Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat luni, schimbarea rutei autobuzului M26, care merge din Florești, pânî în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca. Acesta va avea, de acum, capătul liniei, la Opera Maghiară.
Miliardarul Ion Țiriac a dezvăluit că primarul Emil Boc a promis că va face la Cluj un centru regional de tenis.
Simona Halep a ajuns la Cluj, la turneul WTA Winners Open, unde a vorbit despre starea tenisului din România.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a spus că va fi făcută o anchetă în cazul polițistului Gheorghe Mariș, a cărui mașină a fost implicată într-un accident la Huedin.
Noua carte electronică de identitate cu suport de stocare a fost lansată la Cluj-Napoca. Emil Boc a spus că nu se introduce cip în corpul uman.
CFR Cluj și-a aflat, luni, posibilele adversare din playoff-ul Champions League, respectiv playoff-ul Europa League.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 137 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Rata de infectare, de la nivelul întregului județ, a ajuns luni, 2 august, la 0.10 infectări la mie.
Un bărbat din comuna Bobâlna, județul Cluj, a murit electrocutat în timp ce făcea duș. Tânărul de 29 de ani a încercat să scoată din priză aparatul care încălzea apa, dar s-a electrocutat mortal.
3,2 milioane de turiști s-au cazat în hotelurile și pensiunile din țară, în prima jumătate a anului. O creștere cu 52,4% față de 2020.
Cluj-Napoca, primul oraş din ţară unde se va introduce cartea electronică de identitate. Ministrul Bode a explicat de ce l-a ales.
Zeci de pepeni au fost aruncați pe strada Cantonului din Cluj-Napoca, în dreptul comunității de romi.
Echipe de specialiști de la Consiliul Județean Cluj, împreună cu reprezentați ai Poliției, Jandarmeriei și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, au efectuat, în perioada 31 iulie – 1 august, o serie de controale pe lacurile Tarnița și Fântânele,
Un constructor din Cluj a vorbit despre lucrările de mântuială care se văd după ce vijeliile din ultima vreme a luat pe sus mai multe acoperișuri.
Meteo. Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată la Cluj, valabilă luni, 2 august.
Turneul Winners Open de la Cluj are invitați speciali.
Cinci jucătoare din România, pe lângă cele deja calificate pe tabloul principal, au obținut victorii în primul tur de calificare al turneului Winners Open de la Cluj-Napoca. Turneul care are loc în Ardeal este singurul de categorie WTA din România.
Inundațiile din vara acestui an au făcut ravagii în multe zone din țară. Pentru a compensa cât de cât efectele acestor catastrofe, mai ales asupra persoanelor foarte vulnerabile, Guvernul va acorda ajutoare.
Un accident mortal de circulatie s-a produs luni dimineata în localitatea Luna, la iesire din Campia Turzii
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD ROșu de vijelii, cu ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, în mai multe localități din județul Cluj.
Un Cod Portocaliu de vijelie este anunțat la Cluj, pentru seara zilei de duminică.
Răzvan Cherecheș, specialit în Sănătate Publică, în cadrul UBB Cluj, a explicat, într-o postare pe Facebook, motivele pentru care el nu prea are încredere că dorința ministrului Cîmpeanu de a avea prezență fizică la școală, din această toamnă, va deveni r
Metorologii au emis un cod portocaliu valabil și pentru județul Cluj în intervalul 01 august, ora 16:00 – 02 august, ora 02:00.
U Cluj și-a prezentat noul echipament pentru sezonul 2021 - 2022, pe care îl va folosi în deplasare. Șortul este alb, iar tricoul este roșu, ceea ce a atras critici din pareta unora dintre fani.
Primarul Emil Boc a postat un clip filmat de cameramanul Primăriei Cluj-Napoca, în care laudă lucrările de pe străzile din zona Parcului Central.
În perioada 2-8 august 2021, Digi Sport va transmite Winners Open, singurul turneu WTA organizat în țara noastră, la Cluj-Napoca. Fanii tenisului vor avea ocazia să le vadă evoluând pe majoritatea jucătoarelor noastre din top 200 WTA.
Primarul Emil Boc s-a dus să cumpere legume din piața volantă de pe Platoul Sălii Sporturilor, cu fotograful Primăriei Cluj-Napoca după el.
Denis Alibec a marcat primul gol pentru CFR Cluj în meciul cu Chindia Târgoviște, sâmbătă seara. Pe lângă gol, Alibec a mai ”înscris” o dată, în inima unui puști.
Denis Alibec a adus victoria în partida de sâmbătă seara, cu Chindia Târgoviște, înscriind pentru prima dată pentru ”feroviari”. Scorul a fost 1-0.
CFR Cluj este singura echipă din România care mai joacă în competițiile europene.