Un accident a fost surprins de cemerele de supraveghere la iesire din Dej spre Cluj Napoca, pe strada Valcele.
Neatenția și lipsa de bun simț a unor persoane au costat-o toți banii din pensie, aproape 800 lei, pe o femeie din Dej.
Trei tineri români au fost filmați în Marea Britanie, în timp ce jefuiau o bătrână, într-un autobuz, chiar în centrul oraşului Cardiff.
Doi hoți au dat o spargere, sâmbătă seara, la Parcul Balnear Toroc, aceștia vandalizând trei dulapuri din vestiar și furând bunurile din interior.
Un român de 22 ani a fost împușcat de un adolescent italian, în vârstă de 16 ani, într-o gară din Milano.
Un grup de hoți ingenioși au reușit să tragă pe sfoară o vânzătoare din Mintiu Gherlii cu 500 lei, însă toată faza a fost surprinsă de camerele de supraveghere.
Autorităţile din Emiratele Arabe Unite au executat, luni, femeia care a omorât o educatoare americane de origine română, Ibolya Ryan, în decembrie 2014.
Șoferul unui camion care transporta animale moarte pe strada Oașului a reușit performanța de a ”pierde” un animal aflat în putrefacție.
Pilotul portughez care a fost găsit mutilat în baia de femei de la After Eight a fost trimis acasă.
Trei tinere care au furat un generator din centrul Clujului, la finalul unei acțiuni de igienizare a orașului, au fost filmate de camerele de supraveghere.
Inițiatorii proiectului Clean Cluj, derulat fără probleme în perioada 6 -7 mai, au avut probleme tocmai la final, când trei fete le-au furat generatorul electric, de lângă Clopotul de pe Bulevardul Eroilor
Un clujean a rămas fără bicicletă, dar furtul a fost filmat de camerele de supraveghere.
O persoană din anturajul lui Horea Uioreanu a dezvăluit că acesta verifica plicurile cu bani cu batista.
O vânzătoare din Cluj a avut surpriza să constate că o clientă i-a furat telefonul mobil.
O vânzătoare din Dej a rămas fără telefonul mobil, după ce o femeie, care s-a dat drept clientă, i l-a furat dintre rafturile magazinului în care aceasta lucrează.
Primăria comunei Forești a anunțat o nouă investiție, de a introduce peste 130 de camere de supraveghere pe raza localității.
Un clujean a inițiat o petiție online după un incident avut cu un BMW cu numere de Franța, care sfidează legea.
O pițipoancă a fost filmată la un bar din Cluj-Napoca, în timp ce fura telefonul fix, amplasat lângă o canapea.
Două hoațe au fost surprinse de camerele de supraveghere dintr-un magazin din Dej cum au sustras bani din gențile a două femei în timp ce acestea își făceau cumpărăturile.
Primăria Cluj-Napoca dorește să investească într-un sistem performant de analiză a imaginilor de pe camerele de supraveghere din oraș.
Un tânăr a fost filmat la un magazin din Gherla în timp ce fura un smartphone Samsung S4.
Angajata unui magazin de telefoane din Gherla a rămas, vineri, fără smartphone în câteva clipe, grație unui hoț iscusit.
Poliția Cluj a reușit să recupereze telefonul de 3.000 de lei furat dintr-un troleibuz din Cluj-Napoca.
Unei studente i-a fost furat portmoneul, actele și un telefon de 3.000 de lei într-un troleibuz din Cluj-Napoca.
Doi tineri s-au dus să bea o bere la Casa Piraților, în Mănăștur, iar când au vrut să plătească au constatat că doi ”pirați” îi prădaseră. Circa 1.500 de lei au dispărut în câteva clipe.
Sătmărenii care au plecat de la Diesel Club fără să achite nota au reușit să prostească trei chelneri, care serveau clienții de la circa 8 mese.
Un accident cu patru mașini implicate s-a produs la Iclod, marți, în jurul orei 15.00.
Unul dintre tinerii din Satu Mare, care a fugit fără să plătească nota de la Diesel Club, s-a prezentat luni dimineața la local și a achitat tot.
Un accident de circulație produs pe strada Corneliu Coposu s-a soldat cu rănirea unui motociclist, care circula regulamentar.
Cei doi frați romi care l-au bătut pe studentul Ionuț R., în Piața Mărăști, pentru că nu i-a lăsat să își parcheze BMW -ul pe trotuar în stația de autobuz, au fost eliberați.