Cascada Ciucaș, din Defileul Hașdatelor, pe cursul inferior al Văii Hășdate, este una dintre minunile Apusenilor. Aceasta se află în apropierea satului Cornești și a satului Cheia, din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj. Este vorba de aceeași vale care fo
Problema relocării copacilor de pe strada Universității a deschis „cutia Pandorei” la Cluj. Clujenii se plâng nu doar pe modul în care gestionează administrația infrastructura verde a orașului, ci și pe modul în care cei de la Primărie au grijă de domeniu
Primarul din comuna Gilău, Gelu Topan, este acuzat că își bate joc de un pacient diagnosticat cu insuficiență renală cronică, căruia i-a spus că nu sunt bani pentru un asistent personal.
Pompierii de la Detașamentul Turda au intervenit în această dimineață la un incendiu care se manifestă la grajdul unei gospodării din localitatea Petreștii de Jos.
Clujenii vor avea o cameră hiperbară la Spitalul Clinic de Recuperare
Lipsa piscinelor în Cluj este deja un lucru aflat pe buzele tuturor, dar mai neplăcut este că atunci când vrei să mergi cu familia la un bazin simți că ești spoliat la greu.
Orașul Cluj-Napoca este repetent la stațiuni cu multiple bazine, unde oamenii să se poată bucura la prețuri normale de o zi de relaxare. Desigur că în Cluj-Napoca sunt ștranduri, dar accesul începe de la 60 de lei și ajunge la 100 de lei pe zi, de persoan
Mai demult dar și acum în unele zone, oamenii trăiau doar din creșterea animalelor și cultivarea pământului. Astfel, pe toată perioada verii se cosea iarba, se usca și apoi era transportată acasă de pe hotar, pentru a fi la iarnă ca hrană pentru vite, oi,
Copacii de pe strada Universității nu vor mai fi mutați în cadrul proiectului de modernizare a străzii. Decizia nu este oficială, dar dezbaterea avută luni, 24 iulie, la Primăria Cluj-Napoca s-a terminat cu aceste recomandări din partea ”specialiștilor” l
Traficul feroviar pe 13 intervale de cale ferată de pe raza Regionalelor CF Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Braşov se desfășoară cu limitarea vitezei de circulaţie a trenurilor, din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul şinei, informea
Pompierii de la Detașamentul Dej intervin, cu o singură autospecială, la un accident rutier petrecut pe raza localității Fundătura.
Clujul rămâne un „magnet” pentru turiștii români care vor să descopere frumusețea și unicitatea propriei țări.
Primarul Emil Boc a spus, la dezbaterea privind smulgerea din rădăcini a copacilor de pe strada Universității, că vina aparține arhitecților, care trebuie să nu uite că ”nu construim catedrale în deșert, nu construim orașe în deșert”.
Prețul apartamentelor din Cluj-Napoca nu este umflat doar de puzderia de agenții apărute, care percep comisioane și încearcă să crească prețurile cu orice minciună.
Șoferul unui autobuz care circulă pe Linia 9 a fost amenințat în stil golănesc de un alt bărbat în Piața Gării, din Cluj-Napoca.
O clujeancă prezentă ca ispită la Insula Iubirii părăsește emisiunea pentru că nu s-a acomodat deloc.
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut pe strada Horea din Huedin.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat că 13 aleşi locali se află în incompatibilitate, conflict de interese sau au averi nejustificate, în câteva cazuri fiind sesizaţi procurorii pentru deschiderea unor dosare penale.
Celor care vor să se bucure de o priveliște fantastică doar la câțiva pași de oraș, le recomandăm 5 locuri unde se vor relaxa cu siguranță.
Festivalul Electric Castle nu este la nivelul Untold nici în ceea ce privește ținutele festivalierilor, dar aceștia încearcă să se ridice la nivelul festivalului organizat în centrul Clujului.
Organizatorii UNTOLD, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale verii, anunță că toate abonamentele pentru cea de-a 8-a ediție a festivalului sunt epuizate.
Ultima zi de la Electric Castle a venit cu amenzi mari aplicare șoferilor, agenților economici care nu dădeau bonuri și scandalagiilor.
Compania de Apă ,,Someș” a demarat lucrările de extindere și reabilitare a 15,2 km de rețele de apă, respectiv a cca. 3,3 km de rețele de canalizare, în localitățile Florești și Baciu.
ANM a emis o avertizare meteo cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, pentru județul Cluj. Avertizarea este valabilă de astăzi, ora 22:00, până mâine, la ora 10:00.
Civicii clujeni nu vor să aștepte „verdictul” experților din Primărie pentru copacii de pe strada Universității și continuă demersurile pentru a-i arăta administrației locale cât de importanți sunt copacii Clujului.
Duminică, 23 iulie, a avut loc examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.
”Târgul de fete” de la Muntele Găina este și acum un eveniment extrem de popular, dar în trecut era mai mare ca multe festivaluri.
Cea mai instagramabilă cascadă Apuseni este cea din Pădurea Craiului. Cascada de la Vadu Crișului poate fi văzută și de la ferestrele trenurilor care străbat defileul Crișului Repede.
Zborul spre Londra, de duminică dimineața, a întârziat cu 4 ore din cauza unui inconștient care a anunțat că este o bombă în avion.
Jandarmii, poliţiştii și pompierii clujeni au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în a patra zi a Electric Castle, (20 de amenzi în valoare totală de 16.483 lei și 14 de avertismente scrise). 57 de oameni au fost prinși la intrare cu droguri asupra