O firma din Cluj-Napoca a fost amendată cu 20.000 de lei pentru că și-a bătut de curățenia pe domeniul public.
În a doua repriză Craiova nu a mai contat nici pe faza ofensivă, nici pe cea defensivă, iar singurul obstacol care a împiedicat ca scorul să fie unul umilitor, pentru "leii" din Bănie, a fost portarul gazdelor, acesta reușind să pareze șuturile.
Clujul trebuie să se extindă la un milion de locuitori, spunea acum patru ani candidatul la Primăria Cluj-Napoca, Octavian Buzoianu, susținut atunci de PSD. Mulți au zâmbit, dar acum municipalitatea Boc vorbește numai despre acest lucru.
Primăria din Cluj Napoca pune în continuare tunurile pe proprietarii a căror clădiri sunt în stare de degradare, astfel pe masa ședinței din 22 decembrie consiliului local se află aproximativ 35 de hotărâri ce privesc mărirea impozitării din 2021 pe apart
Fostul purtător de vorbe al Guvernelor PSD, Mirel Palada, a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei după ce l-a lovit pe senatorul USR, Mihai Goțiu.
În ședința consilului local din 22 decembrie 2020 se vor dezbate și proiecte de hotărâri care vizează majorarea impozitului pe cladiri a acelor construcții asupra cărora nu au fost efectuate lucrări de întreținere.
Consiliul local Cluj-Napoca propune pentru anul 2021 majorarea impozitului pe clădiri cu valori cuprinse între 200% și 400%, pentru mai multe imobile degradate din zona centrală.
Un bărbat a fost filmat pe drumul de la Cluj-Napoca la Dej, în timp ce transfera canistre cu motorină din camioanele armatei într-un autoturism personal.
Polițiștii lcujnei au desfășurat, joi, o serie de controale de amploare pentru a verifica respectarea măsurilor impuse de COVID-19.
Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au desfăşurat, joi, o serie de acţiuni punctuale pe raza municipiului, în vederea menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, creșterii gradului de disciplin
Poliţiştii clujeni acţionează, în perioada sărbatorilor de iarnă, în vederea verificării legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice.
Reprezentanții primăriei Cluj-Napoca anunță că au fost amenajate zeci de noi puncte gospodărești modulare pentru colectarea selectivă a deșeurilor .
România va primi 10.000 de doze de vaccin, care vor fi distribuite în zece spitale din București și din țară, anunță Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.
Rata de infectare la mia de locuitori scade în Cluj, pe fondul măsurilor luate.
La nivel național, până astăzi, 18 decembrie, au fost confirmate 582.786 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Primele doze de vaccin anti-Covid, care vor veni în prima tranșă în perioada 26 decembrie-31 decembrie, vor fi alocate personalului medical din 10 unități medicale de faza I conform ordinului Ministerului Sănătății.
La zece ani de la evacuarea de evacuarea forțată a sute de romi la Pata Rât, de pe strada Coastei, din Mărăști, unde mulți locuiau fără acte și în colibe, a fost organizat un protest.
O creșă din Florești și-a suspendat activitatea după ce trei angajați au fost depistați cu COVID-19
Meteorologii anunță că, în weekend, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă la Cluj.
Polițiștii clujeni s-au sesizat din oficiu în cazul țeparul ii care se fi păcălit aproape 100 de oameni închiriindu-le o cabană fictivă din Gilău.
"Analfabetismul funcțional se găsește, să știți, practic îl ducem așa cum îl preluăm după ce trec bacalaureatul".
Antrenorul celor de la CFR Cluj, Edi Iordănescu s-a arătat mulțumit de jocul echipei sale din meciul cu Dinamo și speră ca în continuare echipa să obțină un rezultat bun și cu Craiova
CFR Cluj se impune categoric în fața celor de la Dinamo 2-0 și îi egalează temporar la puncte pe cei de la FCSB.
Calea Florești a fost joi seara o ”mare” de lumini, traficul fiind bară la bară ca în marile metropole internaționale.
Spitalul de Ortopedie din Cluj-Napoca a fost lăsat fără curent joi seara de o echipă e ”dorei”, care lucra pe strada Traian Moșoiu.
Calea Turzii, porțiunea dintre intersecția cu Observatorului și Piața Baba Novac, a fost timp de circa 30 de ani cel mai periculos drum din Cluj-Napoca.
Polițiștii clujeni au depistat, azi-noapte, un bărbat care s-a urcat la volan deși nu avea permis și se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii clujeni au depistat, miercuri dimineață, un tânăr dat în urmărire pentru executarea unei pedepse cu închisoarea.
Polițiștii municipiului Cluj-Napoca au acționat, în cursul zilei de miercuri, în vederea verificării modului de respectare a prevederilor pentru combaterea efectelor negative generate de pandemia de Covid-19.