Unii taximetriști de la Aeroportul Cluj au ajuns să refuze curse în afara localității, spre Dezmir spre exemplu, pe motiv că Poliția Rutieră îi amendează dacă îi prinde să sunt în afara localității unde sunt ei autorizați. De fapt, aceasta este o scuză, p
Ieri, 16 mai, polițiștii din Dej au pus în aplicare 3 mandate de percheziție pe raza municipiului, la persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni de furt calificat. Polițiștii au identificat și reținut doi tineri, de 20 și 22 de ani, din municipiul Dej
Drumul Apusenilor, cea mai spectaculoasă șosea din Transilvania, începe de la intrarea în localitatea Valea Drăganului și ajunge până la limita cu județul Bihor.
Sepsi vrea să păstreze Cupa României la Sfântu Gheorghe.
Clujul așa cum nu vrem să-l vedem! Dincolo de reclamele care spun că este „cel mai frumos” sau „cel mai bun curat din Ardeal”, unele zone ale municipiului Cluj-Napoca au probleme grave.
USR Cluj îi cere lui Emil Boc să prezinte public raportul privind anularea licitației proiectului centurii, pentru a vedea unde s-a greșit.
Clujenii care intenționează să achiziționeze orice fel de proprietate sunt conștienți că opțiunea de credit ipotecar poate reprezenta o soluție pentru această investiție majoră, însă, în contextul actual, tot mai mulți clujeni tind să se orienteze către î
Zilele Clujului este fără doar și poate contextul ideal pentru ca oamenii să se conecteze și să creeze legături.
CTP Cluj-Napoca anunță prelungirea programului de transport pe liniile 24B, 25, 30, 31, 35, 3, 5, 6, 9, 21 și 101, în perioada 18-21 mai, cu ocazia celei de a XI-a ediție a Zilelor Clujului.
Marți a început cea de-a 76-a ediție a celebrului Festival de Film de la Cannes, care va aduce pe covorul roșu staruri internaționale precum Michael Douglas, Leonardo DiCaprio și Harrison Ford.
Șoferul de la Glovo, care a fost surprins zilele trecute făcând drifturi într-un sens giratoriu de pe strada Oașului a rămas pieton și a primit o amendă usturătoare.
În dimineața de miercuri, 17 mai, s-au anunțat noi ieftiniri la prețurile carburanților. Stațiile din Cluj-Napoca au scăzut din nou tarifele pentru benzină și motorină.
Trei vieți au fost distruse într-o singură clipă, noaptea trecută, într-un tragic accident din Mehedinți.
Marți dimineața, zece boboci de rață și mama lor s-au rătăcit prin traficul din Cluj-Napoca. Un șofer din Cluj i-a observat și a făcut un gest care le-a salvat viața.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 17-18 mai 2023, cea de-a doua ediție a evenimentului UMF Cluj Technology Transfer Days. Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „PROGRES - Creșterea perfo
Floreștiul va avea un parc de 4,2 hectare ce va rivaliza cu Baza sportivă din Gheorgheni, Cluj-Napoca. Oamenii au cerut o astfel de facilitate pentru a putea ieși cu copiii și pentru a face sport.
Se pare că Marius Șumudică este dorit de CFR Cluj în locul lui Dan Petrescu, a lăsat să se înțeleagă la Liga Digisport, moderatorul emisiunii, Dan Filoti.
HeartBeats, cel mai nou și așteptat concept de divertisment din România revine la Cluj, pe BT Arena în perioada 1-3 iunie. Biletele s-au pus deja în vânzare pentru cea de-a doua ediție a festivalului unde inimile bat împreună în același ritm!
Compania de Apă „Someș” finalizează astăzi lucrările de pe strada Dragalina, strada va fi redată traficului începând de miercuri, 17 mai.
O camionetă a luat foc în zona comunei Negreni, situată pe traiectoria drumului E60, care face legătura dintre Cluj-Napoca și Oradea.
Marșul comunității LGBTQ+ din Cluj va avea loc în 17 iunie 2023.
Latifundiarul din Pipera a făcut un nou anunț. De data aceasta a transmis că este pregătit să facă transferuri importante la echipă, în cazul în care FCSB-ul vor reuși să câștige titlul de campioni.
Când crezi că nimic nu te mai poate surprinde în jungla imobiliară din Cluj, proprietarii din „orașul de 5 stele” nu te lasă fără oferte de „nerefuzat”.
Cu prilejul Zilei Copiilor, Castelul Bánffy din Bonțida îi va întâmpina pe clujeni în data de 1 iunie în cadrul unui eveniment deosebit. Programul „Zilei Porților Deschise” include vizite ghidate în limbile română și maghiară, activități pentru copii și o
Pompierii clujeni intervin în aceste momente la un accident în orașul Huedin. Din primele informații, o persoană de aproximativ 30 de ani ar fi avut de suferit în urma impactului violent.
CFR Cluj a ratat titlul iar Ștefan Gadola, acționarul minoritar din Gruia, a erupt împotriva arbitrajului VAR din Superliga.
O refugiată de 27 de ani din Ucraina, stabilită în Cluj-Napoca, acuză că ar fi fost agresată sexual de un bărbat cu 5 ani mai mare, tot din țara vecină, pe care l-ar fi cunoscut pe internet.
Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, a prezentat un nou proiect de arhitectură de calitate, care face cinste zonei montane a județului Cluj.
Latura vestică a Pieței Unirii a devenit zonă de terase și strada a dispărut. Drumul înconjura Piața Unirii, iar din 2018 tot traficul s-a reconfigurat. De asemenea, au dispărut parcările din Piața Unirii.
Anularea licitației pentru Centura Metropolitană a Clujului - un subiect dureros pentru Emil Boc. Primarul Clujului a răbufnit în ședința Consiliului Local de luni, după ce o consilieră USR i-a cerut să-și asume răspunderea pentru eșecul usturător.