CFR Cluj a pierdut cu 0-1 meciul cu Sivasspor, iar fanii feroviari au cerut demisia lui Dan Petrescu.
O bistrițeancă a murit la Cluj, după ce mașina pe care o conducea a lovit un TIR. Axinia Pop lucra în cadrul Inspectoratului Județean în Construcții BN.
Un accident de circulație s-a produs în jurul orei 15.00, e drumul de la Zalău la Cluj-Napoca.
În perioada 7-13 septembrie, polițiștii IPJ Cluj, în colaborare cu reprezentanții Gărzii Forestiere și ai Direcției Silvice Cluj, au demarat o serie de acțiuni de control în județ, pe linia prevenirii ilegalităților din domeniul silvic.
Consiliul Județean Cluj a fost înștiințat oficial de către Federația Română de Fotbal privind desfășurarea, pe Cluj Arena, a ambelor meciuri de pregătire pe care naționala de fotbal U21 a României le-a programat în perspectiva desfășurării Campionatului
Polițiștii de la Serviciul Rutier Cluj au făcut miercuri, 14 septembrie, o acțiune pentru prevenirea producerii accidentelor de circulație cauzate de nerespectarea normelor rutiere, dar și a indisciplinei în trafic.
Un curier a fost tâlhărit la Gherla ziua în amiaza mare, de doi bărbați din București și orașul Pantelimon.
Blue Air anunță că toți pasagerii afectați de suspendarea zborurilor din România își vor primi înapoi banii pe bilete doar dacă cei doi investitori străini care negociază zilele acestea preluarea operatorului low-cost vor cumpăra compania.
Polițiștii ar trebui să fie exemple pentru ceilalți șoferi, dar un agent din Cluj-Napoca a demonstrat că nu se aplică această regulă tot timpul.
Piața chiriilor din Cluj-Napoca o ia din nou razna, acum înaintea începerii anului universitar.
Vineri, pe 9 septembrie, 18GYM a sărbătorit „împlinirea” a 18 săli de fitness!
Meteorologii au emis joi, 15 septembrie, noi avertizări de vreme severă în mai multe județe, printre care și Cluj.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația asocierii Drum Asfalt - Trameco (grup Selina), iar acum CNAIR poate semna contractul cu Strabag-Geiger.
Consiliul Județean Cluj anunță asfaltarea drumului județean care traversează localitatea Bologa.
CFR Cluj riscă să nu mai poată juca pe propriul stadion, cel puțin o perioadă de timp.
Conducta de apă de pe strada General Eremia Grigorescu s-a spart din nou, iar drumul s-a surpat. Oamenii din zonă spun că periodic se repetă aceste probleme, semn că nu se lucrează bine.
Dacă piața de construcții stagnează la Cluj-Napoca, cea a chiriilor explodează.
Primăria Cluj-Napoca anunță restricții de circulație cu ocazia desfășurării evenimentului ”Zilele Recoltei”, între 16 și 18 septembrie.
30 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au participat miercuri, 14 septembrie, în cadrul acțiunii de ecologizare a zonelor afectate de deșeuri pe platoul Muntelui Dobrin, comuna Măguri Răcătău, desfășurată cu ocazia Zilei Naționa
Primarul Emil Boc a explicat că lărgirea de la Platinia va permite implementarea unui sens unic pe strada Moților, cu bandă dedicată pentru transportul în comun.
Primarul Emil Boc spune că ar face școli noi, dar nu sunt terenuri în centrul Clujului.
Primarul Emil Boc a spus că pasajul de la Tăietura Turcului, proiect la care deja șoferii clujeni visează cu ochii deschiși, este în grafic.
Primarul Emil Boc a spus că sunt bani pentru metrou și a arătat spre Ministerul Transporturilor, care a fost de acord cu scumpirea proiectului cu 35%.
Primarul Emil Boc se așteaptă ca derby -ul Clujului, dintre Universitatea și CFR, să fie unul civilizat, fără altercații.
Străzile Clujului au devenit de câteva luni gazda unor acrobați, care profită de timpul de la semafor pentru a oferi mini reprezentanții.
Sălile de jocuri de noroc sunt la tot pasul în România și foarte mulți oameni le cad pradă.
Clujul are mai multe școli abandonate din anul 2000, când criza a impus comasarea unităților de învățământ, pentru a se face economii. Clădirile puteau fi utilizate în alt scop, dar a fost mai ieftin să fie abanonate.
Călătorii uimitoare prin spațiu și timp, pentru curioşi de toate vârstele, vor avea loc la Iulius Mall Cluj.
La mijlocul lunii iulie, un camion al armatei s-a răsturnat într-un șanț pe Centura Vâlcele-Apahida, după ce șoferul a pierdut controlul volanului. În urma accidentului a fost afectată rețeaua de alimentarecu apă potabilă din satul Gheorgheni.
Cunoscutul vlogger Mircea Bravo este unul dintre cei mai apreciați și urmăriți actori din online-ul din România.