Peste 9.400 de absolvenţi de liceu vor fi studenţi ai UBB în anul universitar 2015-2016.
Profesorii clujeni au obținut cel mai mare procentaj din țară de note peste 7, la examenul de Titularizare.
Peste 3.600 de candidaţi şi-au depus dosarele de admitere, pentru programele de nivel licență, la Universitatea Babeş-Bolyai, în primele două zile de înscriere.
Profesorii clujeni au susținut miercuri, 15 iulie, examenul national pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate.
Un bărbat a fost eliminat de la examenul de definitivat în învățământ pentru că încerca să copieze.
Absolvenţii de liceu de la profilul Real au trebuit să caracterizeze un personaj dintr-un text narativ aparţinând lui Ion Creangă, Marin Preda sau George Călinescu.
Un concurs pentru angajarea a 13 asistente medicale s-a terminat cu un eșec total. Niciuna dintre candidate nu a promovat examenul.
Pro TV a luat o decizie destul de controversată după difuzarea primei ediții live a concursului ”Românii au talent”, aceștia hotărând să-l elimine pe unul dintre câștigătorii serii.
Peter Tunde, fostul inspector general școlar adjunct susținut de UDMR, a fost condamnată definitiv la închisoare.
Patru candidați la concursul de notar public, organizat în 2014 la Cluj-Napoca, au ajuns să facă plângere la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii pentru a-și găsi dreptatea.
Un medic din România a redactat o scrisoare pe blogul său, subliniind toate probleme care apar în formarea unui medic.
Elena Udrea a lansat un nou atac, din spatele gratiilor, la adresa procurorilor DNA, prin intermediul paginii sale de Facebook.
Examenul de conducere este dificil pentru candidații din Cluj, iar datele oferite de Prefectura Cluj întăresc aceste afirmații.
Președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, a anunțat, joi seara, la emisiunea Știri de Cluj LIVE că a făcut unele propuneri parlamentarilor pentru proiectul de modificare a legii electorale.
Potrivit unor surse din cadrul PNL București, s-ar fi stabilit data alegerilor pentru Consiliul Județean Cluj.
Fostul adjunct al inspectorului general școlar Cluj, Peter Tunde, a fost condamnată la închisoare cu executare.
Bosch deschide un nou centru de cercetare în Cluj-Napoca și face angajări la începutul anului 2015.
Multumim cititorilor nostri ca atunci cand voteaza la sondajele Stiri de Cluj, voteaza exact asa cum cred. Cu toate ca niciun moment nu avem pretentia ca facem sondaje sociologice, acestea reflecta modul in care gandesc clujenii.
PSD Cluj reclamă faptul că primarul din Mănăstireni le dă de băut alegătorilor.
Klaus Iohannis și Victor Ponta vor participa la o dezbatere electorală, miercuri seara, la B1 TV.
Rareş Bogdan, moderatorul dezbaterii Iohannis - Ponta, a comentat la final scăpările nepermise ale lui Klaus Iohannis, care avea șansa să se bată în argumente cu Victor Ponta.
Cei doi candidați la președinție au discutat aprins la prima dezbatere televizată despre votul românilor din Diapora și problemele care au fost.
Pentru unele posturi, la angajare, se dau și exerciţii de vocabular şi sintaxă. Este vorba de selecţia candidaţilor pentru posturi de vânzări sau în call center, iar foarte mulți pică.
Klaus Iohannis a declarat că vrea o dezbatere deschisă tuturor jurnaliștilor.
Iohannis a comentat de la Cluj anunțul că Monica Macovei și Elena Udrea vor să îl susțină.
Klaus Iohannis, candidatul ACL, susține că nu merge la confruntările televizate organizate de Victor Ponta.
Sociologul Vasile Dâncu a realizat o listă cu sfaturi sigure de a pierde alegerile.
Klaus Iohannis, candidatul ACL la alegerile prezidențiale, a spus că nu va negocia cu niciun politician pentru turul doi.
Candidatul UDMR la prezidențiale, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că se vor face ”multe analize” pentru a stabili pe cine va susține UDMR în turul doi al alegerilor.
BEC anunță că numai în Transilvania alegerile din primul tur au fost câștigate de Klaus Iohannis.