Un șofer de 49 de ani a fost prins de polițiștii clujeni după ce s-a urcat beat la volan, fără permis și care a fost implicat într-un accident rutier.
Meteorologii au vești bune pentur clujeni, aceștia anunțând temperaturi ridicate în următoarea săptămână. Totuși, nu vor lipsi precipitațiile.
Doi șoferi clujeni s-au gândit să se oprească la taclale chiar în mijlocul drumului, blocând strada cu bolizii lor.
Distracția și băutura consumată de 1 mai nu i-a oprit pe mai mulți tineri să se se urce la volan chiar dacă erau beți.
Polițitșii clujeni au efectuat o serie de acţiuni şi controale, precum şi filtre rutiere, pentru a preveni, depista şi combate faptele antisociale, vineri, de 1 mai, pe toata raza județului.
Polițiștii clujeni au efectuat o serie de controale pe drumurile din județ, joi, înaintea mini-vacanței de 1 mai, aceștia aplicând peste 200 de amenzi într-o singură zi.
Traficul îngreunat este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă șoferii clujeni, în special în această perioadă, când se efectuează lucrări de modernizare a tramei stradale în centrul orașului.
Mini-vacanța de 1 mai i-a pus pe drumuri pe mulți dintre clujeni, aceștia preferând să își petreacă timpul liber în afara orașului, iar ieșirile din Cluj sunt blocate de afluxul mare de autoturisme.
Polițiștii clujeni au efectuat, joi, un control la Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca, fiind verificate taximetrele și firmele care ofera servicii rent-a-car.
Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore de polițiștii clujeni, acesta fiind acuzat că ar fi tâlhărit un minor.
Peste 500 de polițiști clujeni vor ieși pe străzi în mini-vacanța de 1 mai, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.
Polițiștii clujeni cercetează cazul a 97 de persoane care au obșinut fraudulos indemnizaţii de refugiaţi, prejudiciind astfel casele de pensii din Cluj şi Timiş cu peste 1.000.000 de lei.
Universitatea Cluj a făcut remiză în partida de miercuri seară, împotriva echipei Viitorul Constanța, disputată în deplsasare.
Polițiștii clujeni au depistat, miercuri, un bărbat dat în urmărire națională pentru executarea unei pedepse cu înschisoarea.
O tânărăr a fost prinsă, miercuri, de polițiștii clujeni, după ce ar fi furat un laptop din sala de lectură a unui cămin studenţesc.
Trei spărgători de locuințe, din județul Mureș, au fost prinși de polițiștii clujeni, aceștia fiind bănuiți că ar fi sustras bani şi bunuri din două locuinţe din Turda, creând prejudiciu de peste 20.000 de lei.
Administratorul unei societăți comerciale este cercetat de polițiștii clujeni pentru înșelăciune, acesta fiind acuzat că ar fi contractat servicii de transport marfă în valoare de peste
Un bărbat a fost reținut de polițiștii clujeni pentru proxenetism și influențarea declarațiilor. Acesta aar fi trimis o femeie să se prostitueze în Austria apoi a obligat-o să dea declarații mincinoase în faţa organelor judiciare.
Un proiect care va anima râul Someș timp de 3 zile va fi pornit în această vară la Cluj-Napoca.
Polițiștii clujeni au depistat, luni, două persoane date în urmărire națională pentru executarea unor pedepse cu închisoarea.
Un grup de clujeni din Mănăștur a redactat o scrisoare adresată Primăriei Cluj-Napoca prin care semnalează o situație delicată din Parcul Colina.
Polițiștii clujeni au efectuat o serie de controale vaste, pe raza județului Cluj, săptămâna trecută, aplicând peste 1.000 de amenzi.
Polițiștii clujeni au confiscat, în acest sfârșit de săptămână, în urma unor controale în trafic, sute de sticle de alcool și băuturi răcoritoare.
Polițștii clujeni l-au prins, sâmbătă după-amiază, pe un minor care s-a urcat la volanul unui autoturism deși nu avea permis de conducere.
PET -urile colectate pentru a fi construită ”Scena Verde” de pe Lacul Gheorgheni sunt furate din tarcurile amplasate în oraș.
Peste 100 de tineri voluntari coordonaţi de echipa Believe România au participat sâmbătă, 25 aprilie, la o acţiune de colectare a deşeurilor care a avut loc în zonele Colina şi Sfântul Ion din Cluj-Napoca.
U Cluj a pierdut cu 3-0 meciul cu Steaua, dar Adrian Falub crede că altcineva este de vină, nu jucătorii clujeni.
Polițiștii au descins pe șantierul Autostrăzii Trasilvania, de unde au confiscat mai multe utilaje date în urmărire interațională de spanioli.
Antrenorul Universității Cluj, Adrian Falub este nemulțumit de deciziile FRF și LPF privind cele două confruntări dintre clujeni și echipa Steaua, din cadrul Ligii I și finala Cupei României.
Polițiștii clujeni au depistat, joi, un bărbat, de 36 de ani, dat în naţională pentru a executa 10 luni şi 20 de zile de închisoare.