Un clujean i-a surprins pe inspectorii de la Poliția Locală în timp ce alimentau cu carburant, dar umpleau si o canistră.
Magazinul ONCOS din Mărăști a fost spart de hoți, marți dimineața.
Polițiștii clujeni au prins, în noaptea de miercuri spre joi, un șofer beat la volan.
Hoți prinși de polițiști la Turda. Au dat 8 spargeri în două luni
Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii clujeni, acesta diind cercetat pentru săvârșirea infracţiunii de ,,furt calificat”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), va porni, începând de săptămâna următoare, din data de 18 august, o acțiune investigaţii arheologice în satul Tranişu, com. Poieni, jud. Cluj, în par
Evenimentul ”Seri de Vară Clujene” are loc în acest weekend pe strada Mihail Kogălniceanu, una dintre cele mai vechi din Cluj.
Deși meteorologii au anunțat cod galben de caniculă până joi, începând de vineri vremea se răcește brusc la Cluj, ajungând la maxime de 25 de grade Celsius. De asemenea, nu vor lipsi nici precipitațiile.
Prefectul județului Cluj a atacat, joi, în contencios administrativ hotărârile Conasililui Județean prin care fostul vicepreședinte Ioan Oleleu a fost înlocuit de Mihai Seplecan.
Pe strada Jiului din Cluj-Napoca se lucrează de 3 luni, iar liniștea locuitorilor este complet neglijată.
Un cadru medical din Cluj-Napoca a depus o plângere la Protecția Consumatorilor Cluj, după ce ar fi fost umilită în ultimul hal la o shaormerie de pe strada Clinilor.
Un grup de 31 de avocați din Marea britanie a sosit la Cluj pentru ajuta la construcția unor case pentru familii defavorizate în Jucu, iar în această săptămână ajută la ridicarea unei locuițe pentu o mamă singură și fiul ei de 6 ani.
Pompierii clujeni au fost solicitați, miercuri după-amiaza, la o interenție în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca.
Pompierii clujeni au fost nevoiți să intervină la două incendii care au izbucnit miercuri după-amiază în localitățile Popești și Valea Florilor.
Daniel Buda, co-președinte al Alianței Creștin Liberale (PNL-PDL) Cluj, a anunțat că de săptămâna următoare începe o campanie de refacere a majorităților PDL-PNL din consiliile locale.
Cea de-a doua ediție a festivalului Colours of Cluj a reunit peste 40 de evenimente și instalații, care au dat orașului o altă înfățișare.
Consilierii județeni din partea PDL Cluj sunt împotriva achiziționării clădirii CBC, din parcul industrial Tetarom I, pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj.
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp între localitățile Iara și Băișoara, între un autoturism și o autoutilitară.
Compania de Transport Public Cluj va devia mai multe linii din cauza lucrărilor de reabilitare a podului Horea.
Primăria municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Județean colaborează pentru a realiza ceea ce se așteată a fi cel mai impresionant proiect tehnologic al județului.
Primăria municipiului Cluj-Napoca va oferi în această toamnă un număr de 450 de ghiozdane pline cu rechizitele necasare elevilor care provin din familii cu situații materiale precare.
Lucrările de modernizare ale ecarisajului de pe strada Bobâlna au fost finalizate, fiind realizate 60 de cuști noi pentru câinii comunitari.
Administrația Națională de Meteorologie a emis un avertisment de tip COD GALBEN de caniculă, pentru toată țara. Avertismentul este valabil în perioada 13-14 august.
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 15.866 locuri de muncă, dintre care cele mai multe sunt în București. Pe locul doi se clasează județul Cluj, cu puțin peste 1.600 locui d
Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla organizează și în acest an pelerinajul tradițional la Nicula, cu ocazia Sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului.
Ediția din 2014 a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj vor începe săptămâna următoare, pe 17 august și se vor încheia în data de 24 august.
Regizorul Ilie Alexandru Wolff, fondatorul Teatrului de Balet din Cluj-Napoca, acesta fiind acuzat că în urmă cu şapte ani a obligat o minoră să sară de la înălţime, în timpul unei repetiţii la Festivalul Internaţional de Teatru Liber de la
PSD Cluj a transmis un mesaj după anunțul punerii sub urmărire penală a senatorului Alexandru Cordoș de către DNA.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală împotriva senatorulul social-democrat clujean, Alexandru Cordoș.
Doi tineri au fost reținuți de polițiști în urma unui scandal petrecut în noaptea de luni spre marți, în zona Pieței Mihai Viteazu din Cluj-Napoca.