Doi clujeni au găsit pe strada Carpați suma de 11.800 de lei și au crezut că își pot înșuși banii.
Persoanele din Săvădisla care au aruncat gunoaie în zona pădurii au fost puse să curețe toate deșeurile existente acolo.
Un depozit clandestin de deșeuri a fost identificat de localnicii din Săvădisla.
Un depozit de deșeuri a fost depistat pe râul Râșca Mare, județul Cluj.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a luat măsuri rapid, după ce ecologiștii au semnalat că malurile Someșului s-au transformat din nou în groapă de gunoi.
Ecologiștii au depistat din nou, înaintea autorităților, rampa clandestină care a reapărut pe malul Someșului, în Florești. Aceștia solicită autorităților măsuri ferme pentru a rezolva problema.
Un clujean a fost înjungiat, în mijlocul zilei, în Mănăștur, în spatele restaurantului McDonald's.
Compania clujeană Transilvania Construcții extinde parcul logistic TRC Park Cluj de la Jucu (din cadrul Tetarom 3) cu aproximativ 5.000 mp de depozite, în urma unei investiții de peste două milioane de euro. Lucrările se vor încheia în primăvara anului vi
Primăria Cluj-Napoca anunță că au fost montate, în premieră pentru municipiu, noi containere securizate unde clujenii își pot lăsa bicicletele.
Parcul din Florești va fi inaugurat miercuri, de la ora 10.00. Va avea WIFI gratuit și sistem smart de administrare
El este tatăl bănuit că și-ar fi înjunghiat copilul. Acum este căutat - FOTO
Cluj: Copilul care a dispărut alături de tatăl său a fost găsit mort, înjunghiat în inimă - VIDEO și FOTO
Malul Someșului din Florești a fost igienizat - FOTO
În Baciu s-au montat camere de supraveghere la ghenele de gunoi subterane
VIDEO - O femeie lovește o mașină parcată lângă Central, în inima Clujului, și fuge! Ghinion! Totul a fost filmat
Amănunte ȘOC în cazul SPARGERII de la USAMV Cluj. Cât s-a furat, cum s-a intrat și cine plătește daunele - EXCLUSIV
Prima clădire din România cu fațadă inteligentă și totodată prima clădire de birouri de clasa A din Florești își așteaptă rezidenții: Optimus Nova Center a fost inaugurată în 18 iunie.
Mai multe mașini au fost vandalizate, în cursul nopții de marți spre miercuri, pe strada Pitești, din Cluj-Napoca, după ce un individ a rupt oglinzile autoturismelor.
Zamfir Turdeanu, cunoscut sub numele de blogger Zamfir Pop, a fost prins în flagrant, în timp ce fura dale din Parcul Central din Turda.
Gabriel Buzdugan, voluntarul Asociației CERT Transilvania, care l-a găsit pe minorul de 2 ani din Ciurila, dispărut de acasă în seara zilei de 27 aprilie, a fost premiat.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, anunță inaugurarea a 137 de camere de supraveghere publică și a unui Centru de Modernizare performant.
Un pacient de 55 de ani dat dispărut 24 de ore de la Clinica universitară Medicală 2 a fost găsit mort pe niște scări ale spitalului, fără ca cineva să îl vadă.
Un clujean acuză poliția că nu i-a sărit în ajutor, după ce a fost agresat de trei romi în Parcul Central.
Muncitorii de la RADP Cluj au început montarea de limitatoare de viteză pe Calea Turzii.
Primăria Cluj-Napoca anunță că, începând de astăzi, 30 octombrie, proiectele pentru orașul nostru au intrat în etapa de vot final pe www.bugetareparticipativa.ro.
O clujeancă de profesie psiholog a ajuns într-o ipostază jenantă într-un autobuz CTP, care circula pe linia 50.
Două adolescente, cel mai probabil eleve, au fost filmate în timp ce furat dintr-o firmă de pe strada Regele Ferdinand.
Graba unui motociclist l-a făcut să încaseze o amendă usturătoare.
Un accident de muncă, soldat cu moartea unui bărbat în vârstă de 56 de ani, a avut loc, joi după-amiază, la Iclod.
Un bătrân a fost ”sechestrat” în Piața Mărăști de doi tineri, bănuindu-l că a furat un obiect.