O clujeancă a sesizat Primăria Cluj să intervină într-o dispută cu vecinii pentru că patrupedul lor latră în fiecare dimineață începând cu ora 5.
Femeile gravide și cei însoțiți de copii de până în cinci ani au prioritate la ghișee, case de marcat și casierii, atât la stat, cât și la privat. O clujeancă se plânge pe comercianții unui centru comercial din Mănăștur pentru că nu ar respecta legea.
O clujeancă s-a împiedicat într-un cui din parcarea Dedeman și a suferit răni serioase. Aceasta s-a dus în justiție și a primit despăgubiri de 20.000 de euro, după accidentul din parcarea supermarketului.
O clujeancă nu s-a mai putut abține și a spus că vecinii ei sunt foarte prost crescuți, pentru că nu respectă deloc curățenia și ce investiții se fac pentru ei.
O clujeancă susține că îi este frică să iasă din bloc din cauza persoanelor care se strâng în zona tomberoanelor, de lângă locuința sa.
Nu este un secret că influencerii români câștigă bine, iar sumele obținute de ei nu sunt deloc de neglijat, informează antena3.ro
O bunicuță din satul Chesău, comuna Mociu, s-a trezit în propria curte cu o cățelușă care a adus pe lume cinci pui.
O clujeancă, aflată la plimbare prin cartierul Gheorgheni, a fost întâmpinată de o imagine absolut superbă!
O clujeancă care locuiește pe strada Mihail Kogălniceanu nu este mulțumită de ora la care sunt udații arborii de pe stradă.
O clujeancă a fost abordată de un vânzător de oale foarte insistent, care i-a propus să accepte diferite tigăi și oale, totul fiind gratis.
Valentin Aron Constantin Oprea, șeful secției de chirurgie de la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, a fost condamnat, în prima instanță, într-un dosar de malpraxis. Acesta are de plătit 15.000 de euro, după ce a operat de două ori o femeie, punând un diagn
În timp ce în multe statistici Clujul încearcă să-și confirme statutul de „oraș de 5 stele”, unele persoane trăiesc aici la limita existenței.
Un clujean a prezentat aspectul unei străzi din Mănăștur la lăsarea serii.
În ajun de Sfântul Nicolae, o clujeancă a avut parte de șocul vieții sale.
Clujeanca Rocsana Contraș, alături de mai mulți voluntari, le-au oferit o surpriză de neuitat copiilor cu posibilități materiale mai reduse din 15 sate clujene. Aseară, întreaga echipă a vizitat 250 de copii, oferindu-le o mică bucurie de sărbători.
Clujenii au devenit comozi sau timpul este tot mai limitat, ceea ce a făcut ca numărul celor care apelează la curieri pentru a le face ”piața” a crescut. Cu toate acestea, mai sunt unii nemulțumiți că li se ”bagă pe gât” plasa de rafie de 10 lei, deși ei
O clujeancă caută ajutorul Primăriei Cluj într-o dispută cu președintele blocului în care locuiește, în cartierul Gheorgheni, dar și cu vecinii.
Problema cu vânzătorii ambulanți începe să fie resimțită de din ce în ce mai mulți clujeni.
O clujeancă a realizat o fotografie pe eternul șantier din zona Iuliu Maniu - Bolyai.
O femeie din Cluj a fost înșelată de doi cetățeni străini prin metoda denumită generic „scrisoarea nigeriană”. Cei doi au determinat-o să transfere, în repetate rânduri, sume de bani.
Rebeca Bîlc, studentă la Cluj, apelează la ajutorul oamenilor pentru a regăsi un cal de care s-a atașat la un centru de echitație pe care îl frecventează, relatează ebihoreanul. ro.
O studentă din Cluj încearcă să găsească, de zile bune, calul de care s-a atașat în timpul petrecut la un centru de echitație pe care îl frecventează.
O clujeancă a relatat două incidente din care putem deduce că agresivitatea în trafic este la cote alarmanete.
Un bărbat a fost încătușat în Piața Mărăști, în fața magazinului Profi.
Un bărbat dubios a agresat verbal o clujeancă, în Piața Mărăști, pe strada îngustă care duce spre blocuri, din spatele Delissima.
Clujeanca Andra va interpreta imnul național la meciul România – Elveția, care se joacă marți, de la ora 21:45, pe Arena Națională.
O studentă în Cluj a relatat situația halucinantă prin care a fost nevoită să treacă după ce s-a mutat într-o chirie în cartierul Mărăști.
Fiul unei paciente care a decedat în urmă cu un an acuză Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello" din Cluj că ar ascunde de fapt cauza morţii femeii.
Ileana Berci, clujeanca cunoscută sub pseudonimul „Ili - mama măgărițelor”, a cumpărat în 2018 împreună cu fratele ei 9 măgărițe și a deschis o fermă.
Polițiștii clujeni au stabilit identitatea femeii care a murit după ce a căzut de la înălțime de pe West City Tower, cel mai înalt bloc din Cluj.