Admiterea la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din acest an a a adus foarte mulți absolvenți la Cluj, fiind clasată pe primul loc în topul celor mai căutate facultăți de medicină din România.
La examenul de admitere de la Facultatea de Matematică şi Informatică și cadrul UBB Cluj, din 19 iulie, 17 candidați au reușit să obțină nota maximă la testele de matematică sau informatică.
ADMITERE ȘTIINȚE ECONOMICE CLUJ 2014: La Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor Cluj candidații au susținut o probă de lingvistică.
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul UBB Cluj a afișat rezultatele la admitere.
Peste 1.100 de candidați s-au ”bătut” pentru a prinde un post de profesor, luni, la examenul de titularizare.
ADMITERE UMF CLUJ 2014. Cea mai mare concurență în acest an, la UMF Cluj, este la specializările Tehnică Dentară și Radiologie și Imagistică.
Concurența este foarate mare în acest an la examenul de titularizare, fiind înscrise peste 30.000 de cadre didactice care doresc să urmeze o carieră în Învățământ.
UBB Cluj a emis un anunț important pentru candidații care urmează să susțină examenul de admitere.
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul UBB Cluj a terminat înscrierile fiind o concurență de patru pe un loc.
Fostul ministru al Educaţiei Mircea Miclea a declarat că actualul sistem de educație este absurd, pentru că se intră la liceu fără limită de medie.
Trei facultăți de la UBB Cluj au reușit în două zile să atragă mai mulți candidați decât locurile bugetate.
Peste 840 de candidaţi şi-au depus, luni, 14 iulie, în prima zi de înscriere, dosarele de admitere la Universitatea Babeş-Bolyai.
DEFINITIVAT 2014 Cluj. Învățătorii și profesorii au susținut luni, 14 iulie, examenul de definitivat.
Absolventii liceelor private din Cluj au obtinut medii mici la Bacalaureat, desi procentul de promovablitate a fost unul bun. Transylvania College, liceul privat cu cel mai bun rezultat, a avut media 7.43, situandu-se abia pe locul 17.
Poezia le-a dat de furcă elevilor la examenul de BACALAUREAT 2014, fiind pentru al treilea an consecutiv când genul liric se regăseşte printre cerinţele de examen.
Elevii clujeni au susținut astăzi proba scrisă la Limba Română,în cadrul examenului de bacalaureat.
Deși ne-am dori o lume în care să nu fim judecați după aparențe, realitatea este că nu se va întâmpla prea curând acest lucru.
Federația Română de Fotbal face angajări după ce Bogdan Stelea a plecat de pe banca tehnică a echipei naționale Under 21.
Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), peste 67% dintre candidaţii care s-au prezentat la proba orală de limba română a examenului de bacalaureat au obţinut calificativul "experimentat.
Înscrierile la Concursul de ocupare a posturilor didactice vacante/rezervate 2014 s-au încheiat.
Fostul premier Emil Boc este anunțat de preşedintele Traian Băsescu drept un candidat experimentat pentru prezidenţiale.
Muncitorii de la fabrica Fujikura Dej au protestat miercuri dimineața față de salariile mizere și condițiile de lucru.
Parchetul General a deschis joi un dosar penal, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual, în privința agajărilor de la ROMATSA, din perioada anilor 2011-1013.
Fostul șef al Centrului Operațional al ISU Cluj, Ion Moldovan, a câștigat concursul pentru funcția de inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.
Clujenii aflați în căutarea unui loc de muncă pot participa, ân perioada 25 - 29 martie, la târgul de cariere de la Iulius Mall Cluj.
Simularea examenului de Bacalaureat nu a adus surprize mari în privința celor mai bune licee din Cluj.
UBB Cluj a început pregătirile pentru campania de admitere 2014 - 2015.
Foarte mulți candidați la examenul de obținere a permisului auto se prezintă total nepregătiți, după cum arată și o statistică națională.
Luni, 3 martie, elevii clujeni vor începe simularea examenului de Bacalaureat, care din acest an va fi susținut atât de elevii claselor a XII-a, cât și de cei din clasa a XI-a.
Majoritatea candidaților strecoară minciuni mai mici sau mai mari în CV -ul, pentru a impresiona.