Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se dezvoltă cu o nouă extensie universitară în municipiul Baia Mare, unde 60 de studenți vor urma cursurile Facultății de Medicină, la programul de studiu Asistență medicală generală.
Un bărbat de 29 de ani din Suceava a reușit să sustragă cardul unui pensionar de 84 de ani, din Cluj-Napoca, după ce i-a intrat în grații în timpul unei călătorii cu trenul.
Un tânăr din Suceava a fost reținut după ce folosindu-se de încrederea unui bărbat din Cluj-Napoca, i-a furat cardul bancar și a efectuat plăți în valoare de de 10.878,91 de lei, sumă nerecuperată până în prezent.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că începând cu data de 5 octombrie se vor înființa 3 stații noi de autobus
Clujenii care locuiesc pe strada Mihai Românul din Bună Ziua se plâng pe atitudinea indiferentă a administrației locale, care îi penalizează constant în loc să le ofere o soluție la lipsa locurilor de parcare.
Un clujean a solicitat oficial Primăriei Cluj-Napoca interzicerea virajului stânga vis-a-vis de Brico Depot de pe Calea Florești.
Administrația locală va prelungi de vizitare a Turnului Pompierilor. Obiectivul turistic va putea fi vizitat noaptea începând din 5 octombrie, iar intrarea este gratuită.
Cluj-Napoca devine pe zi ce trece un oraş sufocat de maşini. O poză cu un copil mic care nu poate circula din cauza mașinilor parcate pe trotuar face cât o mie de cuvinte.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut în localitatea Gădălin, comuna Jucu.
Primarul Clujului a făcut genuflexiuni în stația de pe strada Memorandumului și a primit un bilet de autobuz gratuit pentru transportul public din Cluj-Napoca. Imaginile au fost publicate chiar de edil.
În cursul nopții trecute, respectiv în jurul orei 04.30, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au fost alertați cu privire la o degajare de fum pe casa scării dintr-un bloc de locuințe.
Polițiștii clujeni au reușit să îi prindă doi bărbați care au spart mașini în parcarea Kaufland Mărăști, în luna septembrie. Aceștia foloseau un dispozitiv avansat cu care deschideau mașina în câteva secunde.
Primăria Cluj-Napoca anunță noi reglementări de circulație în cartierul Gheorgheni. Unor străzi li s-a atribuit caracterul de „zonă rezidențială”, așadar șoferii sunt obligați să circule cu o viteză de cel mult 20 km/h.
Locuitul în chirie le dă bătăi mari de cap unor tineri. Un student la o facultate din Cluj s-a trezit dat afară din locuința pe care o închiria, după ce proprietarul a vândut-o fără să-l anunțe în prealabil.
O femeie de circa 70 de ani a fost lovită la intrare pe strada Memorandumului, de o ambulanță aflată în misiune.
Recunoașterea superputerii mamelor este o continuă poveste în care își fac loc rând pe rând medici ginecologi, asistenți medicali, medici biologi și embriologi, medici neonatologi, dar mai ales viitorii tătici.
Primarul Emil Boc este cel mai bine plătit om din Primăria Cluj-Napoca, potrivit ultimului raport publicat, edilul câștigă un salariu brut de 31.050 de lei.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) este onorată să anunțe lansarea Proiectului BIGALPS, proiect de tip EIC Transition, care are ca scop revoluționarea domeniului stabilizării pământului. Acest proiect, finanțat de (EIC) European Innovation Counc
Un clujean a căzut într-o gură de canalizare adâncă, lăsată nesemnalizată de muncitorii administrației locale pe strada Fabricii din Cluj-Napoca. Bărbatul a stat jumătate de zi la urgențe și a primit 10 zile de îngrijiri medicale.
Săptămâna trecută a avut loc deschiderea oficială – „Grand Opening” – a Clinicii Stomatologice Rotar.
Un scandal provocat de un bărbat în stare de ebrietate a fost filmat într-un autobuz din Cluj-Napoca.
Un incident straniu s-a petrecut în Piața Mărăști, din Cluj-Napoca, în incident fiind implicat un tânăr și un pensionar.
Demolarea blocului de pe strada Miko Imre, construit fără autorizație, a fost sistată.
Clujul a dat dovadă de nenumărate ori că este un oraș al oamenilor cumsecade.
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, va desfășura noi testări gratuite pentru prevenirea și depistarea precoce a cancerului de col uterin
În ultimii ani s-au intensificat tot mai mult discuțiile despre o presupusă rivalitate între București și Cluj.
În perioada 24-30 septembrie 2023, România a participat la a doua ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Științele Spațiului pentru Juniori,
O mămică din Mănăștur spune că Primăria Cluj-Napoca ar trebui să semnalizeze corespunzător dacă Baza Sportivă „La Terenuri” este un loc pentru câini sau pentru copii.
Patru familii rămân în stradă după ce Primăria Cluj-Napoca a decis să demoleze astăzi unul dintre blocurile construite ilegal pe strada Miko Imre 12-14 de țeparul imobiliar Traian Onuc.