CFR Cluj și FCSB vor fi protagonistele celui mai important meci din cea de-a 24-a etapă a SuperLigii, duel programat duminică, de la ora 21:00.
U Cluj a fost aspru criticată după ce a fost surclasată de FC U Craiova, oltenii au reușit să se impună cu un neverosimil 5-0 în fața unor tribune goale.
”Varza a la Cluj” este rețeta cea mai cunoscută din orașul de pe Someș și reprezintă cel ma bine orașul.
Pestera Ursilor din România este una dintre cele mai importante și cunoscute pesteri din țară. Ea se afla în Munții Bihor și a fost descoperită în 1975.
Ioan Ovidiu Sabău a spus că înfrângerea cu FC U Craiova este cea mai neagră din cariera lui de antrenor.
Fotbalistul U Cluj, Alex Chipciu, a spus că înfrângerea cu FC U Craiova l-a năucit.
Curtea de Apel Cluj a investigat cazul judecătorului de la Judecătoria Dej, care ar fi întârziat la locul de muncă și astfel un violator periculos a fost pus în libertate.
Ioan Ovidiu Sabău a revenit cu succes ca antrenor! După primele meciuri, am putea spune că echipa iese treptat din zona retrogradării. Schimbarea în jocul lui U Cluj este una evidentă de când Ioan Ovidiu Sabău a preluat echipa.
Arbori precum cei de pe dealurile din Toscana, plăcuți ochiului, dar și extrem de utili pentru mediu, au fost tăiați de muncitorii de la Consiliul Județean Cluj.
Polițiștii municipiului Dej au depistat bărbatul acuzat de viol, care a rămas joi în libertate, pentru că judecătorul care se ocupă de caz a ajuns cu întârziere la serviciu.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. invită toţi pensionarii și persoanele vârstnice cu domiciliul ȋn Cluj-Napoca la Centrele de vânzare carduri și la Automatele din staţii pentru emiterea Abonamentelor pentru anul 2023, conform incadrarii in noi
Clujenii sunt foarte nemulțumiți de faptul că nu se colectează bine gunoaiele menajere și mulți nu știu care este cauza.
Pompierii clujeni sunt în doliu, după ce un tânăr de 24 de ani, încadrat la Dej, s-a stins din viață, după o boală necruțătoare.
Începând cu data de 6 februarie 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu.
Conducerea clubului CFR Cluj a reacționat după ce fotbalistul brazilian Roger i-a dat pe campioni în judecată.
Un accident de circulație s-a produs pe strada Dâmboviței, din cartierul Mărăști.
Clujul a pierdut în ultimii ani zeci de mii de oameni care s-au mutat în Florești, Baciu și Apahida. Primarul Emil Boc spune că pregătește o altfel de unire cu aceste comune.
Meteorologii au emis avertizări meteo Cod galben de ninsori și viscol ce vizează jumătate din țară, inclusiv o parte a județului Cluj. Un ciclon polar vine peste România, temperaturile vor ajunge și la -20 de grade!
Pompierii din Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață pe raza localității Vâlcele pentru a salva un bărbat peste care a căzut o autoutilitară.
În cursul dimineţii zilei de vineri, 3 februarie, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate traficului rutier, informează Consiliul Judeţean Cluj.
Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că în bugetul pe anul 2023, a fost inclus și un proiect privind realizarea unui centru pentru adicții, unde vor fi tratați copiii și tinerii care consumă droguri, inclusiv etnobotanice.
FCU Craiova - U Cluj, meci programat vineri, 3 februarie, de la ora 20:00, se va desfășura fără spectatori.
Se spune că „la Cluj viața e altfel”, iar în „orașul tuturor posibilităților financiare” a început și povestea Loredanei cu Saul, doi tineri căsătoriți, care în septembrie 2022, după aproape 9 ani în care Clujul le-a fost „acasă”, au decis totuși să se mu
Un bărbat care a violat o minoră a trebuit să fie eliberat de polițiști pentru că judecătorul a întârziat la muncă și a expirat mandatul de reținere pe 24 de ore.
Șerban Huidu, fostul prezentator de la ”Cronica Cârcotașilor”, a vorbit despre relația pe care a avut-o și o are în continuare cu Ioana Petric, fosta ”bebelușă”, pornită de la Cluj și a devenit vedetă.
CFR Cluj lucrează cu un departament de scouting performant, care propune jucători atractivi, a precizat Florin Prunea, fostul portar al echipei Naționale.
Compania de Transport Public Cluj a realizat un vast material în care explică modul în care pot fi cumpărate biletele și care sutn cele mai rentabile abonamente.
O altercația a avut loc la Restaurantul ”Sarea-n Bucate”, de lângă Salin Turda.
Un șofer a fost surprins într-o ipostază bizară în fața Operei Maghiare, din Cluj-Napoca.