Un observator al unei organizații civice din Cluj-Napoca a fost exclus din secția de votare pentru că a primit un pachet cu mâncare.
Suporterii U Cluj au plecat din peluza la meciul cu Gloria Bistrița, cerand demisia președintelui Anamaria Prodan.
Vremea se va răci și va ploua în următoarele zile la Cluj.
Judoka Alina Dumitru, medaliată cu argint la categoria 48 de kilograme, la Jocurile Olimpice de la Londra, va fi primi titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului Cluj.
Biorul Electoral Central (BEC) Cluj arată că până la ora 17:00 prezenţa la vot în judeţul Cluj este de 20,53 %.
Clujul nu s-a mobilizat până la orea 14.00, iar prezența la vot în cadrul Referendumului de demitere a președintelui Traian Băsescu este redusă.
Bolnavii psihic cronic, internaţi la Spitalul de Boli Psihice Cronice din Borşa, şi-au putut exercita dreptul de vot în cadrul referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Primarul Emil Boc i-a acordat primul ajutor unui tânăr lovit de o mașină pe strada Memorandumului din Cluj-Napoca.
O rețea de hoți de combustibil din Gara Dej a fost surprinsă în flagrant de anchetatori. Din rândul hoților face parte și un polițist.
Primarul Emil Boc a reacţionat cu privire la faptul că USL Cluj a împărţit scrisori clujenilor în cutiile poştale pentru a se prezenta la vot.
Un incendiu a fost semnalat în jurul orei 14.00 pe Bulevardul Eroilor, la clubul Janis Pub.
Ziua Imnului Naţional a fost sărbătorită la Cluj-Napoca, în Piaţa Avram Iancu.
Trei tineri din Cluj s-au filmat în timp ce aruncă de pe un bloc o lubeniță. Imaginile au fost urcate pe YouTube.
Echipa Gloria Bistrița a votat la Liceul Teoretic ”Gheorghe Șincai”, la secțiile 56 și 57, pe liste suplimentare.
Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a sesizat Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj să ia toate măsurile pentru ca în secţiile de votare din Cluj să nu fie montate camere video.
Plângerea lui Emil Boc depusă la BEJ Cluj, prin care cere tragerea la răspundere a membrilor USL pentru că au trimis scrisori în numele lui, a fost respinsă.
Alegătorii din comuna Băişoara, judeţul Cluj, au fost ameninţaţi de primarul comunei să nu meargă la vot, potrivit unei informări BEJ.
Președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, a depus o plângere la IPJ Cluj împotriva șefului de post din Comuna Măguri Răcătău.
În urma sesizărilor făcute de cetăţeni, Biroul Electoral Judeţean Cluj a confirmat faptul că viceprimarul satului Sărata, Moldovan Augustin, le oferă alegătorilor băutură pentru a nu participa la vot.
Datele furnizate de Biroul Electoral Central arată că, până la ora 10.00, prezența la vot în județul Cluj este sub media națională.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, spune că a primit o scrisoare cu mesajul domnului Boc prin care clujenii erau îndemnaţi să meargă la vot.
Prefectul Clujului, Gheorghe Vușcan, a votat la referendum, la ora 9.45, la secția 57 de la Liceul Teoretic ”Gheorghe Șincai”.
Un bărbat de pe strada Alverna și-a montat pe casă o cameră web pentru a monitoriza activitatea secției de votare nr. 81.
Preşedintele PNL Cluj Marius Nicoară a sosit la vot în jurul orei 10:30, la Asociaţia "Caritatea" de pe strada Mircea Eliade.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a votat la ora 10.00 la Liceul teoretic Gheorghe Șincai.
O tânără din Cluj a intrat cu mașina într-un local reușind să dărâme totul în jur și aproape a spulberat 4 oameni aflați la terasă.
Secţiile de votare din municipiul Cluj-Napoca s-au deschis încă de azi dimineaţă, de la ora 07:00.
Liderii USL Cluj votează duminică, 29 iulie la primele ore ale dimineții.
Emil Boc, primarul Clujului, condamnă dur gestul USL Cluj de a împânzi cutiile poştale din tot oraşul cu o scrisoare falsă în numele lui prin care clujenii sunt îndemnaţi să participe la Referendum.
Clujenii pot vizita expozitia care conţine toate afişele oficiale ale Jocurilor Olimpice, la Radio Cluj, până în 12 august, când ediţia din acest an de la Londra se sfârşeşte.