Primarul Emil Boc a premiat marți, 3 iulie, doi clujeni care au împlinit anul acesta vârsta de 100 de ani.
Primarul Clujului Emil Boc a premiat marţi doi clujeni pentru că au împlinit frumoasa vârstă de 100 de ani.
Polițiștii clujeni au reușit, după 6 ani, să soluționeze un caz de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 638.000 de lei.
Magazinul Real este acuzat de clujeni că lucrează în weekend cu personal puțin și la casele de marcat se formează cozi lungi.
Parcările pentru persoane cu handicap de la Kaufland Mărăști au fost desființate. Până acum, acestea erau ocupate frecvent de șoferii care nu aveau niciun drept să o facă.
Piaţa Unirii din Cluj-Napoca arăta încă din timpul concertului organizat cu ocazia Ursus EVOLUTION, exact ca după război, dar de această dată, unul cu PET-uri de bere şi gunoaie.
Evenimentul Ursus EVOLUTION a reuşit să umple Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, vineri seară, făcându-i pe clujeni să se distreze alături de trupele ce au concertat pe scenă.
CFR Cluj a întâlnit prima echipa serioasă din stagiul de pregătire din Austria și a înregistrat prima înfrângere. Sparta Praga i-a învins pe clujeni cu 1-0. În ultimul meci, CFR Cluj a câștigat cu 13-1 un meci cu o echipă de amatori.
Caravana BookLand poate fi vizitata începand de marţi, 26 iunie şi până în 1 iulie, la Iulius Mall. Oferta de carte este bogată, la eveniment fiind prezente 70 de edituri din toată ţara.
Pompierii clujeni au reușit să obțină locul trei în finala campionatului de volei organizat de Minsiterul de Interne.
Ziua Drapelului Naţional a fost sărbătorită marti, 26 iunie, în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca.
Sute de clujeni au luat cu asalt în acest week-end bazinele cu apă sărată de la Băile Cojocna.
Horea Uioreanu a fost ”uns” președinte al Consiliulului Județean Cluj. La ceremonia de vineri după-amiaza au fost prezenți lideri locali ai USL, ministrul de Interne, Ioan Rus, Varujan Vozganian, dar si noul primar al Clujului, Emil Boc.
Plaja de pe malul Somesului, din cartierul Grigorescu, reprezinta o alternativa pentru clujenii care nu au bani sa mearga un weekend la Felix sau sa la strandurile din oras.
Festivalul Inghetatei a inceput la Cluj-Napoca vineri, 14 iunie in Piata Unirii si va mai tine pana in 17 iunie.
Politistii clujeni au retinut 6 persoane care sustrageau cirese din Livada Palocsay.
Spitalul din Mociu, ar putea fi redeschis, potrivit presedinteleui Consiliului Judetean Cluj Horea Uioreanu, dupa ce in urma cu un an a fost inchis.
Grupul Tinerii Maniosi a organizat vineri, 15 iunie, un flash-mob pentru cladirea fostului Hotel Continental din Cluj, unde au si licitat pentru acesta.
Ceremonia de instalare in functiile de prefect si subprefect pentru Cluj-Napoca au avut loc joi, 14 iunie, in Palatul Administrativ.
Cea de-a 11-a editie a Festivalului International de Film Transilvania s-a incheiat, dar cele mai apreciate proiectii pot fi vizionate in perioada 15 - 21 iunie la Casa TIFF, punctul central al festivalului pe toata perioada anului.
Fostul presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Cluj, Alin Tise, iese din viata politica, in favoarea unei tinere de 25 de ani pe nume Adina Ratiu.
Mai multe blocuri de pe strada Alexandru Vlahuta din cartierul Grigorescu din Cluj-Napoca au ramas fara curent miercuri dimineata de la ora 08:00 fara a fi anuntati.
Targul de joburi de la FSEGA ii asteapta pe studentii clujeni intre orele 10:00-18:00 cu un numar de 376 de locuri de munca vacante.
Fostul presedinte al CJ Cluj, Alin Tise, desi suparat ca nu a obtinut si al doilea mandat pentru sefia Consiliului Judetean, l-a felicitat pe Horea Uioreanu pentru victoria obtinuta.
Fostul prim-ministru al Romaniei Emil Boc este noul primar al municipiului Cluj-Napoca.
Stiri de Cluj va prezenta pe parcursul zilei care este prezenta la vot, pe baza unor informartii furnizate de Biroul Electoral Judetean (BEJ) Cluj.
Cetatenii clujeni sunt asteptati la vot azi, 10 iunie. Se de votare s-au deschis de la ora 07:00.
Membrii PDL sunt nemultumiti de modul in care Nicoara a actiunat, aducand la Cluj "doua autocare pline de body-guarzi pentru a intimida reprezentantii celorlalte formatiuni politice".
Marius Nicoara este atacat dur de reprezentantii PDL Cluj, dupa ce dezbaterea de joi seara dintre Emil Boc si candidatul USL a esuat.