Secretarul general al PPDD, Liviu Neagu, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă de la Cluj-Napoca, că Dan Diaconescu va ocupa primul loc pe lista formaţiunii pentru alegerile europarlamentare din 2014, dar va candida şi la alege
În zilele de sâmbătă și duminică clujenii sunt așteptați să participe la programul de ghidaje gratuite care vor avea loc în Galeria Națională (orele 11 şi 15). În plus, în perioada următoare vor avea loc o serie de expoziții temporare.
După câteva zile de căldură și cer senin, meteorologii anunță o săptămână ploaioasă la Cluj, însă temperaturile se mențin destul de ridicate pentru această perioadă, având valori termice de până la 20 grade Celsius.
Un concurs național de graffiti, organizat de Timaf, a adunat la Cluj cele mai importante nume din acest domeniu.
Noua pistă a Aeroportului Internațional Cluj va fi inaugurată în 26 octombrie cu un miting aviatic. Participanții vor putea câștiga un loc într-un Boeing care va survola orașul și va inaugura astfel pista.
Fostul agent de poliție Sergiu Todea, care a stârnit prin demisia lui un tsunami în Poliția Română, a vorbit despre schimbarea din funcție a comisarului șef Cristian Pintea.
Dosarul părintelui social de la casa de copii Lukas din Turda care a întreținu relații sexuale cu o minoră pe care o avea în grijă a fost preluat de DIICOT Cluj, acesta fiind acum acuzat și de pornografie informatică.
Mai mulți clujeni se plâng, din nou, de străzile sparte de către E On Gaz și de lucrările proaste de reabilitare a acestora la finalizarea lucrărilor.
Festivalul Comedy Cluj le aduce cinefililor 100 de filme cadou, care vor putea fi vizionate în perioada 11 - 20 octombrie în mai multe locații din Cluj-Napoca.
Comisarul șef Cristin Pintea, adjunctul șefului Poliției Cluj, a fost demis vineri, ca urmare a raportului Corpului de Control al premierului Victor Ponta.
Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul fetiţei de 11 ani, violată de unul dintre angajații centrului de plasament în care locuia, demarând o anchetă atât la centru, cât şi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copil
Victima accidentului de la Apahida se numește Lavinia Dioșan, avea 26 de ani, și a murit nevinovată.
Ziua Eliberării Clujului de sub ocupaţia horthystă a fost sărbătorită printr-o ceremonie de depunere de coroane la Monumentul Ostaşului Român din Cimitirul Eroilor de pe Calea Turzii.
Un accident cu trei mașini implicate și 6 victime s-a produs vineri, 11 octombrie, în jurul orei 13.45, la intrare pe centura Dezmir - Apahida.
Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj, condus de profesorul Mihai Lucan, a beneficiat de o nouă infuzie de capital din partea Primăriei Cluj-Napoca.
Un șofer și-a parcat mașina exact la ieșirea din curtea unui bloc de pe strada Horea, blocându-i pe cei care voiau să iasă.
Un șofer a fost rănit, vineri dimineața, în jurul orei 11.30, la intersecția străzilor Corneliu Coposu și Calea Baciului.
Ceața afectează și Aeroportul Internațional Cluj, două zboruri având probleme la decolare.
Farmec va deschide astăzi cel mai nou magazin de brand al companiei, care face parte din proiectul Centrul de Frumusețe Farmec.
Corpul de control al premierului Ponta a finalizat ancheta în cazul fostului polițist Sergiu Todea, care și-a dat demisia după ce a câștigat procesele împotriva Poliției Cluj. El a fost șicanat pentru că a îndrăznit să îl amendeze pe adjunct
Meteorologii au emis o avertizare de ceață pentru județul Cluj, valabilă vineri dimineața.
Drama medicilor rezidenți din Cluj, dar și la nivel național, este că nu sunt lăsați să opereze pentru a-și face ”mâna”. Sunt și cazuri în care medicii se revoltă și își cer drepturile.
Arpad Paszkany este în continuare într-o disperată căutare de investitori la CFR Cluj.
Un TIR s-a răsturnat pe centura Vâlcele - Apahida, joi seara, în jurul orei 21.30.
Un accident de circulație soldat cu un rănit și două mașini distruse s-a produs joi seara, în jurul orei 21.00, lângă Iulius Mall Cluj, pe strada Alexandru Vaida Voievod.
O porțiune a râului Someș ce traversează orașul ar putea deveni navigabilă până în anul 2020, cu ajutorul unor fonduri europene nerambursabile.
Construcţia unui tronson de 8,7 kilometri al Autostrăzii Transilvania, 3A1 Gilău - Nădăşelu din judeţul Cluj, care ar fi trebuit să înceapă în în 2014, s-a amânat din lipsa banilor.
Universitatea Cluj va afla în 16 octombrie dacă va intra în faliment, care urmare a unor restanțe salariale.
Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au anunțat că vor introduce unui nou sens giratoriu experimental la blocul ”Spray”, după ce mai mulți clujeni s-au plâns din cauza traficului din zonă.
Adăpostul canin al Primăriei Cluj-Napoca va fi extins, iar municipalitatea va investi suma de 450.000 de lei.