În orașele României, vor fi instituite Zonele cu Niveluri Scăzute de Emisii unde circulația autovehiculelor ce nu îndeplinesc anumite criterii privind noxele vor avea circulația limitată iar, în anumite cazuri, vor avea acces în zonele respective doar dup
Un clujean a semnalat că o parcare de pe Calea Turzii a devenit punctul de întâlnire al celor care au dezvoltat o adevărată afacere din cerșit sau reciclarea de ambalaje. Mai mult, acesta a relatat că oamenii sunt aduși din județul Mureș și seara sunt pre
Aproape în fiecare lună, clujenii se plâng că lucrările demarate pentru astuparea gropilor de pe podul din Grigorescu au fost de mântuială.
O nouă filmare cu un șofer teribilist a apărut pe o rețea de socializare, ieri, 28 iulie. De această dată, o mașină cu numere de Cluj, a fost surprinsă în timp
Floreștiul este cea mai bogată comună din țară, detronând după mulți ani comuna Chiajna din Ilfov.
Universitatea Cluj urmează să o întâlnească, în a treia etapă din Superligă, pe UTA Arad, astăzi, 29 iulie, de la ora 19:00. Meciul din această seară va fi a 100-a întâlnire directă dintre cele două echipe.
Un bărbat de 68 de ani, din municipiul Turda, a fost condamnat la un an și trei luni de închisoare, după ce s-a urcat beat la volan.
Două tinere au fost surprinse de camere de supraveghere în timp ce au furat rezervorul cu cremă pentru mâini, dintr-un club din Cluj.
O femeie din Cluj-Napoca a trecut prin clipe de coșmar, după ce a fost agresată și sechestrată de fostul iubit. Cei doi se despărțiseră de puțin timp, iar tânăra a încercat să-și recupereze lucrurile pe care le avea la domiciliul bărbatului.
Tupeul și nesimțirea unor șoferi nu cunosc limite atunci când vine vorba despre locurile de parcare din Cluj-Napoca.
Senatorul clujean Adrian Oros, liderul Forța Dreptei Cluj, atrage atenția că modul în care a fost gestionată pesta micilor rumegătoare de către autoritățile competente lasă multe semne de întrebare.
Un șofer de ridesharing din Cluj-Napoca era cât pe ce să fie tâlhărit de un client care voia să-și recupereze banii plătiți pentru o cursă anterioară.
Oferte „irezistibile” în „Blocul cu aripi” din Cluj-Napoca, cum este supranumit complexul Wings.
CFR Cluj a fost învinsă de către CSU Craiova, cu scorul de 2-0, pe stadionul Dr Constantin Rădulescu. Dan Petrescu și-a vărsat nervii asupra arbitrilor după ce echipa sa a rămas în 10 oameni încă din prima repriză.
Clujenii care locuiesc pe Calea Turzii susțin că, noapte de noapte, pe timpul verii, gălăgia produsă de motocicliștii vitezomani și de cei care își turează intens motoarele este infernală.
O clujeancă din cartierul Borhanci a relatat că, pe ruta liniilor de autobuz 30 și M13, circulă un bărbat care hărțuiește oameni din mijloacele de transport sau din stații.
Un șofer a fost surprins în timp ce se oprește în trafic pentru a schimba banda de mers, pe drumul Cluj-Napoca - Florești, încâlcând mai multe reguli de circulație, ieri, 28 iulie.
Cu o suprafața de aproximativ 215 ha, o lungime de peste 8 km și o adâncime maximă de peste 70 de metri, lacul Tarnița este una dintre cele mai apreciate zone turistice din județul Cluj.
Un incident violent a avut loc în Piața Cipariu din Cluj-Napoca, unde un curier Glovo a fost implicat într-o bătaie în trafic. Evenimentul, surprins într-un video postat pe un grup destinat șoferilor din Cluj, arată cum tensiunile dintre participanții la
O clujeancă sufletistă a adus bucurie unei fetițe de 4 ani din Mociu.
Probleme pe o stradă din Cluj-Napoca din cauza câinilor. Oamenii au ajuns să-și reclame la Primărie vecinii pentru că nu se pot odihni noaptea.
Îndrăgitul actor clujean Bob Rădulescu a lansat un apel emoționant pe rețelele de socializare pentru a găsi un stăpân unui cățel pe care l-a găsit rătăcind pe străzile din cartierul său.
Un gospodar din Cluj se poate mândri în această vară cu roada muncii sale!
După ce a întâmpinat dificultăți în a obține un loc la o facultate de medicină în Franța, Louise Louvet a acceptat cu ezitare sfatul unui prieten de a încerca în România.
Un clujean a semnalat o problemă recurentă în cadrul unui popular lanț de magazine din Cluj-Napoca, susținând că a fost taxat de multiple ori pentru produse pe care nu le-a solicitat.
Florin Ștefan (28 de ani) a fost unul dintre protagoniștii partidei de la Sfântu Gheorghe, Sepsi - Dinamo 1-1.
Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Băișoara au intervenit noaptea trecută la un accident rutier petrecut pe raza localității Băișoara. Ajunși la locul accidentului, echipele de intervenție au găsit un autoturism răsturnat în afara părții carosabil
Pompierii clujeni intervin în aceste momente la un incendiu izbucnit la un bloc din municipiul Cluj-Napoca.
Un incident nefericit a avut loc la un bancomat BT Iris din Cluj, unde un localnic și-a uitat telefonul mobil.
După un început bun de campionat al „U” Cluj, cu două zile înaintea derby-ului de tradiție de la Arad, Ioan Ovidiu Sabău a prefațat partida în cadrul conferinței de presă.