Festivalul de muzică electronică Delahoya va fi organizat la Cluj-Napoca, pe Valea Gârbăului, în perioada 14 -15 iunie.
Festivalul Peninsula va avea loc în IULIE la Cluj-Napoca. Anunțul oficial va fi făcut de la ora 11.00, într-o conferință de presă, de primarul Emil Boc.
Un clujean a postat pe Twitter o fotografie cu un loc de joacă din Someșeni, amplasat la câțiva metri de linia de came ferată. Imaginea a stârnit vâlvă, utilizatorii luând poziție.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a negat informația că Robbie Williams ar concerta pe Cluj Arena în iulie 2013.
Situaţia jenantă de pe Centura Vâlcele-Aopahida, care se suprapune cu pista de 3.500 de metri a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, a fost deja rezolvată de Consiliul Judeţean Cluj.
Tânărul care s-a aruncat marți, 29 ianuarie, în jurul orei 14.00, de pe Hala Agroalimentară avea 19 ani și studia la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Curtea de Apel Cluj a decis eliberarea din arest a lui Alexandru Uioreanu, fiul președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu.
Consilierii județeni au aprobat majorarea organigramei Aeroportului Internațional Cluj cu 15 posturi, față de cele 240 existente deja.
Primăria Cluj-Napoca curăță, în perioada 30 - 31 ianuarie, țurțurii de pe podul Calvaria din Mănăștur.
Universitatea Cluj nu va mai putea juca în returul campionatului pe Cluj Arena, dacă nu își plătește datoriile uriașe.
O persoană s-a aruncat de pe fosta Hală Agroalimentară din Piața Mihai Viteazu, actualmente Complexul Leul. Atenție IMAGINI ȘOCANTE
O infirmieră de la Spitalul din Turda a fost înjunghiată de un pacient în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, s-a întâlnit, marți dimineața, 29 ianuarie, cu Massimo Paronthi, Deputy General Manager De Longhi România SRL.
Un clujean și-a cumpărat un telefon inteligent de la Orange Cluj, care costă în magazin 2.400 de lei, dar a ajuns să regrete acest lucru. Telefonul este defect în permanență și a fost dus în service de patru ori, fără niciun rezultat.
Pista de 3.500 de metri este un proiect inițiat de Consiliul Județean în 2010, când s-a cerut și un aviz din partea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).
Andra și Cătălin Măruță se lansează în afaceri pe banii patronului de la CFR Cluj, Arpad Paszkany.
Cei doi politisti de la Brigada de Combatere a Crimei Organizata Cluj, agentul Daniel Mora si ofiterul Otinel Podea, acuzati ca au batut in 13 aprilie un barbat in Dej, dupa ce l-au confundat cu un proxenet, au fost condamnați cu suspendare.
În ultimele zile, zeci de câini fără stăpân au invadat străzile din Apahida. Locuitorii comunei susțin că le este frică să își mai lase singuri copii pe străzi din cauza acestor câini care uneori sunt agresivi.
”Prințul” Adrian Cristea s-a transferat la belgienii de la Standard Liege. Jucătorul s-a prezentat în engleză: ”Sper să fiu jucător de bază aici”.
Operatorul de salubritate Rosal îşi încurajează clienţii să colecteze selectiv deşeurile prin distribuirea, din poartă în poartă, a unor saci din plastic, cu titlu gratuit.
Numele lui Crin Antonescu apare în foarte multe locuri în stenogramele din dosarul fraudării Refendumului de la Cluj.
Avocatul acționarului majoritar al U Cluj, Ioan Mărginean, a votat în ședința AGA U Cluj de luni, 28 ianuarie, pentru intrarea clubului în insolvență.
Șapte persoane bănuite de trafic și consum de droguri aduse din Spania au fost reținute în județul Bistrița Năsăud. Polițiștii au confiscat canditatea de 10 grame de cannabis şi 750 grame rezină de cannabis (haşiş).
Un bărbat de 35 de ani este cercetat de polițiști după ce a furat dintr-un apartament din Grigorescu, de pe strada Donath, suma de 40.000 de lei.
Clujeanul Mircea Pop, catalogat de presă drept ”prințul bugetar” pentru averea sa, a demisionat din funcţia de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).
Un cetățean turc este cercetat de polițiștii clujeni pentru deținere ilegală de armă.
Jandarmii clujeni au confiscat 127 de CD -uri și DVD -uri din ”Oser”.
Senatorul PDL, Alin Tișe, acuzat că știa de faptul că centura Apahida va ”obtura” noua pistă de 3.500 de metri și totuși a mers mai departe cu proiectul, declară acum, din Parlament, că nu îl interesează problema.
Casa de insolvență care gestionează situația hotelului Continental scoate la vânzare clădirea pentru suma de 5,5 milioane de euro, iar Primăria Cluj-Napoca are drept de preempțiune.
Femeile s-au bucurat, încă din cele mai vechi timpuri, de generozitatea naturii, iar Farmec Cluj-Napoca a dezvoltat o gamă nouă, care conține produse de îngrijire a tenului, corpului, mâinilor şi părului.