Scandal mare după Rapid versus CFR Cluj! Rapid a învins-o pe CFR Cluj, scor 2-1, cu două penalty-uri contestate vehement de campioană. Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu l-a desființat pe Cătălin Popa, care a greșit la ambele faze.
Pompierii clujeni semnalează un incendiu la o casa de pe strada Traian Vuia.
Un șofer în comă alcoolică a fost reținut sâmbătă seara de polițiști pe Calea Moților din Cluj-Napoca.
Noul șef al Poliției Cluj, comisarul șef de poliție Mihai Rus, a studiat la Facultatea de Educație Fizică și Sport, iar apoi a suplimentat cu cea de Drept, la privat.
Un accident rutier a avut loc duminică după-amiază, pe DN16, în afara localității Apahida. Din primele informații, o șoferiță a pierdut controlul volanului în curbă și s-a răsturnat cu autoturismul.
Soleda Cozac, o adolescentă în vârstă de 16 ani, din localitatea Cămărașu, județul Cluj, a dispărut. Sâmbătă, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că minora a plecat de acasă, în jurul orei 17.00 și nu a mai revenit.
Mario Camora a fost operat de urgență la Cluj-Napoca după o criză acută de apendicită. Așadar, Dan Petrescu nu se va putea baza pe un jucător de bază (chiar căpitanul echipei sale) la derby-ul din Giulești cu Rapid din Superliga.
Primarul Emil Boc a spus că în Cluj-Napoca sunt aparate care dispersează ciorile și le trimit în afara orașului. Clujenii se plâng că păsările s-au înmulțit și fac mizerie.
Clujenii care se mută în blocuri noi nu mai au centrale de apartament, ci de bloc. O altă variantă este să se racordeze la sistemul vechi de termoficare al Clujului.
Delegația celor de la FCSB a aterizat direct la Cluj după meciul de la Bruxelles, cu Anderlecht. FCSB va juca pe terenul celor de la Universitatea Cluj, luni, de la ora 21:00, în etapa cu numărul 16 din Liga 1.
Mario Camora, super căpitanul CFR Cluj, a fost internat de urgență la Spitalul Universitar din București, sâmbătă seara.
După doi ani de pandemie, în care majoritatea studenților au făcut cursurile online, Clujul a revenit la vechiul său titlu de „oraș studențesc”.
Dan Petrescu este atacat din toate părțile după ce a înjurat un jurnalist la conferința de presă dinainte de meciul cu Sivasspor.
Sâmbătă seara, cu doar 24 de ore înaintea partidei dintre Rapid și CFR Cluj, din etapa cu numărul 16 din Liga 1, Mario Camora (35 de ani) a fost internat de urgență la Spitalul Universitar din București.
Deputatul Oana Murariu a fost aleasă cu 132 de voturi noul președinte al USR Cluj. Funcția de președinte a devenit vacantă după demisia, în luna iunie, a Cameliei Sălcudean. Sălcudean s-a înscris în Reper, partidul lui Dacian Cioloș.
Un accident de circulație s-a produs sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15:30, pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca.
Autoritățile locale sunt pregătite să dea startul procedurilor de expropriere pe coridorul de investiție aferent modernizării ansamblului Cetățuia.
FCSB traversează o perioadă bună în campionat, însă Eugen Neagoe, tehnicianul Universității, își dorește să întrerupă seria oponenților.
În ultimele patru luni, în România prețurile la locuințe au început să scadă ușor. În aceeași situație însă se află și vânzările, de vină ar fi dobânzile mari la credite, care îi fac pe oameni să se gândească de două ori înainte să cumpere o casă.
Clujenii care vor să susțină producătorii locali au oportunitatea în acest weekend să găsească la Piața Avram Iancu, Piața Unirii și zona Parcului Stadion roadele muncii producătorilor și meșterilor din Ardeal.
Gigi Becali, finanțatorul de la FCSB, a declarat că rivala CFR Cluj este cea mai puternică echipă din campionat. Becali a făcut însă referire și la relațiile de prietenie ale lui Cristi Balaj, președintele CFR-ului, cu anumiți arbitri.
Noi informații apar în cazul accidentului rutier tragic, care a avut loc pe DN1E60, la ieșire din localitatea Huedin spre Bologa, în această dimineață.
Un accident grav s-a produs pe drumul national Cluj - Oradea, la ieșire din Huedin, in dimineața zilei de sâmbata. Doi bărbați încarcerați au fost salvați de echipajele de prim ajutor.
Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Gilău, a Punctului de Lucru Florești și a Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, în noaptea de vineri spre sambata, pentru stingerea flăcărilor care au cuprins acoperișul unei case și o copertină alipită de
Taximetriștii își fac în continuare de cap la Aeroportul Cluj și ”legea” nu le poate face nimic.
O intervenție salvatoare pentru un bărbat din comuna Sânmartin a avut loc vineri dupa-amiaza.
Un accident de circulație s-a produs în Iclod vineri, 28 octombrie, în jurul orei 18.20
Metroul clujean ar putea fi construit, dacă lucrurile vor avansa, de o asociere de firme de construcții din Turcia. La licitația organizată de Primăria Cluj-Napoca au depus oferte două Asocieri.
O familie din Cluj s-a trezit zilele trecute cu un turist străin dormind pe canapeaua lor, aflată la parterul casei lor. Musafirul nepoftit și-a cerut scuze și a plecat.
Sute de cartușe deținute ilegal au fost găsite în casa unui clujean la percheziții, joi. E vorba despre un bărbat de 70 de ani, cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.