Criza bate la ușa României, care s-a împrumutat excesiv pentru a susține masivul aparat bugetar, iar guvernanții revin cu expresii populiste.
În cele patru nopți de Untold autobuzele și troleibuzele 54N, 5N, 25N, M26, M43 și M41 vor circula toată noaptea.
Un număr de 33.895 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele şase luni din 2023
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au fost sesizați despre căderea de la înălțime a unei minore de 1 an
Untold 2023 va aduce Clujului venituri de 80 de milioane de euro, anunță organizatorii ediției din acest an. Cea de-a opta ediție se anunță și cea mai mare, organizatorii așteptând circa 100.000 de oameni în fiecare zi.
Festivalul Internațional George Enescu va aduce la Cluj-Napoca trei concerte de excepție, prezentând o pleiadă de artiști de talie mondială, câştigători ai Concursului Internaţional George Enescu 2022 și lucrări muzicale remarcabile, într-un regal al muzi
U Cluj este tentată să îl aducă pe Marius Șumudică antrenor in locul lui Țoni Petrea, care nu are rezultate. Șumudică ar fi fost sunat chiar de primarul Emil Boc, care spunea anul trecut ca nu intervine deloc la echipă.
Un incendiu la un atelier din Jucu de Mijloc a izbucnit miercuri dimineața, in jurul orei 5.30.
Un incendiu la o casă a izbucnit pe strada Ioan Budai Deleanu, din Cluj-Napoca.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că există anumiți medici care doresc să frâneze realizarea proiectului pentru Centrul Integrat de Transplant Multiorgan din Cluj, din cauza geloziei
Spațiul Untold 2023 din Cluj-Napoca va fi cel mai sigur loc din România în următoarele 4 zile, având mii de angajați MAI și agenți privați de securitate care se vor ocupa de siguranța festivalierilor.
Luna august este luna concediilor, iar o ieșire la ștrand sau piscină este un mod perfect de a petrece o zi superbă de vară. Costurile nu sunt tot timpul la îndemâna oricui, mai ales că un copil ar vrea să meargă mai des la un bazin.
O nouă zi, o nouă reparație pe autostrada A10. Restricțiile de circulație continuă
Organizatorii UNTOLD festival au asigurat că au luat toate măsurile pentru a proteja gazonul de pe Cluj Arena
Cătălin Botezatu este la Cluj-Napoca, unde așteaptă începerea Untold 2023. El s-a cazat la un hotel de cinci stele și se laudă că a plătit 25.000 de euro pe o masă în sectorul VIP. Nimeni nu știe cât de adevărat este acest lucru, pentru că vedetele au obi
BT este banca oficială UNTOLD de la început şi asigură experiența de plată la cel mai mare festival din România.
44 DE PERCHEZIȚII DOMICILIARE, ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE DROGURI ȘI EFECTUAREA, FĂRĂ DREPT, DE OPERAȚIUNI CU PRODUSE SUSCEPTIBILE DE A AVEA EFECTE PSIHOACTIVE.
Activiștii atrag atenția că bătaia de joc pe care o face administrația Boc, betonând tot centrul orașului are efecte negative. ”Clujul în top la morți din cauza efectului de insulă de căldură urbană, potrivit unei analize din vara aceasta a Comisiei Europ
În contextul creșterii preocupării pentru protecția mediului și a eficienței energetice, pompele de căldură Energy Save - Suedia devin o opțiune tot mai populară pentru încălzirea locuințelor. Aceste echipamente inovatoare reprezintă o alternativă sustena
Clujenii care locuiesc în blocul de pe strada Fabricii 105 trăiesc cu frica în sân după un incident care a avut loc la finalul săptămânii trecute.
Poliția Cluj îi avertizează pe cei care vor să cumpere bilete la Untold să le achiziționeze de pe platformele oficiale sau de la persoane de încredere.
CFR Cluj-FCSB va fi disputat în Ghencea
Actorul și prezentatorul tv Pavel Bartoș a ajuns la Cluj, la aniversarea unui prieten, și a vizitat zona Răchițele. Acesta a fost impresionat de cascada Vălul Miresei.
Județul Cluj va încheia un acord de colaborare cu Toscana
Consilierii județeni PNL și PSD Cluj au votat majorarea cu 11% a salariilor angajaților din Consiliul Județean Cluj și a instituțiilor subordonate. USR Cluj s-a opus, dar degeaba.
Județul Cluj are o nouă strategie de dezvoltare până în 2030, adoptată de Consiliul Județean Cluj, după ce strategia din 2012 a fost un eșec.
Cinci localități au primit fonduri suplimentare pentru reparații
O fotografie genială, datând din perioada dintre cele două războaie mondiale, prezintă actualul Palat al Primăriei Cluj-Napoca și alte construcții de lângă.
Un șofer din Satu Mare s-a dus la Eforie, pe litoralul Mării Negre, cu mașina electrică și apoi a relatat toată aventura avută.
Cluburile CFR 1907 Cluj și Rapid București au ajuns la un acord privind împrumutul mijlocașului Claudiu Petrila.