Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată la 3 ani și 6 luni cu executare de judecătorii de la Tribunalul Cluj, pentru luare de mită.
Un tânăr a avut surpriza vieții lui, în timp ce călătorea de la Timișoara la Cluj, pentru a-și vizita sora.
Piața imobiliară clujeană a ajuns la un nivel la care nu mai este rentabil să cumperi apartamente pentru investiție, arată experții imobiliari. Tinerii sunt și ei de aceeași părere și cred că mai bine cumperi un apartament în Craiova, Brașov sau Constanța
Festivalul Untold 2024 va avea loc în acest an în perioada 8-12 august 2024. În fiecare an prețurile la căzări în Cluj-Napoca au fost extrem de mari, dar anul acesta pare că nu mai mai există nicio limită.
În Cluj-Napoca numărul persoanelor care ajung pe străzi este în creștere.
Festivalierii care ajung la Cluj-Napoca în această vară trebuie să se aștepte la prețuri piperate în ceea ce privește cazăprile. Mulți au făcut rezervări cu 300 de lei pe noapte, dar sunt și oameni care plătesc chiar 3.000 de lei.
E conflict între vecini pe o stradă centrală din Cluj după ce locatarii unei case au rămas fără curent electric.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a anunțat calendarul pentru admiterea din anul universitar 2024-2025.
Un autoturism a luat foc pe centura Cluj - Apahida, în zona benzinăriei OMV.
Strada Uliului din Cluj-Napoca pare blestemată. În cursul zilei de miercuri, 24 aprilie 2024, o bucată din strada din cartierul Grigorescu s-a surpat, din nou.
Dacă pentru unii șoferi din Cluj nu este nimic neobișnuit să parcheze în fața porții de acces a unor case, în așa fel încât proprietarii nu mai pot ieși și intra cu mașinile, pentru alții asta pare deja o joacă de copii. Au dus nesimțirea la cote mult mai
E disperare mare în Cluj din cauza prețurilor exorbitante la locuințe, indiferent dacă vorbim despre prețurile pentru chirii sau apartamentele care se vând.
Consilierii locali din Florești au votat pentru demararea tuturor lucrărilor la centura metropolitană, un proiect așteptat de toți șoferii.
Matei Corvin a fost considerat unul dintre marii regi ai Ungariei, iar de numele lui se leagă o serie de legende. Una dintre ele, relatată de cronicarul Heltai Gáspár, vorbește despre intrarea majestatii sale costumat în student în Cluj.
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți
O clujeancă, a avut parte de o experiență neplăcută după ce a achiziționat o caserolă de aripioare de pui, dintr-un magazin din Cluj-Napoca.
Locuitorii unei străzi din Gheorgheni au ajuns la limita puterilor din cauza gălăgiei care vine de la un hotel din zonă.
Priveliști care îți taie respirația! Așa poate fi descris Lacul Beliș, perla din Parcul Natural Apuseni.
Femeia în vârstă de 68 de ani, plecată voluntar în cursul dimineții de 24 aprilie din localitatea clujeană Băișoara a fost găsită.
Consiliul Județean Cluj va aloca aproape 10.000.000 euro din bugetul județului pentru a se putea da drumul proiectului trenului metropolitan promis de Emil Boc de aproape 8 ani.
Un bărbat a fost filmat joi dimineața, în jurul orei 8.40, în timp ce își făcea nevoile într-o stație de autobuz din cartierul Mărăști.
Primarul Emil Boc Boc este ironizat pe grupurile activiștilor civici, după ce a afirmat că Clujul este atât de verde, încât daltoniștii betoanelor nu mai pot evita să vadă cât spațiu verde există în oraș.
Clanul Cordunenilor a dobândit de-a lungul timpului o tristă notorietate în Iași. Inițial, a fost doar un grup infracțional în jurul familiei Corduneanu. Apoi, tot mai mulți interlopi, afiliați, legați, implicați sau obligați să lucreze în stil mafiot, s-
O femeie în vârstă de 68 de ani, din localitatea clujeană Băișoara, a plecat de acasă în data de 24 aprilie și nu a mai revenit până în prezent.
Zona din apropierea gării din Cluj-Napoca a devenit complet insalubră.
„U” Cluj - Poli Iași, partidă din runda 6 a play-out-ului, s-a terminat cu victoria „șepcilor roșii”, scor 1-0.
Discuțiile despre modul în care este semnalizată intersecția străzii Bărc I cu strada Bărc II din Cluj-Napoca au început în urmă cu câteva luni, întrucât nu este clar care autovehicul are prioritate.
Un accident deosebit de grav s-a produs pe raza localității Șardu, din comuna Sânpaul.
O pacientă a relatat experiența neplăcută avută la Clinica Ginecologie Obstetrică 1 Cluj, unde s-a prezentat pentru un consult, cu trimitere și cu taxele la sistemul de sănătate plătite la zi.