Cea mai mare expoziție de gravuri ale lui Rembrandt din România a fost deschisă la Cluj, sâmbătă, 12 aprilie.
Editura Eikon a obținut premul cel mare pentru cea mai bună editură, la cea de-a 15 - a ediție a Târgului de Carte - Caravana Gaudeamus.
Polițiștii clujeni au amendat mai multe peroane și au confiscat marfă în valoare de peste 3.000 lei, pentru nereguli constatate în domeniul transportului şi comercializării bunurilor.
Un accident rutier grav a avut loc, sâmbătă seara, pe trecerea de pietoni din piața Gării, în urma căruia o persoană a fost grav rănită.
Mai mulți suporteri ai Universității Cluj au inderdicție de a intra pe stadion la meciul cu Botoșani-ul, jucat pe Cluj Arena.
Peste 3.000 de sportivi s-au înscris la Maratonul Internațional Cluj, între ei și doi kenyeni, în probele de maraton și semimaraton.
Gheorghe Moșion este alergătorul veteran care, la 81 de ani, cocurează la semimaraton cot la cot cu sportivii mult mai tineri.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că "partidul pe care îl conduce ”nu se va întoarce vreodată în genunchi la PSD”.
Femeia de 30 de ani care a furat un autoturism din parcarea subterană a Iulius Mall Cluj a fost oprită de poliție în Florești.
Un autoturism marca Audi A4 a fost furat de la spălătoria situată în parcarea subterană de la Iulius Mall Cluj.
Cel mai bine vândut pictor român, clujeanul Nicolae Maniu, a fost invitat de către Emil Boc să reprezinte orașul în calitate de ambasador al Clujului Capitală Culturală Europeană.
Clujenii posibilitatea de a participa în fiecare zi de sâmbătă și duminică la programul de ghidaje gratuite care vor avea loc în Galeria Națională (orele 11 şi 15).
Norica Nicolai, candidatul PNL pentru regiunea de Nord-Vest la europarlamentare, a primit o cupă similară celei din Champions League.
Un bărbat din Măguri Răcătău a fost prins de polițiști în timp ce încerca să vândă lemne în Someșeni. Acestuia i-a fost descoperit material lemnos în valoare de peste 15.000 de lei.
Polițiștii clujeni au efectuat o razie la piața agroalimentară din localitatea Dezmir, de unde au confiscat aproape jumătate de tonă de legume, în valoare de 1.100 lei.
Un accident rutier grav a avut loc, vineri după-amiază, în jurul orei 15.15, în comuna Bonțida, unde un șofer a lovit o tânără de 20 de ani în timp ce aceasta traversa strada.
Motociclistul, în vârstă e 23 de ani, rănit în accidentul de la Podul IRA, de vineri seara, nu avea permis de conducere, iar motocicleta nu era nici măcar înmatriculată.
Un motociclist a provocat un accident de circulație spectaculos, în noaptea de vineri spre sâmbătă, puțin după miezul nopții, pe podul IRA, din cartierul Mărăști.
Nelson Mondialu a fost vizitat zilele trecute de angajatul unui institut de sondare publică și a răspuns unor întrebări privind intenția de vot la europarlamentare.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, la Timişoara, că el l-a adus pe premierul Victor Ponta la putere şi că tot el îl va da jos.
Cea mai mare fermă de bizoni din Europa a fost inaugurată la Cluj, în comua Recea Cristur, și este condusă de fostul polițist Toma Rus.
Marele pictor român, Nicolae Maniu, va expune la Cluj-Napoca, în perioada aprilie - mai, 107 tablouri la Muzeul de Artă, în cadrul celei mai mari expoziții personale din cariera pictorului.
Consilierul județean Mihai Seplecan a lansat un mesaj mobilizator pentru liberalii din județul Cluj, prin care îi îndeamnă să creadă în forța partidului, care poate obține un scor foarte bun la alegerile europarlamentare.
Procurorii clujeni dovedesc vigilență maximă într-un alt caz de agresiune. Un bătăuș terorizează copiii de la un loc de joacă din Zorilor, dar achetatorii refuză să îl ducă la arestare.
Circulația va fi oprită pentru mai multe ore, duminică dimineața, în centrul municipiului Cluj-Napoca din cauza ”Maratonului Internațional”.
Consiliul Judeţean Cluj şi R.A. Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj au organizat, în incinta aeroportului, un seminar în cadrul proiectului ”Dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal” la Aeroportul Cluj
Elevii clujeni au câștigat 15 medalii la cea de-a 50-a ediție a Olimpiadei Naţionale de Fizică, ediţia a 50-a, a cărei festivitate de premiere a fost organizată la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.
Copiii cu handicap mintal sever aflați în grija Asociației ”Hans Spalinger” (AHS) au pregătit o masă caldă, alături de fotbaliștii clubului Universitatea Cluj, în beneficiul unor copii din familii defavorizate și a oamenilor fără adăpost.
Fotbaliștii de la Universitatea Cluj, alături de copiii cu dizabilități mintale severe de la Asociația „Hans Spalinger” (AHS), au pregătit câte o masă caldă pentru mai mulți copii din familii defavorizate și a oamenilor fără adăpost di
Primăria municipiului Cluj-Napoca va impune restricţii de circulaţie rutieră duminică, 13 aprilie 2014, cu ocazia desfăşurării Maratonului Internaţional.