Primăria municipiului Cluj-Napoca va efectua, în perioada 5-20 mai, cea de-a doua etapă a dezinsecției pe domeniul public al orașului.
Cu ocazia ”minivacanței” de 1 Mai, CFR Călători va suplimenta numărul de curse Regio și InterRegio, pentru a face față surplusului de pasageri.
Consiliul Național al Audiovizualului a decis astăzi interzicerea unei reclame Cosmote, ai cărei protagoniști sunt Smiley și Pavel Bartoș, după ce aceștia au constatat creșterea numărului de copii care au fost răniți din cauza faptului că s
Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj neagă afirmațiile făcute de mai mulți polițiști, care susțin că sunt nevoiți să stea câte 48 de ore la secțiile de votare în cadrul alegerilor europarlamentare.
Noua componență a Consiliului de Administrație a Băncii Transilvania a fost aleasă în urma Adunării Generale Ordinare a acționarilor.
Un hoț din buzunare a fost prins în Mănăștur de polițiști, după ce o clujeancă a fost păgubită.
Un accident cu patru mașini, în care a fost implicat și un consilier județean USL, s-a produs în Gherla, marți, 29 aprilie, în jurul orei 16.30.
Un bărbat de 42 de ani a tras cu pistolul în Janis Stuf, local situat în Piața Unirii.
Un avocat clujean este cercetat de procurorii clujeni pentru fals, după ce un client de-al său l-a reclamat.
Primarul Emil Boc a inspectat zona de agrement de pe Valea Gârbăului, unde clujenii vor ieși la picnic de 1 mai.
Polițiștii au prins un tânăr de 19 ani, din Cluj-Napoca, suspectat că ar fi furat un laptop și alte bunuri dintr-un autoturism.
Un grup de polițiști din cadrul IPC Cluj, care au dorit să rămână anonim, reclamă exploatarea agenților cu ocazia alegerilor europarlamentare.
Un nou miting aviatic spectaculos va avea loc pe Aeroportul Internațional Cluj, în 10 mai.
Polițiștii clujeni au prins doi bărbați din Cluj-Napoca și Huedin, în vârstă de 26 și 28 de ani, suspectați că ar fi furat mai multe tablouri, dar și alte obiecte de lux.
Jandarmii clujeni au efectuat, cu ocazia Zilei Jandarmeriei, un exercițiu de forță în centrul municipiului Cluj-Napoca, în piața Lucian Blaga.
Un accident rutier a avut loc, luni dimineața, pe strada fabricii din Cluj-Napoca, în urma căruia a fost rănită grav o femeie.
Patronul celebrului hotel Melody, Marius Trif, a decedat duminică, în propria locuință, după ce a fost internat la Spitalul de Urgență din Cluj-Napoca timp de două luni.
Incendiul ce a aviut loc, luni dimineața, la restaurantul Livada, din centrul municipiului Cluj-Napoca a distrus aproape toată partea din lemn a localului.
Vești bune pentru Universitatea Cluj, după ce LPF a răspund cererii clubului ACS Poli Timişoara, care a solicitat forului să se autosesizeze în cazul folosirii lui Marius Martac de către „U” Cluj, în partida directă.
Muzeul Etnografic Cluj va prinde viață ân 1 mai, când va fi organizată o frumoasă ”Serbare Câmpenească”.
Pictorul Radu-Anton Maier, stabilit în Germania după probleme cu regimul comunist, revine la Cluj-Napoca, unde va expune în perioada 3 iulie - 3 august.
Consilierii locali au respins proiectul extinderii clinicii private de ginecologie Halmasan, proiect inițiat de Petru Hălmăgean.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță că sunt disponibile, la nivel național, 15.271 locuri de muncă, în data de 28 aprilie 2014, dintre care aproape 2.300 fiind în județul Cluj.
Mai mulți elevi de la Liceul de Muzică ”Sigismund Toduță” s-au întâlnit cu realizatorii Radio ZU, Buzdugan și Morar, și au fost întrebați cine și-ar dori să cânte pe Cluj Arena, la concertul Forza Zu.
Liderul mondial pe piața de soluții software de business și tehnologie, SAP, angajează la Cluj-Napoca 60 de consultanți IT.
Meteorologii anunță vreme destul de instabilă în următoarea perioadă la Cluj. Temperaturile vor fi destul de ridicate, dar sunt prognozate ploi aproape zilnic.
Noul contract de asociere dintre Consiliul Local și SCS Universitatea Cluj SA asigură marca ”U Cluj”.
Șoferul unui BMW 745D, care și-a rupt o roată într-o groapă din Piața Gării, a fost despăgubit de Primăria Cluj-Napoca.
Cel mai mare concert din istoria Clujului ar urma să aibă loc în 17 mai, pe Cluj Arena.
Petre Bokor (24 mai 1940 – 26 aprilie 2014), regizor, scriitor, profesor universitar, s-a născut la Cluj în 1940.