Guvernul Grindeanu vrea să inaugureze în acest an 98 de kilometri de autostradă.
Primăria Cluj-Napoca organizează o dezbatere publică ăe tema bugetului pe 2017.
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, vineri, că TVA 0 la vânzarea de locuinţe va aduce încasări la buget mai mari.
Proiectul de buget al municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2017 a fost publicat pentru consultare, iar clujenii sunt invitați să transmită ”sesizări și observații”.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a fost prezent la Bruxelles pentru a reprezenta orașul în cadrul Comitetului European al Regiunilor.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintele Frans Timmermans, au avertizat Guvernul României să nu submineze lupta împotriva corupţiei.
Directorul Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a fost invitat în calitate de speaker la una dintre cele mai prestigioase conferințe internaționale din domeniul aviației, "Passenger Terminal EXPO & CONFERENCE 2017”.
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat, luni că România riscă o procedură de infringement, în cazul în care nu va modifica prevederea din Legea privind comercializarea
Clujul a fost ales de Comisia Europeană pentru a găzdui conferința anuală pentru Inovație.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că digitalizarea va ajuta la reducerea corupției, iar interacțiunea dintre stat și cetățean va deveni mai simplă și mai ieftină prin intermediul acestor soluții.
Dacian Cioloș primește un salariu de la Comisia Europeană, în paralel cu cel de premier al României.
Șefa Comitetului pentru Afaceri Constituționale al Uniunii Europene (AFCO), Danuta Hubner, a anunțat, luni, că engleza nu va mai fi limbă oficială a UE după ieşirea Marii Britanii.
Danuta Hubner, şefa Comitetului pentru Afaceri Constituţionale al Uniunii Europene (AFCO), susține că engleza nu va mai fi limbă oficială a UE.
Crescătorii de păsări din România se plâng că îi paște falimentul din cauza importurilor necontrolate de ouă ieftine și suspecte din Polonia.
Ministerul Dezvoltării Regionale cere Consiliului Județean Cluj transferarea terenului de 144.000 de metri pătrați din Florești.
Germania vrea să introducă o taxă anuală de 130 de euro pentru tranzitarea autostrăzilor, dar germanii ar urma să fie favorizați.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunțat că UE intenţionează să implementeze, până în anul 2020, un plan prin care zone publice urbane şi rurale să ofere acces gratuit la Internet.
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, a declarat că SPitalul Regional de Urgență de la Cluj ar putea fi gata în doi ani și jumătate.
Europarlamentarul clujean Daniel Buda critică faptul că România nu a reușit sa înregistreze schimbări semnificative în ceea ce privește colectarea și reciclarea deșeurilor.
Europarlamentarul clujean Daniel Buda și-a prezentat raportul de activitate pe anii 2014 - 2016, având cele mai multe întrebări adresate Comisiei Europene, dintre cei 32 de europarlamentari români.
Europarlamentarul clujean Daniel Buda a avut o activitate bogată în cei doi ani de mandat, depunînd sute de amendamente la rapoartele aflate în dezbatere în Parlamentul European.
Aeroportul Cluj este în acest moment în concurență cu cele de la Debrecen și de la Budapesta, mai ales că acolo s-au realizat sau vor fi realizate conexiunile cu cafea ferată.
Fostul ministru al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a dat o veste proastă clujenilor, care așteaptă de ani de zile construirea unui Spital Regional de Urgență, pe amplasamentul din Florești.
Roxana Maria Chiorean, elevă a Colegiului Emil Racoviță, a fost premiată de Emil Boc, marți, pentru câștigarea concursului de traduceri organizat de Comisia Europeană.
Parlamentul European a adoptat rezoluţia privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență pentru anumite alimente din lapte şi din carne.
Uniunea Europeană sprijină intens asocierea agricultorilor, conform proiectului ”ASOCIAZĂ-TE! DOAR AŞA VEI DEVENI MAI PUTERNIC!”.
Fermierii se feresc de asociere, cu toate că această structură ar putea să le aducă prosperitate. Parlamentul European finanțează astfel de structuri asociative și chiar promovează intens conceputul de cooperativă.
Procurorii DNA au disjuns un dosar în care a fost trimis în judecată omul de afaceri Ioan Nicolae și fac cercetări în legătură cu posibile fapte de corupţie.
David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj participă în perioada 21-22 aprilie 2016, în calitate de speaker la ”Annual China Airport Summit”, eveniment care are loc la Haikou, China.