Sportivii clubului Elite Martial Arts din Cluj-Napoca au cucerit medalii de aur, argint și bronz la Campionatele Europene de Karate din Italia, Florența.
Dosarul țeparului Vlad Mornea, cel care a luat împrumut de la oameni un milion de euro, a fost trimis în judecată.
Muncitorii au montat structura metalică pe Podul Porțelanului, iar tot proiectul va fi finalizat la finalul anului, după un start marcat de erori grave.
Două persoane au fost trimise în judecată pentru vot multiplu la alegerile locale din 2020, după ce au votat în județele Cluj și Sălaj.
A început tragerea la sorţi pentru barajul de calificare în optimile de finală din Conference League! Trupa lui Dan Petrescu a ajuns în „primăvara europeană”, după ce s-a impus în fața celor de la Ballkani cu scorul de 1-0.
Am vizitat muzeul Goga, de la Ciucea, într-o zi binecuvântată de toamnă. Domeniul se întinde pe circa cinci hectare și îmbie turistul la o plimbare pe alei, desigur cu câteva minute de odihnă pe băncile din piatră sau lemn, după ce este vizitat superbul c
Un primar din judeţul Bistriţa-Năsăud este acuzat de ANI că nu poate justifica o avere de peste 100.000 de lei şi 37.000 de euro.
CFR Cluj își află azi, de la ora 15:00, adversara din play-off-ul de calificare în optimile Conference League.
Dacă e să ne luăm după vreme, abia am intrat în toamnă, însă cele mai frumoase târguri de Crăciun din Transilvania se pregătesc de deschidere. Startul îl va da Sibiul, urmând ca mai apoi să fie inaugurat evenimentul în Cluj și Brașov.
O grevă spontană a început luni, 7 noiembrie, dis de dimineață, la sediul Supercom Dej.
Institutul de Transplant Cluj, pasat de la o instituție la alta! În luna septembrie a anului curent, corpul de control al Ministerului Sănătății a ajuns la concluzia că Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca trebuie să se mute pentr
Un accident cu patru răniți s-a produs pe DN1, între Cluj-Napoca și Oradea, la Bologa.
Un autoturism de teren s-a făcut scrum, duminică la prânz, în Viile Dejului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Apelul la 112 a a fost dat duminică la ora 13:41.
Un bărbat de 37 a fost internat în spital după ce a distrus mai multe geamuri și uși de acces. Evenimentul a avut loc la Turda, sâmbătă.
O nouă specie de plantă a fost descoperită pe pajiștile din Dobrogea. Este vorba despre o specie de salvie, care „a stat pur și simplu ascunsă la vedere timp de secole”, au stabilit cercetătorii de la Universitatea Babeș Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.
Salvamontiștii au avut 14 intervenții în cadrul în care au salvat peste 20 de persoane, în ultimele 24 de ore.
Echipa pregătită de Eugen Neagoe a pierdut pe terenul oltenilor, scorul final fiind de 1-0, în runda cu numărul 17 din sezonul regulat al Superligii.
Cunoscutul actor clujean Bogdan „Bob” Rădulescu nu a ezitat să își expună doleanțele în fața urmăritorilor săi, așa cum i-a obișnuit de o vreme încoace. De data aceasta, actorul a atras atenția asupra stării deplorabile în care se află una dintre străzile
Primăria Cluj-Napoca plătește peste 16.000 de euro pentru realizarea unui studiu asupra biodiversității sitului Pădurea Hoia-Cheile Baciului pentru declararea ca arie naturală protejată.
Vineri, 4 noiembrie, doi bărbați, de 29 și 35 de ani, din municipiul Cluj-Napoca și comuna Apahida au fost arestați ăreventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați pentru furt și înșelăciune.
Universitatea Cluj joacă astăzi în Superligă contra celor de la CS U Craiova.
O familie din Cluj a devenit complet independentă din punct de vedere al facturilor. Aceștia au construit o agropensiune care nu este conectată la rețelele naționale de electricitate, apa, încălzire sau canalizare.
Primarul Emil Boc este convins că va câștiga procesul cu Sile Pușcaș și nu va fi obligat să achite din banii clujenilor 23 de milioane de euro, pentru un teren pe care îl putea avea gratis.
Clubul CFR Cluj a fost amendat de UEFA pentru bannerul expus la meciul cu Slavia Praga, câștigat cu 2-0.
Activiștii civici clujeni îi atrag atenția primarului Emil Boc că a refuzat să îi asculte când au cerut ca anumite terenuri, inclusiv cel de pe strada Observatorului, să fie incluse în categoria spații verzi în PUG.
CTP Cluj anunță că va introduce curse spre Cluj Innovation Park.
ISU Cluj intervine în aceste momente cu patru autospeciale la un accident rutier petrecut în centrul cartierului Iris, în Piața Karl Liebknecht.
CFR Cluj a învins-o pe Ballkani, scor 1-0, rezultat care i-a asigurat calificarea în primăvara europeană în Conference League.
Un clujean cu camera pe bord a filmat mai mulți troitinetiști care circulau ilegal, pe interzis, pe strada Marinescu.
Primarul Clujului a ținut să laude performanța Campioanei, care s-a calificat pentru a treia oară în istorie în primăvara europeană. Cunoscut ca înverșunat susținător al Universității, Emil Boc nu a rămas însă indiferent la performanța CFR Cluj.