Interlopul Marius David, zis Gore de la Cluj, s-a filmat supărat că nu a fost lăsat să voteze, deși motivul este unul cât se poate de legitim.
După ce a punctat la capitolul sosiri prin transferurile lui Armend Thaqi și Andrei Artean, CFR Cluj a anunțat trei plecări în cursul zilei de luni, 10 iunie.
Coaliția PSD-PNL a fost preferata clujenilor pentru a-i reprezenta în Parlamentul European. Clujenii l-au fost în număr mare și pe independentul Nicu Șefănuță, care l-a nivel național a obținut 3.05%, iar la Cluj un procent dublu: 6.65%
În cursa pentru președinția Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe conduce cu 39,47% din voturi, ceea ce înseamnă 116.339 de voturi, iar în ceea ce privește Primăria Cluj-Napoca, Emil Boc, candidatul PNL, conduce cu 42,55% din voturi
Liderul USR Cluj-Napoca, Viorel Băltărețu, şi-a anunţat luni seara demisia din funcţia de Președinte al Filialei locale USR Cluj-Napoca, după eșecul suferit la alegerile locale din 9 iunie 2024.
Candidatul independent, Sabin Sărmaș, a obținut un scor remarcabil la alegerile pentru Primăria Cluj din 9 iunie.
Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au fost anunțați, în urmă cu puține momente, despre un posibil incendiu și degajări de fum la Școala Gimnazială ”Liviu Rebreanu” din municipiul Cluj-Napoca.
Cu toate că județul Cluj se află în primele cinci locuri la numărul de firme noi deschise în primele patru luni din acest an, o comparație cu perioada similară de anul trecut, arată o ușoară scădere, mai exact 9%.
Clujenii au făcut lista de transferuri și au deja și câteva înțelegeri parafate.
Un șofer care conducea o mașină cu numere de Harghita prin Gherla s-a oprit să alimenteze la o stație de carburanți.
Actorul clujean Bob Rădulescu a avut un discurs emoționant pentru elevii Liceului Unitarian „János Zsigmond” din Cluj-Napoca.
Descoperire macabră în comuna Cornești, județul Cluj. Un bărbat a fost găsit spânzurat lângă o stână.
Se pare că nici municipiul Turda nu a scăpat de frauda electorală, asta după ce biroul electoral al unei secții de votare a anulat 80 de buletine de vot pentru că nu aveau ștampila de control.
Baschetbalistul clujean Cătălin Baciu va juca la CSM Constanța din sezonul 2024-2025.
Primarul în funcţie al municipiul Cluj-Napoca, Emil Boc, câştigă cel de-al şaselea mandat în urma alegerilor de duminică, cu 45% dintre voturi, potrivit numărătorii paralele realizate de liberali.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodarire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod Galben
Clujenii care au parcurs ruta Florești Cluj, luni, s-au confruntat cu cozi interminabile.
O familie din Cluj susține că se confruntă cu o situație dificilă cu vecinii.
Un alt accident rutier a avut loc astăzi pe raza județului Cluj, fiind implicate două autoturisme, iar o femeie a fost rănită și transportată la spital de către echipajul SMURD.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe raza localității Vâlcele.
Primarul Emil Boc (PNL) a câștigat un nou mandat la Primăria Cluj cu 46%, potrivit datelor preliminare.
143.176 de cititori unici (conform Google Analytics) și 197.197 (conform trafic.ro) au ales să urmărească cum decurg alegerile la Cluj pe Știri de Cluj. Vă multumim!
Un accident rutier a avut loc în această dimineață, în jurul orei 10:30, pe DN1, în zona localității Bucea, în urma căruia o persoană a fost rănită.
În urmă cu două zile, Andreea Bănică a dezvăluit pe rețelele de socializare faptul că a fost agresată de o vedetă internațională chiar în timpul unui festival din Cluj-Napoca.
Un cod portocaliu de vreme rea, vijelii puternice, rafale de vânt sau grindină, a fost emis de către meteorologii ANM, luni, între orele 15:00 - 23:00
Conform numărătorii paralele făcute de partidele politice, Emil Boc a mai câștigat un nou mandat de primar al Clujului, dar nu cu o majoritate covârșitoare de voturi.
Elev clujean, medaliat la Olimpiada Asiatică de Fizică!
Un autobuz CTP ar fi lovit o mașină care a încercat să efectueze un viraj strâns pe o stradă din oraș.
Un accident de circulație s-a produs luni dimineața, pe centura ocolitoare a comunei Apahida. Mașinile accidentate au blocat traficul, fiind o dimineață de coșmar pentru șoferii clujeni.