Credincioșii s-au adunat la mormântul marelui părinte Arsenie Boca și s-au rugat pentru a marca 28 de ani de la moartea acestuia.
Senatorul PSD Serban Nicolae a spus luni ca partizanii anticomunisti din munti au slabit capacitatea de aparare a Romaniei, iar actiunea lor a fost indreptata impotriva intereselor tarii.
O replică a celebrului tablou Mona Lisa, a lui Leonardo da Vinci, a fost vândută de casa de licitaţii Sotheby's, pentru suma de 750.000 de dolari. Această versiune a picturii este una inedită, Gioconda fiind pictată cu barbă și mustață.
Greco-catolicii clujeni organizează și în acest an un pelerinaj la Mănăstirea Nicula și respun povestea acestui lăcaș de cult extrem de iubit de credincioși.
Biserica Ortodoxă română a transmis, joi, un comunicat de presă prin care susțină că „nu beneficiază de privilegii fiscale, ci de facilităţi fiscale”.
Părintele Boca este considerat de foarte mulți credincioși un sfânt. În arhive s-au păstrat numai câteva fotografii în care părintele Arsenie Boca este înfăţişat purtând haine civile.
Partea a doua a producției independente ”Răzbunarea țigăncii” filmată la Cluj și lansată cu subtitlul ”Pălăria fatală și Horthy” readuce pe marele ecran personajele îndrăgite de public încă de la prima parte.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) i-au făcut dosar penal in rem deputatului Cătălin Rădulescu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Comuna Beliș, situată în Munții Gilău, la altitudinea de peste 1300 m, păstrează ruinele unui edificiu sacrificat de către regimul comunist.
Circa 100 de persoane au protestat duminică, în jurul orei 12.30, în comuna Feleacu.
Proaspăt înscrisă în primul an de master în cadrul Facultății de Teologie a Universității Babeș Bolyai, deputatul Elena Udrea a postat un mesaj dur pe pagina de Facebook, în care ia apărarea Bisericii Ortodoxe Române.
Radu Câmpeanu, primul președinte al Partidului Național Liberal (PNL), după căderea regimului comuist, a încetat din viață, la vârsta de 94 de ani.
Rectorul UBB Cluj, Ioan Aurel Pop, a criticat în termeni duri generația Facebook, spunând că este compusă din oameni ”lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate”.
Un câine terapeut care lucrează săptămânal cu peste 100 de copii care suferă de autism a fost evacuat dintr-o cafenea din Cluj-Napoca.
Primul torționar comunist adus în fața judecătorilor, Alexandru Vișinescu, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, sentința fiind cea finală.
Compania de Transport Public (CTP) Cluj a prezentat filmul cu tânăra care s-a autointitulat ”Mădălina” și care a pretins că ar fi fost agresată de controlori.
Compania de Transportul Public (CTP) Cluj a realizat o anchetă minuțioasă în cazul clujencei care a pretins că a fost bruscată de controlorii din autobuzul 43P. Acesta a fost prinsă cu minciuna.
O clujeancă a avut parte de o experiență foarte neplăcută cu doi controlori din cadrul Companiei de Transport Public Cluj-Napoca.
Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit miercuri în Parlament, la un an de mandat, și și-a exprimat încrederea că anul 2015 este anul în care a început schimbarea clasei politice din România.
Editorialistul Cristian Tudor Popescu a lăudat venirea lui Dacian Cioloș în fruntea Guvernului, prin intermediul unui mesaj postat pe rețeaua de socializare Facebook.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a făcut declarații despre gardul care va fi montat la granița dintre Ungaria și România.
Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla anunță că Mons. Alexandru NICULA, Protopop Onorar şi Prelat Papal, fost secretar al Cardinalului Iuliu Hossu, a trecut în neființă, joi dimineața, la orele 09.00.
Polișistul Marian Godina, care face furori pe tot internetul cu povestile lui amuzante, a fost forțat să își ștergă pagina de Facebook.
Polițistul Marian Godina, care face furori pe tot internetul cu povestile lui amuzante, a fost forțat să își ștergă pagina de Facebook.
Soții Ceaușescu puteau aveau tot ce își doreau în timpul în care au condus cu mână de fier România.