbători legale din 2013, cu ocazia cărora vor fi acordate zile libere, doar 8 vor fi în timpul săptămânii, iar restul de 4 vor fi în weekend.