Festivalul clujean de film TIFF a primit finanțări în mod ilegal, alături de alte evenimente publice, pentru că a realizat în paralel și profit din vânzarea de bilete, susține Curtea de Conturi în raportul din 2016.
Festivalul Internațional de Carte Transilvania, aflat la cea de-a treia ediție, va avea lansări de carte, lecturi publice, dezbateri, conferințe, spectacole, și o serie de concerte.
Cea de-a doua ediție a festivalului Colours of Cluj a reunit peste 40 de evenimente și instalații, care au dat orașului o altă înfățișare.
Scările spre Dealul Cetățuie au prins viață în aceste zile, în cadrul Festivalului Colours of Cluj. Tineri artiști au pus mâna pe pensule și le-au colorat.
Piața Unirii a fost amenajată ca u sufragerie uriașă de organizatorii Festivalului Colours of Cluj.
Cel mai mare picnic din istoria Clujului are loc pe Cetățuie, în cadrul Festivalului Colours of Cluj.
Clujenii sunt invitați să participe din nou la o ”vânătoare de comori” în cadrul celei de-a oua ediții a festivalului Colours of Cluj.
În cadrul festivalului Colours of Cluj, centrul istoric al orașului va fi colorat de trei instalații inedite.
Centrul Clujului se va transforma complet pentru cea de-a doua edișie a festivalului Colours of Cluj.
Organizatorii festivalului „Colours of Cluj” anunta ca in acest an evenimentul va cuprinde o serie de concerte la care clujenii vor putea fi atât spectatori, cât și participanți.
Campania de strângere de fonduri pentru salvarea Depozitului de Filme din Cluj a luat sfârșit, dupa ce s-au adunat aproape 10 mii de euro, din care 7000 de euro oferiti de o banca.
Festivalul ”Colours of Cluj” are loc în această vară la Cluj-Napoca. Timp de trei zile vor fi activități interactive, teatru, muzică, dans, arte vizuale și video.
Organizatprii festivalului Colours of Cluj lansează un apel către artiştii clujeni pentru propuneri de proiecte şi lucrări care să fie prezentate în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului.
Organizatorii Festivalului ”Colours of Cluj” anunță că în cele 4 zile ale evenimentului au înregistrat un număr de 15.000 de participanți.
Zeci de clujeni s-au bătut cu culori, duminică după-amiaza, în Piața Unirii, în finalul Festivalului Colours of Cluj.
Festivalul Colours of Cluj a început cât se poate de spectaculos. Joi seara, de la ora 22.00, o casă a dansat sub privirile clujenilor, iar apoi au urmat spectaculoase acrobații cu foc.
O pianină a fost amplasată pe pietonala de pe Bulevardul Eroilor cu ocazua Festivalului Colours of Cluj, evenimentul fiind gândit de Galeria A1.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă instituirea unor restricţii de circulaţie pentru perioada 1 - 4 august, ca urmare a desfaşurării Festivalului ”Colours of Cluj”.
Festivalul Colours of Cluj va începe în 1 august și timp de patru zile își propune să anime Clujul și să îl aducă la viață.
Festivalul ”Colours of Cluj” începe la Cluj-Napoca joi, 1 august, de la ora 22.00, având un program care seamănă foarte mult cu Zilele Clujului organizat de Primăria Cluj-Napoca.
Parcul Central va prinde culoare în cadrul festivalului ”Colours of Cluj”, ce va avea loc în perioada 1-4 august. În parc vor fi organizate ateliere de creație, scenă audio pentru cântăreții amatori, colțul seniorilor, zone pentru copii și
Parcul Central va fi una dintre ”scenele” festivalului Colours of Cluj din acest an.
Clujenii vor avea parte de o ”Noapte albă” la Grădina Botanică ”Alexandru Borza” în 3 august, cu ocazia Festivalului ”Colours of Cluj”.
Festivalul ”Colours of Cluj” aduce un proiect interactiv al artistului Klaus Obermaier - Casa care dansează.
În perioada 1-4 august Clujul va prinde culoare în cadrul primei ediții a festivalului ”Colours of Cluj” unde peste 20 de artisti vor da viata orasului prin 60 de manifestari si activitati în diverse locuri publice din Cluj-Napoca, in cadrul teme
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) și Festivalul Peninsula sunt finanțate, în 2013, din bugetul local.
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) va primi în acest an mai mulți bani din partea Primăriei Cluj-Napoca, fiind pe primul loc în ceea ce privește alocările bugetare.