Alex Chipciu traversează un sezon foarte bun alături de U Cluj, având 16 meciuri bifate în această stagiune, în care a marcat şi patru goluri şi a oferit trei assist-uri.
Alex Chipciu (34 de ani) a fost amendat de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, în urma unei reclamații a Clubului Sportiv al Armatei Steaua.
Dan Nistor la cei 35 de ani pe care îi are e probabil cel mai bun decar din fotbalul românesc. Ioan Ovidiu Sabău îi cere lui Edi Iordănescu să îl aibă în vedere.
Alex Chipciu a reacționat în stilul propriu după meciul terminat la egalitate cu CFR Cluj. Primul gol a fost un ”cadou” al CFR Cluj, printr-un autogol, dar a venit pe fondul unei presiuni uriașe a U Cluj, care a dominat prima partidă și i-a ”tocat” pe cei
Galeria U Cluj a câștigat meciul suporterilor, chiar dacă în teren partida s-a terminat 1-1.
U-Banca Transilvania a învins în meciul cu turcii de la Türk Telekom Basketbol Kulübü, finaliștii competiției de anul trecut.
Ioan Ovidiu Sabău a avut cuvinte de laudă pentru elevii săi la finalul partidei cu FCSB. Sabău a subliniat faptul că Dan Nistor, marcatorul primului gol al „Șepcilor Roșii”, poate face diferența dacă este într-o formă bună.
Partida dintre FCSB și Universitatea Cluj s-a încheiat cu o remiză, scor 2-2, în etapa a 11-a din SuperLiga României.
Alexandru Chipciu, jucătorul U Cluj a spulberat pe CSA Steaua, după victoria din grupele Cupei României, scor 3-1. Rivalitatea dintre U Cluj și cei de la CSA Steaua este binecunoscută.
„U” Cluj a remizat pe teren propriu, scor 1-1 cu Universitatea Craiova. După o primă repriză modestă, „șepcile roșii” și-au ridicat nivelul de joc și au reușit egalarea prin Dan Nistor, care a revenit în teren după o accidentare.
Trupa lui Ioan Ovidiu Sabău joacă joi cu CSA Steaua (Cupă), în Ghencea, apoi lunea viitoare cu FCSB (Liga 1), pe Arena Națională. Neluțu Sabău vrea mai mult de la „studenți”, mai ales că suporterii se gândesc la play-off.
Meciul dintre Hermannstadt și U Cluj s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, în etapa a șaptea din SuperLiga României, după un gol înscris în prelungiri de formația pregătită de Marius Măldărășanu.
Fostul internațional Basarab Panduru l-a taxat pe Alexandru Chipciu, mijlocașul U Cluj, pentru discursul avut la finalul meciului pierdut cu CFR Cluj.
CFR Cluj a câștigat derby-ul cu U Cluj, scor 4-3, în ultimul meci al rundei cu numărul 6 din Superliga. Căpitanul „studenților”, Alex Chipciu (34 de ani), se gândește la retragere după meciul tensionant.
În această seară, la Mediaș, pentru că pe Cluj Arena se desfășoară festivalul Untold, este programat jocul U Cluj - Dinamo.
Alex Chipciu (34 de ani) a avut o ofertă de la FCSB în această vară, dar a decis să semneze cu „U” Cluj, unde sezonul trecut a fost împrumutat de la CFR.
U Cluj a ajuns la o înțelegere privind prelungirea contractului cu Alex Chipciu.
Alex Chipciu (34 de ani) a ajuns în vara anului trecut la ”U” Cluj, de la rivala CFR Cluj, și a devenit între timp căpitanul echipei.
U Cluj nu a reușit să aducă la Cluj-Napoca Cupa României și a pierdut finala la penalty -uri.
Suporterii Universității Cluj au invadat centrul istoric al Sibiului. Mii de clujeni au început „pregătirile” pentru finala Cupei României de pe Stadionul Municipal din Sibiu. Clujenii au făcut atmosferă în Piața Mare cu tobe, portavoci și voie bună.
Miercuri seara, FC Universitatea Cluj are ocazia să cucerească al doilea trofeu al Cupei României din istoria clubului. Formația clujeană se va întâlni de la ora 20:30 cu Sepsi Sfântu Gheorghe, pe Stadionul Municipal din Sibiu, în cadrul finalei Cupei Rom
Clujenii au reușit să se impună împotriva celor de la CS Mioveni, scor 1-0 la Mediaș. Antrenorul Universității a răsuflat ușurat la finalul partidei, deoarece a recunoscut că avea emoții înaintea partidei.
U Cluj a reușit o victorie foarte importantă în meciul cu Mioveni, scor 1-0. Cele trei puncte consolidează rămânerea în Liga 1 a clujenilor.
Universitatea Cluj a pierdut meciul de pe teren propriu cu U Craiova 1948, scor 1-3, din cadrul etapei cu numărul 3 din play-out-ul SuperLigii.
FCU Craiova s-a impus, în deplasare, contra Universității Cluj, scor 3-1, într-o partidă din runda a treia din play-out-ul Superligii.
„U” Cluj a reușit calificarea în semifinalele Cupei României, după duelul cu FC Hermannstadt de aseară. Formația lui Ioan Ovidiu Sabău a reușit să întoarcă scorul de pe tabelă, după ce inițial au fost conduși.
„U” Cluj a ajuns în semifinalele Cupei României după 2-1 cu Hermannstadt, iar Alex Chipciu a tras concluziile după întâlnirea de la Sibiu.
Clujenii au câștigat duelul cu Hermannstadt, scor 2-1, în sferturile Cupei României. Aceștia îi vor întâlni din nou pe arădenii de la UTA, care au trecut de FCU Craiova, scor 1-0.
Ioan Ovidiu Sabău este mulțumit după victoria Universității Cluj în duelul de pe teren propriu cu FC Argeș, scor 2-0. În schimb, Alex Chipciu a făcut spectacol la flash-interviu.
Derby-ul Clujului nu va influența prea mult situația celor două echipe în clasament, indiferent de rezultatul din această seară din Gruia.