Banca Transilvania susține Via Transilvanica printr-un parteneriat strategic, pe cel puțin trei ani, cu Tășuleasa Social. BT contribuie financiar, prin acțiuni de voluntariat și promovare.
Cod portocaliu de viscol şi cod portocaliu de ploi, valabile în zone din 22 de județe din țară, inclusiv în județul Cluj, emise duminică de ANM.
Elevii clujeni vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.
Fiecare județ decide perioada în care elevii vor avea vacanța din Modulul 3.
În decurs de 24 de ore au fost înregistrate 44 de urgențe pe munte, în urma ninsorii din mai multe zone din România. Salvamontiștii spun că este un număr „îngrijorător de mare”.
Horațiu Suciu, supranumit „medicul inimilor”, a realizat, zilele trecute, primul transplant de inimă din România în 2023. Acesta are peste 5.000 de intervenții pe cord, dintre care 4.000 au fost efectuate la copii.
Meteorologii au emis luni, 16 ianuarie, o atenţionare Cod Galben de intensificări ale vântului în mai multe judeţe, printre care și județul Cluj.
Dispeceratul Naţional Salvamont a primit, în ultimele 24 de ore, 19 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.
Mai sunt doar câteva zile până când elevii din România se vor întoarce înapoi în bănci, după vacanţa de iarnă, cea de-a doua vacanţă a anului şcolar 2022-2023.
Tot mai mulţi tineri aleg să plece din România în speranţa unei vieţi mai bune, majoritatea fiind persoane cu educaţie, iar populaţia care rămâne la noi este tot mai îmbătrânit, arată datele provizorii ale recensământului.
Dispeceratul Național Salvamont a primit 22 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență, toate doar în ultimele 24 de ore.
Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 10,44% în primele zece luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 58.276 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului
Trei bărbați au bătut crunt o persoană, au închis-o în portbagaj și au transportat-o pe malul Dunării unde unul dintre atacatori a încercat să o înece.
O tânără de 27 de ani, soțul și mama ei au fost arestați preventiv după ce anchetatorii au descoperit că aveau acasă o adevărată „fabrică” de bani falși.
Polițiștii au capturat peste 220.000 de euro în bancnote false care ar fi trebuit să ajungă pe piață. Banii erau vânduți pe un site de anunţuri din România ca „recuzită”.
Un bărbat care a fost agresiv cu iubita sa este primul român căruia i se va monta un dispozitiv de supraveghere electronică, transmite Poliția Capitalei.
Caz tragic în Caraș-Severin! Un tânăr de 19 ani a murit, după ce s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu și a rămas captiv în autoturismul intrat sub apă.
Captură uriașă de droguri în Caraș-Severin. Polițiștii au descoperit o plantație întreagă cu zeci de plante de canabis care urmau să fie vândute în orașe din vestul țării. Două persoane au fost deja arestate.
DIICOT și Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat șase percheziții domiciliare, în județul Timiș la patru persoane bănuite de trafic de droguri de risc.
Creșterea prețurilor la energie nu lovește doar companiile, ci și oamenii obișnuiți. Unii dintre ei sunt nevoiți să lupte pentru viață cu ajutorul unor aparate ce cresc enorm factura la energie electrică.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis un cod galben de inundaţii în 14 bazine hidrografice, printre care şi cele din zona Clujului. Pe de altă parte, Administraţia Bazinelă de Apă (ABA) Someş-Tisa susţine că râurile din regiune
Suprafeţele afectate de secetă pentru care s-au întocmit procese-verbale de constatare a pagubelor au ajuns joi la 375.423 hectare, în 33 de judeţe, conform datelor centralizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți, 9 august, o nouă avertizare de vreme rea pentru județul Cluj. Întregul județ se află sub atenționare de COD Portocaliu de furtuni și vijelii.
Un profesor din Arad este campion la venituri realizate din meditații. El a raportat la ANAF cel mai mare venit obținut din meditații, în 2021, conform unei statistici făcute de DGFP Timișoara.
Un număr de 18,15 milioane de persoane s-au înregistrat până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, reprezentând 95,4% din populația rezidentă ținta estimată a României.
Meteorologii au emis noi avertizări de caniculă în aproape toată țara, până joi, 28 iulie. Zone din estul și sudul țării, inclusiv Capitala, se vor afla marți sub cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, potrivit ANM.
Bebelușul de un an, care a căzut din mașina condusă de tatăl său, a murit astăzi la spital.
Un bebeluș de numai un an este în comă profundă, după ce a căzut din mașina aflată în mers pe care o conducea tatăl acestuia. Accidentul a avut loc pe un drum din județul Caraș-Severin
Meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben de furtuni și vijelie, vineri, 3 iunie, pentru mai mult ezone ale județului Cluj, dar și pentru alte 15 județe din țară.
Vacanța din februarie 2023 nu va fi în același timp pentru toții elevii români. Conducerile școlilor din România au decis în urma consultării cu părinţii, elevii şi profesorii, în ce interval din luna februarie 2023 vor avea o săptămână de vacanță.