Rosal Cluj a demarat un sondaj de opinie, pentru a vedea percepția publicului despre colectarea selectivă a deșeurilor.
Elevii clujeni au susținut vineri proba la alegere din cadrul sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat.
Conducerea PSD Cluj acuză PNL că blochează dezvoltarea parcului Tetarom 1.
Un conducător auto din Sălaj a fost prins, joi, de polițiștii clujeni în timp ce se afla la volan, deși nu avea permis de conducere.
Polițiștii clujeni au depistat, joi, un conducător auto în timp ce se afla la volan, deși avea persmisul suspendat.
Vasile Leordean unul dintre filantropii Clujului s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani. El a fost condus pe ultimul drum, joi, 27 august, de familie și cei apropiați.
Emil Boc a anunțat, joi, că Primăria a semnat cererea către RADEF pentru a prelua cinematograful Republica, din centrul orașului, în administrarea municipalității.
Zilele Culturii Maghiare au avut loc în săptămâna 16 - 23 august, iar strada Kogălniceanu a fost înțesată cu locuri de gătit.
Polițiștii clujeni au făcut o serie de controale pe raza județului Cluj, atât în trafic, cât și pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.
Traian Băsescu va veni în luna septembrie la Cluj, urmând chiar să semneze înscrierea în partid cu ocazia acestei vizite, precizează unele surse politice.
Patru persoane au fost depistate, miercuri, de polițiștii clujeni, conucând autovehicule, deși aceștia nu dețineau permise sau aveau dreptul de conducere suspendat.
Un conducător auto din Bistrița-Năsăud a fost prins de polițiștii clujeni în timp ce conducea un autoturism, deși avea permisul suspendat.
Polițiștii clujeni au efectuat, luni, o serie de controale în trafic, pe raza întregului județ.
Un grup de hoți de lemne a fost surprins în flagrant de polițitșii clujeni, în timp ce tăiau ilegal, sustrăgeau şi transportau peste 5 metri cubi material lemnos, de pe raza comunei Ciurila.
Polițiștii clujeni au prins doi hoți de lemne, un bprbat și un adolescent, care ar fi furat mai mulți arbori.
Elevii clujeni au susținut, luni, prima probă din cadrul sesiunii de toamnă a examenului de bacalaureat, cea la Limba și literatura Română.
Senatorul Alin Tișe i-a solicitat demisia lui Mihai Seplecan de la conducerea Consiliului Județean Cluj.
Un conducător auto a fost prins, în acest weekend, de polițiștii clujeni în timp ce se afla la volanul unui autoturism, fără a poseda un permis de conducere.
Polițiștii clujeni au prins, în acest sfârșit de săptămână, trei conducători auto care s-au urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Meteorologii vin cu vești bune pentru clujeni. Aceștia anunță că vremea se va încălzi considerabil în săptămâna următoare, fiind anunțate maxime termice de până la 30 grade Celsius, până în weekend-ul următor.
Polițiștii clujeni vor ține, sâmbătă, un moment de reculegere pentru polițistul Gheorghe Ionescu, care a murit după ce a fost lovit cu mașina de un afacerist turc.
Un concurs de gătit organizat la Zilele Culturale Maghiare a adunat la start mai multe echipe de bucătari, care au gătit pentru vizitatori. Porțiile au fost apoi servite de clujeni și turiști.
Polițiștii clujeni au reținut, vineri, un bărbat care făcea scandal într-o piață agroalimentară, amenințând cu moartea mai multe persoane.
Un scandal a izbucnit la Cluj după ce inscripțiile cu Kolozsvár de pe automatele de bilete din oraș au fost înlăturate, însă Primăria Municipiului Cluj-Napoca a făcut lumină în acest caz, spunând că de fapt acele inscripții au fost făcut
Politistii locali din Cluj-Napoca au reținut un suspect de furt de telefon mobil.
Șoferii clujeni au parte de o veste bună din cauza ieftinirii barilului de petrol, la aproximativ 40 dolari.
Șofer prins de polițiști în timp ce venea spre Cluj, într-un autoturism neînmatriculat. S-a ales cu dosar penal
Un cuplu de tâlhari a fost depistat și reținut de polițiștii clujeni, după ce aceștia au agresat un bărbat și i-au furat mai multe bunuri.
Polițitșii clujeni au depistat, miercuri, un bărbat care conducea un autorutsm cu număr de înmatriculare fals.
Polițiștii clujeni au efectuat o serie de controale, zilele trecute, pe raza judeșului Cluj, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.