Un incediu a izbucnit la fabrica Carbochim Cluj, miercuri dimineața.
Primăria va aloca un spațiu de 500 de metri pătrați Cantinei de Ajutor social și pensiune, pe strada Avram Iancu, pentru a-și extinde activitatea.
Cristian Manolachi, doctorand în cadrul Şcolii doctorale „Istorie. Civilizaţie. Cultură.”, candidează pentru Senatul UBB.
Consiliul Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai organiează Zilele Studentului din Universitatea Babeș Bolyai în 15 - 23 aprilie.
Dacă vrei să slăbești, dar nu mergi la sală sau nu vrei să urmeziț diete drastice, poți să o faci cu ajutorul unor mici schimbări din tabietul tău zilnic. Poți să te abții de la anumite alimente sau să profiți de orice activitate casnică
Producătorii agricoli din județul Cluj ar putea fi ajutați printr-o colaborare cu instituțiile publice subordonate Consiliului Județean Cluj, au anunțat reprezentanții PSD Cluj.
Personalul SMURD Cluj va primi și în 2013 mese gratuite, ca urmare a unei hotărâri aprobate de Consiliului Local Cluj-Napoca.
Biroul municipal al PNL Cluj-Napoca a stabilit în ședința de marți, 8 ianuarie, data alegerilor pentru noua conducere.
Marius Şumudică și-a dat demisia de la U Cluj, nemulțumit fiind de faptul că că nu s-a rezolvat problema acționarilor.
Antrenorul U Cluj, Marius Șumudică, a găsit o echipă neplătită de 5 luni și care mănâncă la cantină.
Conform statisticilor oferite de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, unu din trei români se simte foarte inconfortabil în preajma unui gay şi unu din doi români nu ar vrea să ia masa cu o persoană gay.
Studenții și absolvenții din domeniul IT, dar și cei care lucrează în domeniu, au posibilitatea de a descoperi oferte de joburi plătite cu sume care variază între 400 și 2.000 de euro, la Târgul de Cariere în IT, care va avea loc în 11 și 12
Un blogger a reușit să îl facă pe primarul Emil Boc să monteze un coș de gunoi cu ajutorul unei postări pe Twitter.
Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, s-a întâlnit la Câmpia Turzii cu romii dintr-un cartier din Câmpia Turzii.
O mămplingă de 200 de kg va fi preparată, duminică, de bucătari ai restaurantului Primăriei Cluj-Napoca, la Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber, etapa Polus.
Proiectului educaţional "Junior Summer University” va avea loc la Cluj-Napoca între 12-26 iulie 2012 şi se află la cea de-a 5-a ediţie. Şcoala de vară se adresează absolvenţilor de clasa a 11-a.
Proiectul de construire a unui parking de 300 de locuri in campusul Hasdeu a fost dezbatut azi, 26 aprilie, de catre consilierii locali.
Proiectul "CaSa ai suflet?!", initiat de un clujean, prin care se doreste ajutorarea batranilor fara adapost, nu a fost sprijinit de Primaria Cluj-Napoca.
Primarul interimar Radu Moisin l-a atacat pe fostul rector al UBB Cluj, despre care a afirmat in plenul consiliului local ca a fost dezamagit de modul in care a colaborat cu Andrei Marga.
Consilierii locali au aprobat proiectul prin care echipajele SMURD vor primi zilnic hrana in mod gratuit, prin cantina Primariei Cluj-Napoca.
Primaria Cluj-Napoca a adoptat o serie de masuri pentru a atenua efectele gerului, astfel ca pe strazile orasului clujenii sunt serviti gratuit cu ceai.
Asistatii sociali din Cluj-Napoca au fost scosi de Primarie pe strada si pusi sa sparga gheata de pe trotuare.
Primaria Cluj-Napoca a anuntat ca in perioada 31 ianuarie - 3 februarie va distribui pe strada, gratuit, ceai prin cantina de ajutor social si pensiune.
Primaria Cluj-Napoca continua saptamana aceasta seria intalnirilor cu cetatenii din cartierele orasului.
Grupul de Initiativa Basarabeana GIB CLUJ, in parteneriat cu Primaria Cluj-Napoca, demareaza cea deja cincea editie a Festivalului Bucovina in perioada 25?27 noiembrie.
O delegatie formata din mai multi reprezentanti ai Primariei Cluj-Napoca, in frunte cu viceprimarul Radu Moisin, au petrecut 5 zile in Correa de Sud, in perioada 6-11 octombrie, in urma unei invitatii a municipalitatii din orasul Suwon.
Restaurantul Memo 10, deschis de Primaria Cluj-Napoca, pe strada Memorandumului nr. 10 este deschis zilnic, chiar si in weekend.
Odata cu inceperea anului universitar 2011-2012, RATUC anunta acordarea gratuitatilor pe mijloacele de transport in comun pentru studenti si doctoranzi.
Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau" a pierdut corpul de cladire "C", in care functioneaza internatul unitatii scolare, dupa ce imobilul a fost cedat de consilierii locali Liceului Adventist "Maranatha".
Clujul este pe locul patru in tara in privinta numarului de persoane care mananca la cantinele sociale. In comparatie cu alte orase de aceeasi dimensiune, Iasi sau Timis, avem de cateva ori mai multi saraci.