Scandal monstru într-o familie din localitatea Pădurea Iacobeni, comuna Frata. Un bărbat în vârstă de 66 de ani ar fi fost agresat de către nepotul său și soția acestuia, ambii în vârstă de 31 de ani, cu care s-ar fi angrenat în dispute verbale.
Mai multe persoane s-au luat la bătaie în trafic, pe o stradă din Câmpia Turzii. Cinci oameni au ajuns la spital.
O dispută în trafic a degenerat la Câmpia Turzii! Din primele date, 5 persoane adulte, implicate în conflict, ar fi suferit leziuni din cauza agresiunilor fizice.
Segmentul Cheţani-Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania ar putea fi terminat până la sfârșitul anului, doar dacă vremea ține cu constructorii,
Rezervaţia Naturală Dealul cu fluturi, găsită în comuna Viișoara, județul Cluj, este una dintre cele mai frumoase rezervații de acest fel.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au fost sesizați despre căderea de la înălțime a unei minore de 1 an
Județul Cluj are o nouă strategie de dezvoltare până în 2030, adoptată de Consiliul Județean Cluj, după ce strategia din 2012 a fost un eșec.
Lista localităților unde locuitorii se pot pensiona mai repede a fost extinsă. Au fost adăugate și noi localități din Ardeal
Tragedie într-o localitate clujeană. Un bărbat în vârstă de 84 de anu a fost găsit spânzurat în anexa gospodăriei. Trupul acestuia a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.
Primarul municipiului Turda, Cristian Matei, este criticat de ani de zile de locuitori pentru traficul infernal, iar timp de 3 ani, din acest mandat de primar nu a părut că îi pasă de probleme. Într-un elan muncitoresc, cu numai un an înainte de alegerile
Un incident aviatic a avut loc în această dimineață, potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN). O aeronavă militară Spartan, care efectua un zbor de rutină pe traiectul Câmpia Turzii – Otopeni, a avut o defecțiune în zbor, la unul dintre motoare.
Celebrul chef clujean Paul Siserman critică dur gestul făcut de președintele PSD Câmpia Turzii, care este și patronul unui restaurant de fițe din Cluj, față de o elevă admisă la Sorbona.
O tânără care vine din Câmpia Turzii și a absolvit Colegiul Național ”Emil Racoviță” din Cluj-Napoca a fost acceptată la Universitatea Sorbona, cea mai vestită universitate franceză.
Unul dintre liderii PSD din județul Cluj, Avram Gal, nu încetează să-i uimească pe clujeni și mai face o aroganță culinară la restaurantul său de lux din Cluj.
Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață, pe Calea Victoriei din municipiul Turda. Din primele date, un șofer a accidentat o femeie, în vârstă de 63 de ani, aflată în traversarea regulamentară a părții carosabile, pe trecerea pentru pietoni.
Alertă de vreme extremă în Cluj! Clujenii au primit un mesaj RO-Alert, autoritățile anunță ploi torențiale, vijelii și descărcări electrice.
Primarul Cristian Matei din Turda nu se poate lăuda cu foarte multe lucruri în mandatul 2020 - 2024. Prin oraș se circulă bară la bară, peste tot fiind lucrări interminabile.
O mămică din Câmpia Turzii i-a surprins pe polițiști cu un gest inedit. Femeia le-a trimis polițiștilor în semn de recunoștință un tort și un mesaj emoționant după ce aceștia au ajutat-o să-și găsească fiul plecat de acasă.
Absolvenții liceului au aflat luni, 3 iulie, rezultatele examenului de Bacalaureat, supranumit și examenul maturității.
Județul Cluj va primi bani pentru a cumpăra lansatoare antigrindină.
Un militar din Câmpia Turzii a obținut daune de la o televiziune care l-a indicat greșit ca fiind un criminal.
Un accident în care au fost implicate trei mașini s-a produs pe strada Câmpiei, din Turda.
O fetiță de 12 ani a fost lovită în plin de mașina la volanul căreia se afla un tânăr de 28 de ani, duminică, la Câmpia Turzii.
DIICOT Cluj anchetează un IT-ist german pentru spionaj. Holger Müller, care lucrează în industria IT și este pasionat de avioane, autor al unei cărți despre MiG-21, este investigat într-un dosar de spionaj.
Avram Gal, președintele PSD Câmpia Turzii, fost oraș muncitoresc, dar unde s-a închis combinatul Industria Sârmei, anunță că de Untold va vinde un burger în valoare de 6.200 de euro.
Clujeanul Mircea Abrudean va prelua funcția de secretar general al Guvernului în Cabinetul Ciolacu, potrivit surselor.
Pompierii clujeni au intervenit în Turda, Câmpia Turzii și Luna de Sus, unde au fost gospodării inundate.
Președintele PSD Câmpia Turzii, Avram Gal, proprietarul restaurantului unde se vinde un platou cu carne de vită cu 6000 de lei, a intrat în vizorul vloggerilor de pe TikTok, platformă pe care a ”inundat-o” cu clipuri de promovare.
Un clujean ar fi violat în mod repetat o fată, de când aceasta avea doar 14 ani. Bărbatul din Câmpia Turzii a fost reținut în arest preventiv pentru 30 de zile. Polițiștii îl anchetează și pentu fapte din luna aprilie, în care bărbatul ar fi agresat sexua
O minoră de 15 ani, din comuna Viișoara, județul Cluj, a plecat de acasă luni, în jurul orei 23.00, și nu a mai revenit. Poliția municipiului Cluj-Napoca cere ajutorul oamenilor să o găsească.