Potrivit datelor furnizate de Institutul European de Statistică, Eurostat, România se află în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește numărul de tineri care nu sunt angajați sau înscriși într-un program de învățământ.
Elena, o tânără din Cluj-Napoca, în vârstă de 26 de ani, care a plecat voluntar de acasă în data de 26 aprilie, a fost găsită, patru zile mai târziu într-o localitate din județul Cluj.
Clujul imobiliar nu încetează să surprindă! Un apartament de 30 mp, cu o singură cameră, situat la demisol, a ajuns să fie propus spre închiriere cu 500 de euro.
Mirosul insuportabil a revenit în Cluj-Napoca, acesta fiind resimțit în cartierul Grigorescu.
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut pe raza localității Sânpaul.
Exponate ale Pavilionului României la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2023
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în seara de joi pentru stingerea unui incendiu care a distrus un autoturism în localitatea Măhal, comuna Sânmartin.
Primarul Emil Boc se zbate de circa 2 ani să scoată la licitație Centura Metropolitană a Clujului, însă ambele tentative au eșuat.
Cu emoții pentru un loc în preliminariile din cupele europene de la vară, cei de la CFR Cluj sunt gata să bage mâna adânc în buzunar pentru a performa din nou în campionat și Europa!
Spitalul Militar din Cluj-Napoca dă asigurări că Florin Piersic nu a contractat nicio infecție nosocomială pe timpul internării, cum se stipula de către unele surse în presa centrală.
Șerban Grațian, președinte al Consiliului Județean Cluj între anii 2000 -2004, a trecut la cele veșnice.
Un incendiu a izbucnit în urmă cu câteva momente la o cabană din lemn de pe strada strada Viile Dâmbul Rotund.
Zeci de clădiri din Cluj au devenit, în ultimii ani, ținta unor indivizi ai mult sau mai puțin talentați.
Prețul mediu al apartamentelor de vânzare din Cluj-Napoca, în aprilie 2024 a fost de 2.594 euro/mp, în creștere cu 28 euro/mp cu față de februarie 2024 (2.566 euro/mp) și este cu 300 de euro peste aceeași perioadă a anului trecut (2.294 euro/mp), conform
În urmă cu câteva zile, pe strada Uliului din Cluj-Napoca a avut loc o alunecare de teren. O porțiune din drum s-a surpat, fiind creat un crater uriaș. Momentan autoritățile locale caută soluții însă expertiza specialiștilor nu e gata încă.
Mai multe persoane s-au luat la bătaie în interiorul supermarket-ului Kaufland din Turda.
Invazia cu Tigrul platanului a afectat de la începutul primăverii, locuitorii din aproape toate cartierele din Cluj-Napoca. C
O camionetă cu numere de Cluj a luat foc pe o stradă din Constanța.
O tragedie ar fi putut să se întâmple miercuri, în Parcul Central "Simion Bărnuțiu", după ce un copac s-a răsturnat.
Clujenii care vor să petreacă câteva clipe relaxante înainte de sărbătorile Pascale pot să opteze pentru o plimbare la Grădina Botanică din Cluj.
2500 lei pe lună a fost oferta de la U Cluj refuzată de Matei Moraru, unul dintre cei mai promițători fotbaliști. A refuzat-o, iar asta l-a costat suspendarea pe doi ani. la doar 18 ani trebuie să stea pe tușă timp de doi ani.
O căpriță a fost surprinsă la plimbare într-un parc din comuna Florești, Cluj.
Un bărbat a fost reținut după ce a fost prins fără permis pe Calea Baciului din Cluj-Napoca.
Autobuzele care deservesc liniile 35, 43, 43B, 43P, 46, 46B, 46L, 40, 21, au fost echipate cu suporturi pentru biciclete.
Un bărbat de 67 de ani din Cluj-Napoca a făcut stop cardio-respirator într-un supermarket de pe strada Titulescu, din cartierul clujean Gheorgheni. Apelul la 112 a venit la ora 14:37. la fața locului s-au deplasat echipajele SMURD Cluj, care au ajuns acol
Vama Veche este destinația preferată a tinerilor de 1 mai.
Orădenii se plâng că și în orașul lor prețurile apartamentelor s-au mărit, unii dintre ei susținând că acest lucru ar fi vina dezvoltatorilor imobiliari din Cluj, care și-au extins afacerile și în Oradea.
Un sătrmărean a fost prins pe A3, pe tronsonul Nădășelu-Câmpia Turzii, în timp ce transporta o cantitate uriașă de țigări de contrabandă. Polițiștii au găsit în autoutilitara condusă de bărbat, 10.000 de pachete.
Creșterea prețurilor la imobiliare în Cluj-Napoca pare să nu se mai oprească. De fiecare dată când cumpărătorii se gândesc că mai mult nu au cum să crească prețurile, pentru că deja sunt comparabile cu cele din țări cu venituri mult mai mari decât România
Clujenii sunt în vacanță de 1 Mai, dar supermarketurile vor fi deschise cu unele restricții.