Agentul șef de poliție Nicolae Dinea, fostul șef de post din Florești, și soția acestuia, Ioana Dinea, fost consiler local în Florești, au fost trimiși în judecată pentru fals in declaratii si evaziune fiscala.
Patru şefi din cadrul Direcţiei Rutiere sunt cercetaţi în cazul poliţistului care a condus cu permis fals. IGPR precizează că sunt indicii cu privire la fapte de natură penală privind încadrarea și promovarea ofiţerului Augustin Căpâlnaş.
61 de unităţi de învăţământ cu nivel gimnazial din judeţul Cluj s-au întrecut în cadrul primei ediţii a Cupei Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj.
PDL Cluj-Napoca îi solicită Prefectului Județului Cluj să dispună de urgență o misiune a corpului de control la Autoritatea Rutieră Română - Cluj pentru verificarea situației transportului de persoane.
Reprezentanții DIVIZIEI 4 INFANTERIE ”GEMINA” au investigat cazul taximetristului care a blocat un trotuar, afișând un permis de parcare al ”Ministerului Apărării”.
Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, a declarat că este bine că acum toate televiziunile pot transmite meciurile din Liga I produse de firma Intel Sky Broadcast.
O prostituată gravidă își oferă serviciile șoferilor disperați. Tariful este de 30 de lei.
Polițiștii clujeni au făcut o razie, miercuri, între orele 11:00-13:00, la standurile de taxiuri din cadrul Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca.
MIRCEA REDNIC a fost demis, chiar de ziua lui de naștere, de la echipa belgiană KAA Gent, informează site-ul voetbalkrant.com.
Un accident rutier a avut loc, marți dimineață, în jurul orei 08.38, pe strada Fabricii din Cluj-Napoca, în urma căruia o persoană a fost rănită.
Un accident rutier grav a avu lot , marți seara, în jurul orei 20.25, pe strada Războieni din Cluj-Napoca. În urma accidentului o persoană a decedat și trei autovehicule au fost avariate.
Spitalul municipal ”Clujana” a obținut o finanțare de 32 de milioane de lei, din foduri europene și de Primăria Cluj-Napoca, pentru ambulatoriu nou și echipamente moderne.
Polițiștii clujeni au confiscat, marți, aparate şi consumabile de medicină dentară, în valoare de aproximativ 10.000 de lei.
Regia de Termoficare Cluj anunţă întreruperea furnizării apei calde menajere în cursul zilei de 10 aprilie.
Festivalul 18+ îi bagă artiştii la apă. Un acvariu imens urmează să fie amplasat pe Dealul Cetăţuii în incinta festivalului pentru a găzdui această experienţă.
Senatorul PDL, Alin Tișe, și soția acestuia, Camelia Tișe, au mai luat un credit de 150.000 de euro, în 2013, ajungând la datorii de jumătate de milion de euro.
Familia senatorului Alin Tișe construiește un bloc TURN pe strada Ploiești, în inima Clujului, aproape de Piața Mihai Viteazu.
Un taximetrist clujean a blocat, marți, trotuarul din capătul străzii Iuliu Maniu.
Procurorii au explicat de ce nu a fost arestat boxerul ALEXANDRU MOCINGO, cel care a pus la pământ 3 trecători pe strada Paris, din distracție.
Președintele Federației Române de Box, Leonard Doroftei, a anunțat că boxerul ALEXADRU MACINGO, supranumit ”Mike Tyson de Cluj, va fi exclus din viața sportivă.
Meteorologii avertizează că vremea se strică la Cluj, temperaturile scad și va ploua.
ALEXANDRU MACINGO, boxerul care a făcut KO mai mulți oameni nevinovați pe strada Paris, a fost suspendat de Feredația Română de Box.
Olimpiada Națională de Pedagogie-Psihologie pentru liceele pedagogice s-a încheiat marți, 8 aprilie, la Cluj-Napoca, cu 5 premii şi mențiuni pentru elevii clujeni.
Compania de deratizare Coral Impex transmite un avertisment în legătură cu mai multe persoane care pretind a fi angajați ai respectivei firme și înșeală clujenii.
O tamponare s-a produs pe strada Teodor Mihali, marți, 8 aprilie, în jurul orei 15.00.
Conducerea Universității Cluj nu este mulțumită de rezultatul din meciul disputat, luni, împotriva echipei Săgeata Năvodari, pierdut în urma unui penalty acordat echipei adverse.
Romii și-au deschis la Cluj-Napoca prima televiziune din România. Numele noului post este Romanian Gipsy Reality, iar investiția se ridică la 40.000 de euro.
Un biciclist a fost rănit, luni după-amiază, pe strada Corneliu Coposu din municipiul Cluj Napoca, la intersecţia cu strada Banul Urdea.
Un accident rutier grav a avut loc, luni, pe pe DN1-E60, pe raza comunei Izvoru-Crişului, soldat cu rănirea a trei persoane şi avarierea unui autovehicul.
Un incident a avut loc, luni după-amiază, într-un autobuz care circula pe strada Memorandumului din municipiul Cluj-Napoca, în urma căruia o femeie a ajuns la spital.