Primăria Cluj-Napoca va efectua în perioada 2 -18 iunie 2014 a treia acţiune de dezinsecţie pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca.
Un bărbat de 65 de ani din comuna Cojocna, judeţul Cluj, a plecat de la domiciliu şi nu s-a întors până în prezent.
Portarul slovac Robert Vaselovsky a decis să rămână la Universitatea Cluj pentru ăncă doi ani, acesta semnând, vineri, un nou contract cu formația clujeană.
Subprefectul Clujului, Mihnea Iuoraș, a DEMISIONAT și se alătură noi echipe de conducere a PNL Cluj.
Doi șoferi din Cluj s-au filmat în timp ce făceau schimb de tură, fără a mai opri TIR -ul în mod regulamentar, ci direct în mers.
Generația de AUR joacă pe Cluj Arena un meci amical cu U Cluj, sâmbătă, 31 mai, de la ora 17.00.
Festivalul Internațional de Film Trasilvania (TIFF) pornește la drum vineri, 30 mai, iar deschiderea oficialp va avea loc în Piața Unirii, de la ora 20.45.
Iubitorii muzicii rock se pot bucura de reduceri speciale pentru biletele la concertul Billy Idol, ce va avea loc în data de 30 iunie pe Cluj Arena. Astfel, în 1 și 2 iunie, doritorii vor putea achiziţiona bilete la Golden Ring la preţ de Gazon: 95
Consiliul Județean (CJ) Cluj va fi condus până la numirea unui interimar de către vicepreședintele Ioan Oleleu.
Un accident rutier a avut loc joi dimineața, în jurul orei 08.30, pe strada Nădășel din Cluj-Napoca, în urma căruia o persoană a fost grav rănită.
Sondajul realizat de Știri de Cluj cu acordul Primăriei Cluj-Napoca a stabilit că oamenii și-ar dori să îl vadă în concert, pe Cluj Arena, pe Bon Jovi.
Un minor, în vârstă de 17 ani, din municipiul Cluj-Napoca, a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors până în prezent.
Conducerea Pro TV a anunțat membrii juriul pentru noul sezon al concursului ”Vocea României”, în urma plecării lui Horea Brenciu la Antena 1.
Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 23.00, pe strada 1 Mai din municipiul Dej, în urma căruia trei persoane au ajuns la spital.
Vineri este ultima zi din cadrul festivalului Zilele Clujului iar clujenii pot participa la o serie de tururi ghidate prin oraș. De asemenea, vinri este sărătorită și gastronomia culinară austriacă la Cluj, în Piața Muzeului.
Primarul Emil Boc a declarat că la licitația privind cumpărarea a 50 de autobuze noi au depus oferte firmele Mercedes și Solaris.
Primarul Emil Boc a anunțat că în șase luni va fi terminat noul studiu de trafic și vor apărea sensuri unice.
Fostul premier Emil Boc a declarat că alianța PNL - PDL să fie una anti-Băsescu, ci să adune dreapta.
Curtea de Apel Cluj i-a arestat pe 30 de zile pe preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean.
Piața Muzeului s-a transformat, joi, într-o oază a culturii coreene, în cadrul Zilelor Clujului.
Garsonierele din Cluj-Napoca au înregistrat cea mai mare ieftinire de la începerea crizei imobiliare, în 2008.
Surse judiciare precizează că procurorii DNA Cluj știu exact ce sume ar fi luat mită președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, dintr-un carnețel unde era ținută evidența banilor.
Instabilitatea meteorologică prognozată pentru următoarea perioadă va due la creșteri de creşteri de niveluri şi debite ale râurilor din zona Clujului, cu posibilitatea depăşirii cotelor de atenţie.
Cea de-a 18-a ediție a festivalului clujean Delahoya revine la origini în acest an, fiind organizat unde a început totul: Pădurea Hoia, Cluj-Napoca.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, și oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean, au fost duși al Curtea de Apel Cluj. Ei vor fi audiați de judecători.
Daca ai visat sa iti faci nunta intr-un decor ca in filme, atunci poti acum sa ai parte de asa ceva si in Cluj. Restaurantul Aroma, iti ofera un meniu care ii va face pe invitati sa fie nerabdatori sa guste din bunatati, iar privelistea o sa le taie respi
Câinele furat din Gheorgheni în 9 martie a fost returnat de bărbatul care l-a luat din stradă. Hoțul s-a speriat când s-a văzut pe Facebook, în postarea Știri de Cluj.
Un accident rutier a avut loc, miercuri noaptea, pe DN1 E60, soldat cu pagube materiale, după ce un șofer aflat la volan sub influența băuturilor alcoolice a lovit o altă mașină.
Un bărbat din Cluj-Napoca a fost prins de polițiști în timp ce conducea un autoturism cu o viteză peste limita legală, pe strada Bucium din Cluj-Napoca.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip COD GALBEN, valabil pentru cea mai mare parte a județelor.