Un biciclist clujean a fost amendat de poliție pentru că a traversat trecerea de pietoni, pe bicicletă.
Un accident rutier a avut loc miercuri dimineața, în jurul orei 06.40, la intersecţia străzii Căii Ferate cu strada Piaţa Gării, din municipiul Cluj-Napoca, în urma căruia o persoană a fost rănită grav.
Un hoț în vârstă de 39 de ani a fost prins de polițiștii clujeni, marți dimineața, la ora 07.50, în timp ce încerca să spargă un apartament.
Poliţiştii de investigare a fraudelor au aplicat o amendă de 30.000 lei unor localuri de pe strada Regele Ferdinand pentru că difuzau muzică fără a respecta drepturuile de autor.
Arhitecții din Comisia de Urbanism au ”distrus” proiectul podului futurist al podului Gabribaldi, pentru că nu era ”sincer”.
Organizatorii concertului James Blunt, TiMAF, au anunțat oficial că show -ul britanicului va avea loc în 31 octombrie.
Sala Polivalentă din Cluj-Napoca va fi gata în 15 septembrie, iar apoi timp de o lună vor fi făcute teste.
O elevă de la Liceul Lia (Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Raluca Ripan) din Cluj-Napoca a fost agresată în această dimineață în jurul orei 8.30 de către agentul de pază de la Colegiul Tehnic de Transporturi "Transilvania" din Cluj-Napo
Daca vreți sa ajutați copiii dependenți de dializă, haideți cu mic cu mare in Piața Unirii, din Cluj-Napoca, sâmbătă, 24 mai începând cu ora 11 să dansați într-un URIAȘ Zumbathon Caritabil.
Spotul de promovare al celei de-a IV-a ediții a zilelor Clujului îl potretizează pe primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, într-un copil. De asemenea, membrii Consiliului Local sunt și ei transformați în copii.
Studenții care se pregătesc să termine Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj le-au cântat serenade profesorilor.
Biblioteca Judeţeană ”Octavian Goga” a primit premiul pentru ”Cea mai bună bibliotecă”.
Interlopul clujean, Nelson Mondialu, a fost arestat marți seara, la Hotelul Marriot și dus la Secția 17.
JAMES BLUNT va concerta la Cluj, la inaugurarea Sălii Polivalente.
Suporterii U Cluj au invadat terenul de pe Cluj Arena la finalul meciului pierdut cu 3-0, în fața echipei Pandurii Târgu Jiu.
U Cluj s-a salvat de la retrogradare, cu toate că a pierdut cu 3-0 partida cu Pandurii Târgu Jiu.
Un incendiu a izbucnit în spatele Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca, marți, în jurul orei 21.00.
Bugetul Ministerului Culturii a fost suplimentat de Guvern cu 3,1 milioane de lei, iar TIFF va primi banii promiși.
O orgă de lemn uriașă a fost montată pe strada Mihail Kogălniceanu din Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului ”Scena Urbană”.
Pe Calea Turzii se lucrează cu stângul, iar nervii șoferilor sunt puși la încercare.
Cererea de revizuire a deciziei în cazul fostului antrenor al echipei ”U” Cluj, Ioan Viorel Ganea, a fost strămutată, aceasta urmând să fie judecată de Curtea de Apel Galaţi. Până la verdictul instanţei, decizia Curţii de Apel Cluj este su
UBB Cluj vrea să cumpere sediul UniCredit Ţiriac Bank, de pe Calea Moților.
Cluj-Napoca se situează pe locul al 2-lea în topul vânzărilor de aparate foto, după București.
Cei doi pădurari care au avut curajul, în 2013, de a-l denunța la DNA Cluj pe directorul Direcției Silvice Cluj, Traian Mariș, au fost dați afară.
Sportivele care se antrenează și în parcarea de la Cora au fost medaliate cu argint și bronz la Campionatul Mondial de Role, de la Panticosa, Spania.
Un cântăreț celebru în toată lumea va cânta la inaugurarea Sălii Polivalente din Cluj-Napoca.
Guvernul a aprobat astăzi, în cadrul unei ședințe, demararea procedurii de expropriere pentru continuarea construirii unui sector din Autostrada Transilvania.
ZILELE CLUJULUI 2014. Ediția din acest a beneficiază de un spot în care vedetele sunt copiii.
Echipa de handbal masculin a Liceului cu Program Sportiv Cluj (LPS) s-a alificat la Turneul Final al campionatului National, la juniori III (copii nascuti in anii 1999 si 2000).
Vlad Țepeș și Matei Corvin sunt vedetele campaniei de imagine a TIFF 2014. Cele două figuri istorice se ”reîntâlnesc” în 2014, în ipostaza de cinefili, pe vizualurile Festivalului Internațional de Film Transilvania.