Grigore Fati, primarul comunei Apahida, a fost depistat pozitiv cu COVID-19, după ce încă de marți era în izolare pentru că nu se simțea foarte bine.
Începând de luni, 16 noiembrie, Instituția Prefectului Clujului anunță că Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor își va desfășura activitatea în noul sediu situat în cartierul Someșeni, în clădirea Biroului
România are în față, în anii ce vin, șansa istorică a unei dezvoltări rapide. 80 de miliarde euro, bani europeni, sunt la dispoziția României pentru investiții și modernizare.
Polițiștii clujeni împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Cluj, efectuează 10 percheziții la locuințele și sediile societăților comerciale ale unor persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat și evaziune fiscală în formă continua
PSD Cluj și-a lansat miercuri candidații la alegerile Parlamentare din 6 decembrie, iar pozele de la final s-au făcut fără respectarea regulilor de combatere a COVID-19.
Clujenii au distribuit intens un clip în care apar câțiva muncitori de la RADP Cluj, care stropesc cu substanțe pe străzile din municipiu. Clujenii acuză că au fost închiși în casă intenționat pentru a nu vedea ceea ce se întâmplă.
Clujul conduce detașat clasamentul județelor cu cele mai multe cazuri noi de COVID-19
La nivel național, până astăzi, 11 noiembrie, au fost confirmate 324.094 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Consiliul Județean Cluj a achiziționat patru noi echipamente și aparaturi medicale de înaltă tehnologie de care urmează să beneficieze Spitalul Municipal Turda.
Marius Balo, profesorul clujean închis de aproximativ 7 ani în China pentru un presupus prejudiciu de 80 de dolari și tratat cu indiferență de autoritățile din România, a decis să intre în greva foamei începând cu data de 15 noiembrie 2020.
Sute de clujeni amendați într-o singură zi pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID-19
Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de așternere a covorului asfaltic derulate pe drumul județean 109C Fizeșu Gherlii – intersecția cu DJ 161D.
Polițiștii clujeni au depistat, ieri noapte, un conducător auto care s-a urcat la volanul unui autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Echipe mixte formate din polițiști, jandarmi și polițiști locali au desfășurat, pe raza municipiului Cluj-Napoca, o acțiune punctuală urmărind atât responsabilizarea cetățenilor cu privire la noile măsuri instituite, cât și luarea măsurilor legale față de
Candidații PRO România Cluj la Camera Deputaților și Senat transmit că partidul PRO România are un PROiect amplu de reconstrucție națională. Este necesară o prioritizare a măsurilor pentru ieșirea din criză, deoarece o gestionare incorectă a crizei ar afe
Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc miercuri dimineață, pe Calea Dorobanților, din Cluj-Napoca.
Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord informează utilizatorii că începând cu luna noiembrie 2020 va demara o acțiune de înlocuire contoare clasice cu contoare inteligente, pe raza localității Dej, județul Cluj.
Procurorii DIICOT din toată țara sunt implicați, miercuri dimineață, într-o uriașă operațiune împotriva crimei organizate. Anchetatorii și forțele de ordine participă la 386 de percheziții, în 24 de dosare penale.
FC Universitatea Cluj anunță că cei 18 jucători și cei 5 membri staff-ului tehnic auxiliar depistați pozitiv cu SARS-CoV-19 au dezvoltat o formă ușoară și au prezentat doar simptome minore, care nu au necesitat internarea.
Emanuel Ungureanu are COVID-19
Prejudicii de peste 100 de milioane de lei din cauza tăierilor ilegale de păduri din județele Cluj și Alba
O clujeancă a reclamat că a fost hărțuită marți dimineața, în jurul orei 07.00, de un bărbat, în Piaţa Unirii și urmărită până pe Bulevardul Nicolae Titulescu din municipiul Cluj-Napoca.
Universitatea Babeș-Bolyai ar vrea să ridice o construcție pentru Facultatea de Matematică-Informatică pe spațiul verde din fața Studiului Radio-TV, de pe strada Donath. UBB Cluj a câștigat acel spațiu și vrea să îl folosească.
Polițiștii clujeni au despitat, azi-noapte, un conducător auto care s-a urcat la volanul unui autoturism, deși de afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii clujeni au desfășiurat, în cursul zilei de luni, o serie de controale de amploare în zona orașului Huedin.
Polițiștii clujeni au depistat, luni, un bărbat pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea.
Polițiștii clujeni au depistat, azi-noapte, un conducător auto care s-a urcat la volan deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La nivel național, până astăzi, 10 noiembrie, au fost confirmate 314.295 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 10 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 314.295 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Poliţiştii clujeni continuă acţiunile în sistem integrat pentru, impunerea respectării măsurilor instituite ca urmare a modificărilor aduse prin HG 935/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.